Alergarea stăruitoare (2)
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
1 - Sufletul care trăiește în credință frumos, curat, credincios și smerit
care umblă în dragoste mărturisind, rugându-se, lucrând și făcând binele
și își sfârșește viața în acestea alergând cu stăruință ca un erou, rodind ca un pom cu roade dulci în orice vreme
veghetor ca un slujitor vrednic găsit treaz la orice strajă a nopții.
Ca un ostaș viteaz apărând frumos postul încredințat lui, și împlinindu-și cu dăruire totală misiunea pentru care a fost ales.
- Lauda lui va fi mare pentru Hristos înaintea oamenilor, - iar lauda Lui pentru el va fi mare înaintea Tatălui Ceresc și a îngerilor Lui (Luca 12, 8).
Iar cununa și răsplata vor fi negrăite și strălucite...
2 - Iată cel dintâi lucru care se cere să-l aibă neapărat în alegerea lui un om al lui Dumnezeu: bunătatea.
Nici un lucru nu poate fi mai frumos și mai de preț la un om credincios decât a fi bun. Nici predicile lui, nici învățătura lui, nici cântările lui, nu-i pot înlocui bunătatea inimii, când n-o are.
3 - Bunătatea adevărată le cuprinde pe toate celelalte virtuți creștine!
Dragostea, mila smereniei, - dărnicia, evlavia, sunt cuprinse în bunătate - și toate lucrează prin ea.
Nimic nu-l arată pe un om ce are în el ca bunătatea inimii lui.
În orice fel, în orice loc și în orice vreme.
Față de orice semen, față de orice lucru, față de orice făptură.
4 - Cum știm să predicăm, nu ne pot auzi toți
cum știm să scriem, nu ne pot citi toți
cum știm să cântăm, nu ne pot afla toți
cum suntem de deștepți - nu ne pot cunoaște toți - și la prea puțini poate le pasă de aceste calități ale noastre.
Dar cât suntem de buni și de blânzi - asta o văd toți, o aud toți, o află toți.
Iar Cuvântul lui Dumnezeu spune: blândețea (bunătatea) voastră să fie cunoscută de toți oamenii; Domnul este aproape.
5 - Binecuvântat este și binecuvântat să fie în veci slujitorul bun care se pune el însuși, garant pentru unul pe care el îl știe și mai bun, când acesta este încă necunoscut. Primind astfel de bună voie pentru cinstea Domnului său, să treacă în umbră el, pentru ca o lumină mai mare ca a lui să-i ia locul de cinste, pentru a-L sluji și mai frumos pe Dumnezeu.
6 - Binecuvântat este și acela căruia dându-i-se un loc mai dintâi, - după ce a ajuns acolo, nu face de rușine sau de minciună pe cel ce l-a ajutat să ajungă.
Și nu uită niciodată că locul lui se datorește dragostei și încrederii care i-a fost arătată lui de un om bun al lui Dumnezeu.
7 - Lucrarea lui Dumnezeu este foarte felurită și larg cuprinzătoare, așa cum este și viața și cum sunt stările și locurile oamenilor pe pământ.
Dar oricâte lucrări diferite ar avea unii și alții, calitatea de oameni o au toți. Și aceasta trebuie să-i fie recunoscută fiecăruia.
Dreptul la viață îl au toți,
dreptul la credință îl au toți.
Dreptul la o convingere îl au toți
- și aceste drepturi trebuie să fie recunoscute și respectate fiecărui om, de către fiecare om.
Dar aceste drepturi au toate marea și unica lor obligație pentru fiecare om: de a-L recunoaște pe Dumnezeu ca Făcător și ca Binefăcător al său
- și de a I se supune cu totul ascultării de voia Sa.
8 - Oricine pretinde drepturile de om trebuie să se supună obligațiilor omului, care cuprind în ele însele respectul și tăcerea mai ales în fața lucrătorilor lui Dumnezeu care trec peste înțelegerea noastră.
Și care sunt altfel de cum le-am vrea noi.
9 - În Cuvântul Sfânt al Domnului se arată că ordinea în care a rânduit Dumnezeu darurile Duhului Sfânt în Biserica Domnului Isus, este așa: întâi apostoli, al doilea proroci, al treilea învățători, apoi pe cei care au darul minunilor, apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor și vorbirii în felurite limbi (1 Cor. 12, 28; Efes. 4, 11).
Și oamenii de azi au inversat această ordine punând în primul rând pe cele din urmă - și în ultimul rând pe cele dintâi.
