Adâncimea și smerenia
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - Adevărul este adânc: - trebuie să te apleci ca să-l vezi.
Dacă nu poți să te apleci, niciodată nu vei putea vedea adâncimea Adevărului.
2 - Frumusețea unui izvor adânc,
a unui cer adânc,
a unei iubiri sau dureri adânci,
- nu o vei putea vedea decât din genunchi.
Dintr-o smerenie adâncă.
Dintr-o credință adâncă.
Dintr-o compătimire adâncă.
Dintr-un duh aplecat adânc.
3 - Cel ce are duhul lumii nu se apleacă.
Nu se smerește.
Nu poate îngenunchea.
Nici cel ce are duhul mândriei.
Acela nu-și poate cere iertare.
Nu-și poate recunoaște vina.
Nu poate plânge cu pocăință,
nu se poate supune hotărârii fraților, nici ascultării Cuvântului Sfânt.
- De aceea nici nu poate vedea adevărul lăuntric, frumusețea lăuntrică, tainele ascunse,
- căci acestea sunt un har descoperit numai celor smeriți.
Pe acestea le poate vedea numai acela care se apleacă înaintea Domnului, a fraților, a ascultării și a datoriei.
Dar aceluia care se apleacă cel mai adânc, i se arată cel mai frumos.
4 - Și tu poate că ai însoțit vreodată pe cineva până la mormânt.
Ajuns acolo, poate și tu ai fost nerăbdător să te apleci și să te uiți înăuntrul acestui mormânt.
Dar eu aș vrea acum să te întreb, dacă tu ai văzut acolo ceva atunci când te-ai uitat?
- N-am văzut nimic, - îmi vei răspunde tu, - căci mormântul era încă gol.
- Dar după aceea te-ai mai dus tu la mormântul acela?
Poate te-ai mai dus, dar niciodată apoi nu te-ai mai aplecat să te uiți ce ai mai putut vedea în el!
5 - Cântarea funebră spune: „...M-am uitat în mormânt și am văzut casa goală și am zis: unde este bogatul sau săracul, împăratul sau soldatul, robul sau slobodul?...”
În fiecare zi se sapă alte morminte, în care se uită mereu alți privitori.
Până ce îi vine fiecărui privitor rândul să fie acoperit și el în câte unul din mormintele care se tot sapă.
Curând va veni cineva să se uite și în mormântul meu și în mormântul tău!
Ce se va putea vedea oare în el atunci?
Deșertăciune sau alergări zadarnice?
Sau sfârșitul fericit al unei alergări mântuitoare?
Tu vrei, sau nici nu vrei să gândești la asta?
6 - Se spune că mormântul este „casa noastră de veci”.
- Nu-i adevărat!
Nu vom sta pe veci nici în pământ, cum nu stăm pe veci nici pe el.
Din viața celor de deasupra pământului, vom trece în viața celor din pământ.
Dar în Ziua Marii Învieri, vom trece în viața cea de dincolo de acestea două.
7 - Drag însoțitorul meu, eu te sfătuiesc cu lacrimi, vino cu mine, apleacă-te și tu și uită-te în mormântul tău.
El este abia la un pas de calea ta, de ziua ta de azi.
Înainte de a ajunge în el, vino și tu la Isus Cel Înviat, ca să-ți dea iertarea și mântuirea Lui.
Acest Duh al lui Isus care Îl vei primi în ființa ta, va fi sămânța de viață care nu va putrezi odată cu trupul tău,
ci te va învia, cum învie sămânța de viață din bobul de grâu putrezit,
când iese în forma cea mai nouă și tânără, din mormântul gliei lor.
8 - În Marea Zi a Învierii, când Glasul lui Hristos, ca și trâmbița unui arhanghel, ne va striga fiecăruia pe nume:
- Ieșiți afară! - vom ieși cu toții.
Se vor trezi ca dintr-un somn adânc...
Unii ca să vedem Chipul Cel Scump al Dulcelui nostru Mântuitor.
Alții ca să vedem cu spaimă chipul cel cumplit al iadului în care vom locui veșnic.
9 - Drag însoțitorul meu, iarăși te chem vino acum și primește-L pe Isus, ca să trăiești cu El.
Ca să mori cu El.
Ca să înviezi cu El.
Și ca să împărățești apoi cu El în vecii vecilor.
10 - Oricât de încet poate merge cineva, dacă merge cât este puterea lui, - Dumnezeu îi ajută să ajungă și el odată acolo unde dorește.
Oricât de bătrân este cineva
și oricât de târziu ar fi pornit pe calea Domnului,
- dacă nu descurajează, - cu ajutorul Domnului, va ajunge și el la Isus.
