Graba şi primirea
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - Este mare nevoie ca acela care aduce o veste bună, să aibă toată fiinţa lui plină de bucurie,
toată vorbirea lui plină de încredinţare,
toată chemarea lui plină de adevăr.
Dar este şi mai mare nevoie ca aceia cărora li se aduce în felul acesta o veste, să o creadă, să o asculte şi să o urmeze îndată.
2 - Când chemarea lui Hristos,
când trimisul lui Hristos
şi când voia sau nevoia lui Hristos, - au ajuns până la tine, tu nu trebuie să mai aştepţi
şi nici să mai întârzii nici o clipă.
Trebuie să laşi îndată tot felul vechi de a gândi.
Să ieşi din toată starea ta de nepăsare, - şi să asculţi.
3 - Să ieşi din necredinţă şi să pleci spre Hristos, - plin de lumina încrederii în adevărul Său.
Să ieşi din nepăsare, şi să pleci hotărât spre munca sfintei învăţături cu râvna Lui.
Să ieşi din robia deşertăciunii şi să pleci spre libertatea Adevărului.
Singura viaţă demnă.
Singura trăire superioară.
Singura salvare adevărată.
- Ieşi la Hristos puternic şi numaidecât.
4 - Vreun vestitor al Domnului poate fi uneori şi neserios. Şi el e om.
Dar vestea Domnului este totdeauna foarte serioasă.
Vreun trimis poate fi uneori prin purtarea sa şi un om de nimic sau poate ajunge.
Dar Hristos Cel în Numele Căruia vine el şi ne cheamă, este totdeauna Dumnezeul Cel mai Adevărat şi mai Vrednic.
5 - Vreun vorbitor al Evangheliei poate fi şi om slab uneori.
Poate fi şi neştiutor de multă carte.
Poate fi şi cu, - sau fără prea mult talent.
Poate că de cele mai multe ori şi este aşa, - fiindcă Domnul Se foloseşte adeseori de vasele cele mai slabe.
Dar Cuvântul adus de aceştia este totuşi al Celui Puternic.
Al Celui Înţelept.
Al Celui Desăvârşit.
Şi Cuvântul trebuie să-L preţuieşti, nu omul.
6 - De aceea nu primim niciodată Cuvântul pentru om - ci primeşte omul pentru Cuvânt, pentru Hristos...
Nu privi la simplitatea celui ce vine, ci la Măreţia Celui care îl trimite.
Şi nu judeca niciodată Cuvântul după vestitor. Ci pe vestitor după Cuvânt.
7 - Hristos poate să te cheme uneori spre un mormânt.
Cuvântul Domnului poate să te îndemne uneori spre primejdie.
Chemarea lui Isus poate să-ţi ceară uneori o dovadă de mare curaj.
Dar nimic să nu te poată împiedica să-L asculţi şi să-L urmezi.
Când soarta ta este în Mâinile lui Dumnezeu, fii sigur de viaţa ta.
Când te afli sub ocrotirea lui Dumnezeu nu te teme chiar dacă ar trebui să treci numai printre pui de lei şi peste şerpi.
Chiar dacă ar fi să priveşti numai peste valuri, peste cutremure şi prăbuşiri, - tu vei ajunge şi vei birui,
căci Puterea Celui ce te cheamă sau te trimite, este mai mare ca toţi.
8 - Ce frumos a fost curajul sfântului Apostol Petru, pe care l-a chemat Domnul,
- cum a ieşit el din corabie îndată şi a plecat pe valuri spre Hristos.
Fără să aibă sub picioarele lui nimic decât credinţa lui Isus, şi adâncurile negre şi învolburate ale mării.
Asta e credinţa.
Aşa e credinţa!
9 - Suflete chemat de Cuvântul şi dragostea lui Hristos, ieşi îndată şi tu şi pleacă spre El.
Nu te înspăimânta de nimic.
Nu te împiedica de nimic.
Nu te îndoi de nimic.
Spune şi tu ca David, - psalmistul Domnului: chiar dacă aş trece prin valurile umbrei morţii, nu mă tem (Psalm 23, 4).
Chiar dacă s-ar clătina munţii în inima mărilor,
chiar o mie să cadă alături de mine şi zece mii la dreapta mea, eu tot mă încred în Tine... şi nu mă tem (Psalm 91, 7).
10 - Fericit este acela care aude vestea Evangheliei din tinereţea sa,
şi mai fericit este acela care se ridică îndată ce aude chemarea Domnului şi porneşte spre El.
care luptă din toate puterile sale,
care face totul spre a fi cel dintâi în orice faptă bună.
11 - Locul lumesc în care ne aflam înainte de chemarea Domnului este atât de rău şi de primejdios,
vremea pe care am pierdut-o în păcat, este atât de scumpă,
viaţa pe care parcă o mai avem de trăit înainte, este aşa de scurtă şi de nesigură,
ceea ce avem de făcut pentru noi şi pentru mântuirea noastră este atât de însemnat,
şi fericirea Slavei lui Hristos este atât de strălucită,
- încât fiecare dintre noi, auzind n-ar trebui decât să alergăm numaidecât.
