Cum se face la Ierusalim slujba Învierii Domnului
Pr. Iosif Trifa - Pe urmele Mântuitorului
Slujba Învierii se face, la Ierusalim, într-un chip deosebit și în legătură cu o minune. La Ierusalim ni s-a spus că lumina din dimineața Învierii se primește printr-o minune ce se petrece la mormântul Mântuitorului. Lucrurile decurg astfel: sâmbătă noaptea, spre Ziua Învierii, se sting toate lumânările și candelele din Biserica Sfântului Mormânt. E singurul timp când se întâmplă acest lucru, pentru că în Biserica Sfântului Mormânt unele dintre candele ard neîncetat, zi și noapte. După ce s-au stins toate luminile, biserica se încuie și se pecetluiește cu sigiliu, ca nimeni să nu poată intra în ea în timpul nopții. Pe la ceasurile 3 după miezul nopții, lumea se strânge la biserică pentru Înviere. Vine și Patriarhul, înconjurat de mulțimea preoților, să facă slujba. E de față și înaltul comisar al Palestinei, în fața căruia se rupe sigiliul și se deschide biserica. Patriarhul e căutat să nu aibă la sine nici un fel de material de aprins lumină. Publicul intră pe întuneric în biserica tăcută. Patriarhul intră atunci în altarul Sfântului Mormânt, să scoată lumina Învierii. Minunea urmează acum.
În noaptea Învierii, lespedea de marmură care acoperă locul unde a fost mormântul Mântuitorului asudă și sloboade sudori de apă. Patriarhul ia în mână o bucată de vată de bumbac curat și freacă cu această vată lespedea asudată. Din această frecare iese îndată o flacără albastră de la care Patriarhul aprinde cea dintâi lumină a Învierii.
În felul acesta, la mormântul Mântuitorului din Ierusalim, lumina Învierii iese și azi printr-o minune din Mormântul cel de viață și de lumină dătător.
După ce Patriarhul a aprins lumină din lumina lui Hristos, iese în încăperea cealaltă din altarul Sfântului Mormânt și, pe două deschizături făcute anume pentru acest lucru, întinde afară două făclii aprinse, zicând: „Veniți de luați lumină!”. Aceste făclii sunt apucate îndată de doi creștini din neamul arabilor (anume aleși pentru acest lucru), care aleargă cu ele la altarul ce se află în biserica din fața Sfântului Mormânt. Preoții aprind cu ele luminile altarului și, după aceasta, tot publicul își aprinde lumânările. Când toată biserica e plină de lumină, Patriarhul, îmbrăcat cu o haină lungă și albă ca zăpada, iese în ușa altarului Sfântului Mormânt și cântă de trei ori „Hristos a înviat!...”. Urmează apoi slujba Învierii.
Lumina ce se aprinde la Ziua Învierii în Biserica din Ierusalim nu se stinge un an de zile. Anumite candele de la mormântul Domnului și de la altarul Golgotei sunt lăsate să ardă neîncetat, zi și noapte, întreg anul. Pelerinii ruși își duceau acasă astfel de lumină aprinsă din lumina lui Hristos în noaptea Învierii. Ei aveau felinare anume făcute în care puneau lumânări groase aprinse sau un fel de candele închise, pe care apoi le duceau aprinse până acasă, schimbând mereu lumânarea ce se topea. Acasă le păstrau apoi mai departe. O astfel de „lumină” adusă de la Ierusalim se păstrează la ruși din tată în fiu. Mai sunt și azi prin Rusia destule case în care ard candele aprinse cu lumină adusă de la mormântul Mântuitorului din Ierusalim!
Dragă cititorule! Cu Învierea Domnului sfârșește lucrarea cea mare a mântuirii noastre sufletești. Răstignirea și Învierea sunt cele două mari lucrări, cele două mari minuni pe care le-a făcut Dumnezeu pentru noi și mântuirea noastră. Dar aceste minuni n-au nici o însemnătate pentru noi dacă ele nu se petrec și în noi, și în sufletul nostru. Cu Hristos împreună trebuie să ne răstignim și să murim și noi față de păcat, ca să înviem și să viețuim în El ca o făptură nouă (Gal 2, 20; 6, 15). Din Jertfa cea mare a Răstignirii și din Mormântul Domnului trebuie să luăm lumina vieții și viață nouă.
Minunea de care ni s-a spus la Ierusalim că se petrece cu lumina Învierii la Sfântul Mormânt trebuie să se petreacă și în sufletul nostru. Crucea Răstignirii și Mormântul Mântuitorului asudă mereu și slobod și pentru noi sudori de sânge: Sângele Domnului. Numai cu ajutorul acestor sudori de sânge se poate aprinde lumina vieții și învierii în sufletul nostru.
