Aceasta era a treia oară când Se arăta Isus ucenicilor Săi, după ce înviase din morți.
Toată puterea credinței și tot curajul mărturisirii apostolilor Domnului, a venit și a rămas în viața lor prin harul arătărilor lui Hristos după Înviere înaintea lor.
Datorită acestui har, au avut puterea sfinții apostoli Petru și Ioan în fața sinedriului amenințător, să spună hotărâți: Noi nu putem să nu mărturisim despre ceea ce am văzut și am auzit (Fap. Ap. 4, 20).
Datorită acestui har, a putut mărturisi sfântul apostol Petru, cu atâta sinceritate și slobozenie, în fața primilor credincioși dintre neamuri despre Hristos Isus:
- Noi suntem martori a tot ce a făcut El în țara iudeilor și în Ierusalim.
Ei L-au omorât atârnându-L de lemn, dar Dumnezeu L-a Înviat și a îngăduit să Se arate.
Nu la tot norodul ci nouă, martorilor aleși mai dinainte de Dumnezeu, nouă care am mâncat și am băut împreună cu El, după ce a Înviat din morți (Fap. Ap. 10, 39-41).
Datorită acestui har a putut spune sfântul Pavel:
Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi,
a fost îngropat și a Înviat a treia zi, după Scripturi,
S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece,
după aceea S-a arătat la peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți sunt încă în viață, iar unii au adormit.
În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.
Cele patruzeci de zile dintre Înviere și dintre Înălțarea Sa la Cer, au fost timpul slăvit în care puterea lui Dumnezeu a zidit în inima ucenicilor pe veșnicie nezdruncinată credința în Dumnezeirea Domnului nostru Isus Hristos. Prin arătările acestea au căpătat ei credința în Învierea Sa.
Prin repetarea arătărilor Sale între ei în diferite locuri, cu diferite ocazii și în diferite zile, credința lor în El a trecut de pe temeiul unor bănuieli, pe temeiul unei siguranțe depline. A făcut un salt uriaș, de la un nivel oarecum pământesc, la unul ceresc. De la un orizont mărginit, la unul nemărginit.
Moartea Domnului care a fost pentru ucenici o clipă, un prag nespus de greu de trecut, a devenit o treaptă care i-a înălțat dintr-o dată la starea din care, între ei și Hristosul Înviat, s-a putut face adevărata părtășie, cunoaștere și unitate.
Numai din starea aceasta putem face primul pas pe noul Țărm de la care începe Veșnicia Împărăției lui Hristos.
În care nu vor putea intra decât acei care au luat jugul și Crucea Lui,
care au suferit și au murit împreună cu El
și care tocmai prin acestea, au fost aleși mai dinainte, să și prânzească în ea, împărățind împreună cu El (2 Tim. 2, 11-12).
Toate arătările Domnului despre care ne-au rămas mărturii mărețe, au fost făcute ziua,
și la mai mulți
și de repetate ori
și în felurite împrejurări
și în felurite locuri
și la feluriți oameni.
Nu s-au făcut noaptea, căci noaptea orice om are o stare mai slabă, o lumină mai puțină, o putere mai mică.
Nu s-a făcut numai unuia singur, pentru că oricât de vrednic de crezare ar fi fost acela unul, negrăita misiune ar fi rămas necrezută celorlalți. Ba încă tocmai acela unul singur care ar fi văzut-o numai el, până la urmă poate ar fi fost ispitit să se îndoiască. Firea omului este nespus de slabă și ispititorul este nespus de viclean. Nu s-au făcut numai o singură dată, pentru că ceea ce se petrece numai o singură dată rămâne ceva prea sus, prea imposibil, prea rupt de viață, prea îndepărtat.
Nu s-a făcut numai într-o anumită împrejurare, numai în timpul rugăciunii, sau numai în acel al mesei, sau numai în al călătoriei, sau numai în al muncii. Nu le-ar fi fost dat ucenicilor o încredințare atât de continuă că Hristos este cu ei în orice vreme, în orice stare și în orice loc.
Nu s-au făcut într-un anumit loc, numai în grădină, sau numai în casă, sau numai la mare. Aceasta ar fi limitat prezența și puterea Dumnezeirii Lui, pentru ucenicii Săi, întocmai cum era pentru samariteni Muntele lor, sau pentru iudei Ierusalimul lor (Ioan 4, 20-24).
Și nu s-ar mai fi putut spune: Oriunde!
Și nu s-a făcut numai unor oameni. Numai lui Ioan sau numai lui Petru. Sau numai femeilor. Sau numai bărbaților.
Atunci Hristos ar fi rămas numai al unora. Și nu s-ar fi putut spune: Oricine!
O, Dumnezeule Adevărat, care ești Lumina, Tu Te-ai arătat Luminos și Real, în plinătatea puterii noastre de înțelegere și de cuprindere, pentru a ne încredința deplin de adevărul Dumnezeirii Tale. Și nu mai avem nici o îndoială cu privire la ceea ce am văzut.
Tu ni Te-ai arătat mai multora în același timp, în același loc și în aceeași împrejurare, pentru ca mărturia tuturor să întărească adevărul în chip de netăgăduit.
Tu ni Te-ai arătat în repetate ori fiecăruia, pentru ca minunea negrăită să ne apropie până la obișnuitul Dumnezeiesc, care a transformat omenescul nostru.
Tu ni Te-ai arătat în felurite împrejurări, ca să ne convingem că în orice stare ne-am afla, Tu ești cu noi ca să ne scapi (Ier. 1, 8). Tu ni Te-ai arătat în felurite locuri pentru ca oriunde ne-am găsi, fie închiși, îngroziți de oameni, fie călători prin primejdii, fie munciți, și flămânzi, - să avem deplină siguranță că Tu ne însoțești pe fiecare, nevăzut dar prezent.
Și ni Te-ai arătat la feluriți oameni, pentru ca nici unii să nu se îndoiască. Nici unii să nu se laude că ești numai al lor. Nici unii să nu se simtă îndepărtați sau nevrednici de Tine.
Ci oricare Te caută să fie convins că Te va afla. Oricine Te cere, să fie convins că Te va primi. Oricine Te crede, să fie sigur că Te va avea.
Slavă veșnică Ție Isus Hristos, Viul și Veșnicul Dumnezeu și Mântuitor al nostru al tuturora.
Din toată inima Te slăvim pe Tine pentru Înțelepciunea, pentru Puterea, pentru Dreptatea și pentru Iubirea Ta, care sunt cele patru dimensiuni ale Crucii Tale, cu care ai cuprins nu numai înălțimile și adâncimea. Ci și Apusul și Răsăritul, în așa fel încât depărtările verticale și cele orizontale se întâlnesc în Tine.
Și pleacă toate din Tine.
În Tine ne-am unit cu Dumnezeu. Și numai în Tine ne-am unit cu natura și cu semenii noștri.
Slavă veșnică Ție.
Amin.