11 - Oricât de înapoi să fi rămas cel slab, cel neputincios, cel nevoiaș, cel amărât, cel vinovat, cel temător și rușinos,
- să nu se lase!
să nu se oprească,
să nu se teamă,
să se ridice, să se îmbărbăteze,
să se căiască după toată puterea pe care o are, bizuindu-se pe mila Domnului,
pe bunătatea și pe puterea Lui,
pe dragostea și pe Jertfa Lui,
- căci dacă nu se lasă, va dobândi odată sigur, ceea ce nădăjduiește.
12 - Oricui bate, i se deschide. Dacă tot bate până i se deschide.
Oricui cere, i se dă. Dacă tot cere până i se va da.
Oricine caută, găsește. Dacă tot caută până ce va găsi.
Și oricine pornește, va ajunge, dacă tot merge, până ce ajunge.
13 - De aceea este spre binele fiecăruia dintre noi, să învățăm că oricât de tare am fi alergat până acum,
cât încă n-am ajuns până la capăt, nu trebuie să privim înapoi.
Nici să stăm jos.
Că oricât de mult am fi lucrat până astăzi, cât încă n-am sfârșit lucrul, - nu trebuie să ne așezăm la odihnă.
Și oricât ni se pare nouă că am fi înaintea altora, să nu ne mândrim nici chiar în inima noastră, - fiindcă acela care se crede pe sine că este cel mai din urmă, ne-a și luat-o înainte (Luca 18, 14).
14 - Suflete al meu, suflet obosit și bătrân acum, suflet singuratic și încercat! Încă puțină cale, încă puțină vreme, încă puțină stăruință!
Nu te opri și nu te lăsa nici tu!
Privește cât de mulți sunt cei care ți-au luat-o înainte, mai harnici, mai râvnitori, mai înflăcărați de dragostea pentru Isus, decât tine.
Și cât de departe sunt ei înaintea ta.
15 - Nu-mi rămânea în urmă suflete al meu,
nu te uita înapoi,
nu te așeza nici să te odihnești.
Mai aleargă, mai îmbărbătează-te
strânge-ți centura pe mijloc și coiful pe cap,
strânge-ți bine scutul
și ține-ți mai strâns sabia în mâna obosită,
și dacă porți un steag, înalță-l și mai sus,
și dacă duci o solie, apăr-o și mai cu îndrăzneală.
Nu te opri până le vei depune la picioarele Domnului, Acolo Sus, la El.
16 - O sufletul meu, obositule biruitor: nu te opri nici tu cât n-ai ajuns încă.
Îți vezi înaintea ta crucea? - nu e o cruce aceasta, - ci este slava ta!
Îți vezi o cunună de spini? - nu este din spini aceasta ci este din raze.
Îți vezi mormântul? - o, nu este în el moartea, ci este învierea ta.
17 - Suflete al meu, sărman alergător obosit, singuratic și bătrân, - îmbărbătează-te!
Iată: cei care au pornit odată cu tine în ostășia Domnului tău ți-au luat-o înainte, și au ajuns demult la mormânt,
- adică la slava veșnică, biruitori.
Iar tu încă alergi.
Uneori îți simți atât de grea oboseala și slăbia muncii,
oboseala amintirilor,
oboseala singurătății,
oboseala dorului după ajungerea cu ai tăi, lângă Isus.
Dar nu te lăsa doborât! Te apropii și tu - și curând, foarte curând vei ajunge.
18 - Acolo te așteaptă pe tine și acei care ți-au luat-o înainte și nu vor intra în bucuria Învierii Domnului tău, fără tine.
Împreună cu ei ai pornit,
în aceeași alergare v-ați obosit,
spre aceeași țintă v-ați urcat,
în aceeași luptă ați suferit,
în slujba aceleiași solii v-ați primejduit viața
în aceeași învățătură și credință dintâi ați rămas,
în aceeași Oaste ați fost înscriși,
pentru aceeași biruință v-ați jertfit,
- aceeași cunună vă așteaptă,
în același loc veți ajunge,
- aceeași lumină o să vă facă străluciți.
19 - Scumpii noștri, ajunși la Isus, înaintea noastră, - rugați-vă Domnului ca și noi să ne sfârșim cu bine alergarea care ne stă înainte,
și munca pe care o mai avem de făcut.
Și să ajungem cu bine și noi Acolo unde voi acuma odihniți în așteptarea Învierii și Răsplătirii lui Hristos.
20 - Rugați-vă împreună cu noi să nu cădem,
să nu deznădăjduim,
să nu ne abatem din drumul slăvit, nici unul, niciodată,
nici din învățătura și credința în care ne-ați lăsat, când v-ați dus.
Ci cu atât mai mult cu cât vedem că și ziua noastră se apropie, să dăm la o parte orice ne înfășoară și pe noi ca pe mulți,
- și să fim aflați aici unde ne-ați știut.
O, Doamne Duhule Sfinte - Apărătorul nostru și Călăuza noastră dulce și puternic, - ajută-ne.
Amin.