Adevăr
Traian Dorz - Cântările Roadelor
Este-adevărat că prima-nţelepciune e Hristos
iar că-a doua e tăcerea, tot aşa-i de-adevărat.
Căci vrăjmaşi ţi-i faci pe oameni
numai când le spui vreodată
Adevărul, adevărul hotărât sau mustrător.
Căci un adevăr de formă şi-o credinţă doar de vorbe
nu va supăra pe nimeni...
poţi să vesteşti oricând...
Când se-nfăţişează însă Adevărul spre trăire,
atunci se aleg din oameni, care sunt
şi care nu-s!
... Adevărule preadulce nu ştiam demult eu oare
că-ntre oameni mai comodă şi-nţeleaptă e tăcerea?
Dar dac-aş fi făcut eu astfel
cum Ţi-aş fi fost credincios?
Şi cum aş mai fi eu oare frate şi nevinovat?
Adevărule preadulce, câte lovituri în viaţă
câte lacrimi şi prigoane mi-ai adus
când Te-am urmat!...
Tu m-ai despărţit de prieteni,
Tu m-ai depărtat de-acasă,
Tu m-ai rupt din locuri scumpe
şi m-ai scos din locuri dragi
mi-am zdrobit viaţa-n lupte
şi în lipsuri
şi în muncă
să-ndur foame şi mizerii şi batjocuri
- tot mai singur...
- Dar cu toate-acestea astăzi Te iubesc
mereu mai tare
fiindcă pacea conştiinţei numai Singur Tu mi-o dai!
Când Te apăr şi azi pe Tine, iată sunt lovit
pe faţă
şi vorbit de rău pe spate,
şi vândut de fraţi vicleni,
să fiu izgonit din inimi,
- ale mele binefaceri
sunt jignite şi uitate,
meritul batjocorit.
- Dar şi-aşa,
cu toate-acestea şi chiar pentru-acestea toate
eu vreau să rămân cu Tine Sfânt şi Unic Adevăr!
După cum întâia dată Te-am crezut pe totdeauna
şi-am pus legământ ca astfel să Te-ascult pân-la sfârşit
căci Tu-mi dai inimii pacea,
conştiinţei bucuria,
şi-n odihna mea şi-n muncă
şi în umbră şi-n senin!...
Fraţii mei, dacă-mi vreţi bine, - binele adevărat,
eu vă rog ca totdeauna adevărul să-mi grăiţi!
- căci atunci îmi faceţi bine
şi atunci îmi sunteţi fraţi.
Spune-ţi-l totdeauna, căci eu nu întotdeauna
pot să-l văd deplin
şi-adesea eu sunt slab şi ispitit.
Spuneţi-mi-l chiar şi-atuncea
când îmi este împotrivă.
Dacă-i el, îl voi cunoaşte!
- şi-i voi săruta nuiaua
căci din toate-acela-mi este cel mai binefăcător.