Apropie-te, dragă suflete - ca odinioară Veronica - cu marama inimii tale și șterge aceste sudori, ca să rămână de-a pururi întipărită în inima ta icoana lui Iisus cel Răstignit pentru tine și păcatele tale! Șterge cu marama inimii tale aceste sudori de sânge și atunci în sufletul tău și în viața ta deodată se va aprinde lumina vieții și învierii la o viață nouă.
O Liturghie românească în Biserica Sfântului Mormânt
La paginile 204-211 am scris pe larg despre slujba ce s-a făcut în Biserica Sfântului Mormânt la ziua Sfintei Cruci, când am fost și noi acolo și am luat parte la slujbă. Pe lângă această slujbă, s-a mai făcut în Biserica Sfântului Mormânt și o Liturghie românească. Ca să dea putință tuturor închinătorilor a se împărtăși la mormântul Domnului, Î.P.S. Sa, Mitropolitul Nicolae, a slujit o Liturghie românească în noaptea de 14 septembrie.
Neuitată va fi acea noapte pentru toți câți am petrecut-o în biserica Sfântului Mormânt. Noaptea, pe la orele 12, am intrat în biserica Sfântului Mormânt. În tăcerea nopții, Î.P.S. Sa, Mitropolitul Nicolae, a început slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de ceata preoților. Corul nostru a început a cânta răspunsurile liturgice și deodată, în liniștea nopții, biserica Sfântului Mormânt și Golgota Răstignirii au început să răsune de frumoasele noastre cântări bisericești.
Părea că în acea tainică noapte suspină și se roagă în biserica din Ierusalim un neam întreg.
Î.P.S. Sa, Mitropolitul Nicolae, pregătește Sf. Cuminecătură pe „Piatra Îngerului” din altarul Sfântului Mormânt, adică pe locul unde a fost îngropat și a înviat Mântuitorul. Ce mare fericire ne așteaptă! Ne vom împărtăși cu Scump Trupul și Sângele Domnului chiar aici unde S-a adus această Jertfă mare și sfântă!
Ne apropiem rând pe rând de Cina cea Sfântă. Ce bucurie sufletească văd pe fața tuturor închinătorilor (pelerinilor)! În privirea tuturor citesc cuvintele bătrânului Simeon: „Acum slobozește, Stăpâne, pe robul Tău în pace...”.
Înainte de a ne depărta din biserica Sfântului Mormânt, țin să spun și aici câteva cuvinte despre Prea Fericitul Patriarh al Ierusalimului, Damianos (al cărui preafrumos chip îl dăm pe pagina următoare). Este un adevărat patriarh din Biblie, pe care Bunul Dumnezeu l-a învrednicit cu peste 80 de ani. Când îl vezi prima dată, gândul ți se duce îndată la vremile biblice, la vremile apostolilor. Pare un apostol rămas din vremile de demult. Dar Patriarhul Damianos impune nu numai cu bătrânețea sa patriarhală, ci mai ales cu duhul, cu apostolica sa dragoste, râvnă și înțelepciune. În jurul său și în glasul său simți duhul vremilor apostolice.
Eu m-am gândit mult, la Ierusalim: oare de ce ar fi Papa de la Roma mai mare decât acest Patriarh și Apostol care slujește la Mormântul Domnului? Cuprins de diavoleasca trufie, Papa spune că el singur e „locțiitorul (vicarul) lui Hristos pe pământ” și lui trebuie să i se supună și să i se închine toți patriarhii. O, ce rătăcire grozavă e aceasta! Căci doar Apostolii au avut același rang și același dar și pe toți i-a trimis Domnul în lume să predice Evanghelia. Iar când Satana a încercat să intre între Apostoli cu ispita trufiei, „vrând ei să știe care dintre ei avea să fie socotit mai mare”, Însuși Mântuitorul i-a mustrat aspru, spunând că astfel de lucruri numai „între păgâni se caută” (citiți la Luca 22, 24-26).
Dacă Mântuitorul S-ar ivi azi în lume, eu socot că cel dintâi pe Papa de la Roma l-ar mustra aspru pentru cumplita trufie și rătăcire de a se numi „locțiitorul lui Hristos pe pământ”.
În cealaltă zi, după sfânta slujbă din biserica Sfântului Mormânt, spre amintire, noi pelerinii ne-am fotografiat în fața Sfintei Biserici. Dăm pe pagina următoare această fotografie.