A treia zi, Iisus învie din morţi...

Sâmbătă seara, a doua zi după răstignire, mormântul Mântuitorului era sigilat cu pecetea romană şi străjeri romani patrulau în jurul lui. Caiafa şi ceilalţi farisei dăduseră străjerilor porunci aspre de veghere.

O, voi, fără de minte iudeilor! Cu o piatră mare, cu o pecete de ceară şi cu o ceată de străjeri credeaţi că veţi putea să ţineţi închis în mormânt pe Domnul, Viaţa şi Adevărul? Măcar de aţi grămădi pe uşa mormântului toate pietrele din lume şi toate armatele de le-aţi strânge aici, Domnul tot va învia a treia zi, precum mai înainte a spus.

Sâmbătă noaptea, de către ziuă, adică în revărsatul zorilor de Duminică, deodată cerul deasupra mormântului se lumină cu o lumină mare. „Şi iată, cutremur mare s-a făcut, că îngerul Domnului, pogorându-se din cer şi venind, a prăvălit piatra de pe uşă şi şedea deasupra ei. Şi era vederea lui ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei care păzeau şi s-au făcut ca nişte morţi” (Mt 28, 2-4). Îngerul se apropie de piatra pusă peste uşa mormântului, o rostogoli în lături ca şi când ar fi fost o pietricică şi strigă cu glas înalt: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, vino afară! Tatăl Tău Te cheamă!”.

Atunci Domnul ieşi din mormânt. În mâna Sa purta acum steag de biruinţă asupra morţii şi asupra diavolului. El stătu deasupra mormântului biruit, rostind cuvintele: „Eu sunt Învierea şi Viaţa” (In 11, 25). Cete de îngeri se închinară acum în faţa Lui. Cerul şi pământul se umplură de bucuria biruinţei şi a Învierii.

Străjerii rămaseră privind buimăciţi la toate cele ce se petreceau. Pe Cel care Îl batjocoriseră Îl vedeau acum strălucind în lumină cerească. Când Domnul Se făcu nevăzut şi lumina dispăru, ostaşii se ridicară de jos speriaţi şi, clătinându-se de groază ca nişte beţi, plecară spre oraş, istorisind tuturor minunea ce o văzuseră şi mărturisind că Cel răstignit şi îngropat a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.

Caiafa şi mai-marii poporului iudeu se spăimântară auzind vestea Învierii. Firesc ar fi fost ca spaima lor să fie o căinţă amară pentru nelegiuirile ce le făcuseră Domnului, dar, în loc de această căinţă, ei încercară să ascundă adevărul Învierii. Făcură iudeii de atunci aşa cum fac şi azi: se duseră cu mită mare la Pilat şi-l înduplecară pe el şi pe ostaşi să spună minciuna că „ucenicii lui Iisus, venind noaptea, L-au furat pe Domnul, pe când ei dormeau”, iar de se va auzi cumva că garda a dormit în decursul slujbei, „vor potoli ei (cu punga!) pe dregătorul” (Mt 28, 13-14). Încă din vremile acelea se vede că era în firea unora din poporul evreu corupţia, mituirea.

O, pe veci pierduţilor iudei! Cu bani şi cu minciuni aţi crezut că puteţi ţine ascunse Adevărul şi Viaţa. Bine a zis Domnul despre voi că „voi din tatăl diavolului sunteţi şi poftele tatălui vostru voiţi să le faceţi. Acela ucigător de oameni a fost dintru început şi adevăr nu este în el. Când grăieşte minciună, dintru ale sale grăieşte” (In 8, 44). Vai ţie, Pilate, că ţi-ai spălat odată mâinile, iar acum mai tare ţi le-ai mânjit!

După Înviere, Iisus S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena şi celorlalte femei care veniseră la mormânt să-L ungă pe Domnul cu mir şi aromate, după cum era datina la evrei.

Aceasta a fost cea dintâi arătare şi întărire a Învierii Domnului. Cu multe alte arătări a întărit Domnul Învierea Sa, iar pe urmă S-a arătat Însuşi El, ca să întărească temeiul şi temelia vieţii noastre, învierea din morţi.