Să alergăm din chiar primul moment.
Să alergăm din chiar toate puterile noastre.
Să alergăm chiar şi mai repede decât oricare ceilalţi ucenici ai Domnului, de lângă noi.
12 - Se poate ca alergând să ne sângerăm uneori picioarele.
Se poate uneori să ne lovim greu de tot, izbindu-ne de piedici pe care nu le-am bănuit.
Se poate chiar să şi cădem,
toate acestea fiind foarte lesne cu putinţă celui care aleargă...
- Dar un alergător adevărat nu se va opri,
nici nu se va abate din alergarea care îi stă înainte,
pentru nici una din acestea.
Nici chiar pentru toate la un loc.
13 - Da mai mult, în ciuda tuturor greutăţilor şi în ciuda vrăjmaşului care ni le pune în cale spre a ne opri şi descuraja din alergarea noastră,
- alergătorul Domnului se va strădui să alerge şi mai cu stăruinţă în alergarea care îi stă înainte.
Uitându-se ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus,
care pentru bucuria ce-I era pusă înainte a suferit Crucea, a dispreţuit ruşinea, a biruit moartea şi nimic nu L-au oprit până ce a ajuns la Dreapta Tronului lui Dumnezeu (Evrei 12, 1-2).
14 - Gândul acesta dar să ne însufleţească şi pe noi toţi.
Râvna aceasta să ne aprindă.
Dorinţa aceasta să ne domine.
Preţul acesta să ne atragă!
În aşa fel încât nimic să nu ne mai poată lua nici ochii, nici gândul şi nici inima de la Isus!
15 - Primim răni şi dureri în alergarea noastră?
- Nu-i nimic!
Rănile se vindecă,
lacrimile se usucă,
amărăciunile se uită,
- dar bucuriile şi binecuvântările câştigate prin ele, rămân pe veci.
16 - Întâmpinăm lovituri?
Avem de suferit bătăi, prigoniri, nedreptăţi şi alte felurite necazuri?
- Tot nu-i nimic!
Prin harul lui Dumnezeu şi acestea vor trece.
Nimic nu este în realitate aşa de greu cât pare!
După ce ai trecut cu răbdare şi cu bine prin ele, harul lui Dumnezeu care îţi va fi dăruit,
pentru că le-ai răbdat,
va fi nebănuit de mare, chiar şi aici pe pământ.
Şi bucuria că le-ai biruit va fi negrăită chiar şi în viaţa asta.
17 - N-au fost oameni mai străluciţi pe lume ca aceia care au ieşit din cuptorul suferinţelor biruitori.
Cine ar putea măsura valoarea lui Iov,
a lui David,
a lui Daniel? ...
Cine ar putea măsura strălucirea biruinţei acelora care au fost nişte mari eroi sfinţi?
Valoarea sfinţilor Pavel, Ioan Gură de Aur - şi chiar dintre cei mai noi a părintelui Iosif - este unică şi veşnică în Hristos.
Faţa şi numele acestora purtând încă dogoarea focului prin care au trecut, - vor străluci veşnic ca nişte sori pe cerul Împărăţiei lui Dumnezeu.
Al Bisericii lui Hristos.
18 - Ai uneori nenorocirea să şi cazi alergând?
- O, nu deznădăjdui! Şi aceasta este cu putinţă.
Diavolul nu are o mai mare ciudă pe nimeni ca pe cei care caută să alerge mai cu râvnă pentru Domnul chiar dacă uneori mai şi cad...
În faţa acelora aşează el cele mai multe curse.
Pe calea lor face el cele mai grele gropi.
Înaintea lor scoate el cele mai multe ispite.
- De aceea nu-i nici de mirare că uneori vreunii dintre ei au mai căzut. Şi poate rău de tot.
Dacă s-au ridicat iarăşi, - ei sunt ca şi cum nici n-ar fi căzut.
19 - Cuvântul Domnului spune: De şapte ori să cadă cel neprihănit, el iarăşi se ridică (Prov 24, 16).
Nu se va bucura vrăjmaşul multă vreme, căci credinciosul Domnului Isus se va scula iarăşi. Chiar dacă stă cândva în întuneric totuşi Domnul este iarăşi Lumina Lui (Mica 7, 8).
20 - Cel drept suferă pedeapsa Domnului cu bucurie, sau cu răbdare
- căci recunoaşte că a păcătuit.
El face totul să se ridice din nou, mai smerit, dar mai hotărât,
mai curajos dar mai atent,
mai grăbit dar mai prevăzător.
Astfel cel ce iubeşte pe Hristos, mai presus de orice pe lume va învăţa din toate acestea - cum să-L slăvească mereu tot mai bine pe Domnul său,
şi cum să-L urmeze mereu tot mai cu vrednicie,
şi cum să-I semene mereu tot mai frumos.
- Iar în felul acesta, chiar căderile lui ajung înălţările lui.
Şi rănile lui ajung slava lui.
Doamne Isuse, ajută-ne astfel.
Amin.