Ce am mai văzut în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim
Pr. Iosif Trifa - Pe urmele Mântuitorului
Precum am mai amintit la început, Biserica Sfântului Mormânt este o cetate întreagă plină cu biserici, altare şi alte multe încăperi.
Cele mai însemnate şi cele mai frumos împodobite sunt altarul Sfântului Mormânt şi altarul Răstignirii, despre care am scris pe larg. Pe dinăuntru, în zidurile bisericii, sunt săpate o mulţime de uşi şi încăperi.
Pentru o mai bună orientare a cititorilor, dăm încă o dată, mai sus, planul Bisericii Sfântului Mormânt cu schiţele încăperilor şi ale locurilor sfinte ce se află în biserică. Locurile sunt însemnate cu numere. Le vom lua deci pe rând:
La numărul 1 este curtea din faţa bisericii; pe aici este intrarea în biserică.
La numărul 2 este „mănăstirea lui Avraam”, o biserică zidită pe locul unde Avraam a voit să aducă jertfă pe fiul său Isaac. Această biserică e sus la etaj, deasupra altor clădiri.
La numărul 3 se află muzeul bisericesc şi o cancelarie a preoţilor ortodocşi greci... În muzeu se află moaştele şi părţi din moaştele mai multor sfinţi vestiţi ai Bisericii. Între aceste moaşte am văzut şi pe ale Sfinţilor Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul, Vasile cel Mare etc. Aici în acest muzeu se păstrează, într-o cutie de argint închisă cu capac de sticlă, şi o bucăţică mică de lemn despre care spun călugării că ar fi din lemnul Crucii Mântuitorului.
La numerele 4, 5, 6 sunt trei capele: a armenilor, a copţilor şi a abisinienilor.
La nr. 7 e capela lui Adam.
La nr. 8 e capela Sf. Iacov.
La nr. 9 e capela Sf. Tecla.
La nr. 10, capela Mariei Magdalena.
La nr. 11, capela celor 40 de martiri.
La nr. 14, Piatra Ungerii, locul unde L-au uns pe Mântuitorul cu mir după luarea de pe Cruce.
La nr. 15 e locul unde a leşinat Maica Sfântă, privind chinurile Fiului său, sus pe vârful Golgotei. Acest loc e în stăpânirea armenilor şi e înconjurat cu un grilaj de fier în care picior de om nu poate şi nu-i iertat să calce. O candelă arde neîncetat în acest loc.
La nr. 16 şi 17 e altarul Sfântului Mormânt, aşezat în mijlocul bisericii. De jur-împrejurul lui e loc slobod pentru umblare.
La numerele 29, 30, 31 şi 32, în faţa acestui altar, se află catedrala grecească în care slujeşte Patriarhul. E biserica cea mai frumoasă şi mai încărcată cu podoabe dintre toate celelalte biserici ale altor confesiuni. De jur-împrejurul ei este un coridor cu loc umblător.
La nr. 18 este altarul copţilor, lipit de altarul Sfântului Mormânt. Aceşti copţi sunt creştini vechi, din neamul lui Faraon al Egiptului. Sunt negri la faţă şi slujesc într-un chip cu totul deosebit de al nostru. Fesurile le ţin pe cap şi în biserică.
Citesc şi ei din Evanghelie şi cântă (cam tare).
De jur-împrejurul altarului Sfântului Mormânt, spre stânga, pe la numerele 19, 20, 21, 22, se află încăperi săpate în zidurile de stâncă ale bisericii.
La nr. 21 e mormântul lui Iosif şi Nicodim, care au îngropat pe Mântuitorul.
La numerele 26, 27 şi 28 sunt capelele catolicilor.
Drumul Crucii (Via Dolorosa), pe unde a venit Mântuitorul cu Crucea în spate, ajunge şi intră în biserica Sfântului Mormânt pe la nr. 44-47, adică nu prin faţa intrării la nr. 1, ci printr-o intrare mai mică, din faţa cealaltă a bisericii. Suind Mântuitorul pe aici, a fost băgat în temniţă la nr. 34.
La nr. 35 e locul (şi capela) unde L-au dezbrăcat pe Mântuitorul.
La nr. 36 e capela lui Longhin sutaşul.
La nr. 37 e capela încoronării cu spini unde I s-a pus Mântuitorului pe cap cunună nouă de spini.
La nr. 42 e locul unde, suind pe vârful Golgotei, Mântuitorul a fost adăpat pentru răstignire şi pironit pe Cruce.
La nr. 43 e locul unde a fost înfiptă Crucea Răstignirii şi unde Mântuitorul a murit pentru noi şi mântuirea noastră.
Dedesubtul acestui loc este capela lui Adam (la nr. 7).
Între numerele 36 şi 37 sunt 40 de trepte (se văd în formă de linioare) pe care cobori în locul unde împărăteasa Elena a aflat Crucea Răstignirii (nr. 38, 40 şi 41). (Despre locul acesta am vorbit pe larg la paginile 66-70).
La numărul 39 e o capelă în amintirea tâlharului care s-a mântuit strigând de pe cruce: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta!”.
Şi, când te gândeşti că toate aceste locuri se află sub acoperişul unei singure biserici, îţi poţi da seama cât de mare e biserica Sfântului Mormânt!
Unele lucruri ce nu plac
Pe la Ierusalim sunt şi unele lucruri în faţa cărora trebuie să-ţi închizi ochii, să nu le vezi, şi să-ţi astupi urechile, să nu le auzi. Astfel, bunăoară, sunt paznicii de la uşa bisericii Sfântului Mormânt: nişte arabi necredincioşi care stau tolăniţi alene pe un divan aşezat în pridvorul sfintei biserici, îndată, la intrare. Pe aceşti paznici păgâni i-au adus şi i-au introdus aici tocmai neînţelegerile dintre ortodocşi şi catolici. Despre aceste neînţelegeri se spune că nu o dată au dus la păruieli în toată regula între călugării ortodocşi şi catolici. Spre a curma aceste neînţelegeri, guvernul turc de pe vremuri a pus străji înarmate ca să păzească... pacea între creştini. Şi în biserica Naşterii din Betleem se află o astfel de strajă înarmată.
Aş mai putea înşira şi alte lucruri ce nu plac, dar nu vreau să tulbur cu ele evlavia acestor însemnări. Sunt şi pe la Ierusalim atâţia creştini care nu cunosc cu adevărat pe Domnul şi nu trăiesc o viaţă cu El. De altfel, la Locurile Sfinte am căutat pe Domnul şi urmele Lui; şi nu pe oameni şi urmele lor.