Al 6-lea popas din drumul Crucii

Veronica șterge cu o maramă sudorile Domnului și pe maramă se întipărește Chipul Mântuitorului

Să mergem mai departe cu Mântuitorul pe drumul Crucii, pe drumul patimilor și durerilor.

O, ce priveliște grozavă se vede în drumul Golgotei! O gloată de oameni orbiți și beți de ură Îl lovesc și Îl silesc pe Domnul să meargă înainte. Domnul abia urcă. De pe fața Lui picură sudori mari amestecate cu sânge. O, ce înfățișare plină de chin și de durere are Domnul! Însă pe iudei nu-i mișcă durerile Lui; ei Îl lovesc înainte fără milă și fără cruțare.

Înaintând pe acest loc mi-am adus aminte de istoria iudeului Ahasverus (un frumos roman religios), care din fața casei sale a văzut pe Domnul mergând spre Golgota cu chinuri și dureri mari, dar, în loc de milă, L-a lovit cu piciorul, strigându-I cu rânjet de ură: „Mergi, Iisuse!”.

Dar iată, se ivește și un suflet mai bun, un suflet înduioșat de durerile Mântuitorului. Tradiția spune că, în drumul spre Golgota, când Iisus mergea cu chinuri și dureri mari, o femeie cu numele Veronica L-a văzut din foișorul unde cosea o haină și, făcându-i-se milă de durerea Mântuitorului, a ieșit afară în calea convoiului, și-a făcut loc prin mulțime și, ajungând în fața Domnului, I-a șters cu o maramă nouă sudorile și sângele de pe fața Lui cea sfântă. Dar, o minune! Pe maramă a rămas Chipul Mântuitorului. Veronica se bucură de această minune și alergă în casă pentru a duce și tatălui ei această veste uimitoare. Însă tatăl ei, fiind și el un iudeu plin de ură, aruncă marama în cuptorul cu foc. Dar marama nu arse în foc, ci mai mult se înălbi, iar Chipul Domnului de pe ea și mai mult se desluși așa cum era: blând, liniștit și iertător.

Acest loc e al 6-lea popas din drumul Crucii. Pe acest loc unde a fost odinioară casa Sfintei Veronica e azi o capelă, unde călugării au făcut din ceară, în mărime naturală, pe Veronica, ținând în mână marama cu Chipul Domnului rămas pe ea; în fața ei, pe Iisus apăsat de crucea grea, iar de o parte, un soldat roman cu biciul ridicat.

Îngenuncheat pe acest loc, m-am gândit că și eu am o maramă pe care se poate întipări Chipul Mântuitorului. Inima mea este această maramă.

Iisuse Mântuitorule! Ca odinioară Veronica, femeia cea milostivă, ies și eu în calea patimilor Tale. Ies și eu cu o maramă curată, ies cu inima-mi desfăcută, pe care să se întipărească și în care să rămână de-a pururi Chipul Tău cel chinuit, bătut și însângerat pentru mine, pentru păcatele mele și mântuirea mea.

Cititorule dragă! Apropie-te și tu de Domnul cu marama inimii tale, pentru ca să rămână de-a pururi în inima ta, în gândul tău și în sufletul tău Chipul cel chinuit al Domnului, Care pentru tine și mântuirea ta a răbdat aceste cumplite bătăi, chinuri și dureri.