De aceea nu le mai au pe cele adevărate.
10 - Când sfântul Pavel vorbește despre darurile Duhului Sfânt în Biserică, el arată că acestea toate sunt date cu un singur scop: pentru desăvârșirea sfinților în vederea lucrării de slujire pentru zidirea Trupului lui Hristos - care este Biserica Sa,
- până ce vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoștinței... în Hristos. La starea de om mare (matur duhovnicește) la starea plinătății...
Și aceasta a rămas pe totdeauna Scopul Duhului Sfânt cu ele.
Fericit acela care slujește numai acestui scop divin.
11 - Acesta este deci scopul feluritelor daruri duhovnicești și feluriților dăruiți cu ele: colaborarea lor unită, armonioasă și curată, pentru desăvârșirea unității, armoniei și curăției fiecărui suflet în parte și a întregii Frățietăți la un loc.
Spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea lumii.
12 - După cum în trupul firesc, mădularele nu se exclud, nici nu se disprețuiesc unele pe altele, - tot așa trebuie să se petreacă lucrurile și în trupul duhovnicesc.
Nici un mădular nu este el singur trupul. Nici nu poate el singur face slujba tuturor...
„Ochiul, chiar dacă este mădularul cel mai din frunte, nu poate zice mâinii: n-am trebuință de tine” (1 Cor. 12, 21).
Și nici unul nu poate zice unuia că n-are lipsă de celălalt. Dumnezeu le-a făcut să depindă unul de altul. Niciodată și nici unul n-ar trebui să uite aceasta.
13 - Când totuși se petrece dezbinare între mădularele trupului, atunci toată viața normală a trupului acestuia ar avea de suferit. Mâna n-ar mai spăla ochiul, picioarele n-ar mai purta capul, gura n-ar mai hrăni, urechea n-ar mai asculta, inima nu le-ar mai încălzi - și viața tuturor s-ar pierde.
Așa se întâmplă și duhovnicește.
14 - Nu trebuie niciodată să ne disprețuim unii pe alții în lucrarea pe care o avem toți.
Cine va nesocoti pe ceilalți și le va disprețui slujba lor în trup, acela este un mădular fals, un ochi de sticlă, un picior de lemn, o mână de talpă și de sârmă, - iar nu un mădular viu și sănătos.
Căci un mădular sănătos simte cu celelalte, umblă cu celelalte și lucrează cu celelalte.
Dar dacă nu este așa, de ce oare i se zice așa?
15 - Încă din primele începuturi ale Bisericii s-a băgat de seamă că unele din darurile Duhului Sfânt, sunt mai în primejdie decât altele ca să fie imitate de vrăjmașul Adevărului, marele falsificator - duhul mincinos.
16 - Mai ales darul profeției, care era al doilea socotit în însemnătate, - ușor trebuie să fi fost înlocuit de duhul vrăjitoriei și al prezicerii viitorului pentru a denatura Adevărul și a atrage sufletele de la seriozitatea ascultării și de la urmărirea sfințirii, - spre artificiile curiozității și spre degradarea vieții duhovnicești.
17 - La fel darul tămăduirilor, ușor va fi ajuns la unii un mijloc de afaceri, de publicitate, de licitație zgomotoasă și de laude personale, - care aduceau cel mai mare rău și făceau cel mai nefericit deserviciu adevăratei Lucrări a Evangheliei.
18 - La fel trebuie să fi fost și cu vorbirea în felurite limbi, din care unii își vor fi făcut vreo metodă, un mijloc de trufie, un mod de-a-și arăta întâietatea și înălțimea lor, în lupta de a-i disprețui pe alții,
- chiar dacă acei disprețuiți frați aveau daruri mai alese decât vorbirea în limbi care este totuși așezată în Sfânta Scriptură pe ultimul loc.
19 - De aceea au fost încurajate acele daruri duhovnicești pe care diavolul le putea imita cel mai puțin, fiindcă s-ar fi prins în propria sa cursă.
Acele daruri care s-au răspândit mai mult în biserică încă din primele zile au fost: evanghelizarea, cârmuirea, învățătura, într-ajutorarea, păstorirea (1 Cor. 12, 28 și Efes. 4, 11).
20 - Celelalte daruri erau și ele în biserică, dar s-a făcut mereu tot mai puțin caz de ele.
Iar când se amintește totuși, foarte rar, aceste daruri nu sunt nici lăudate nici disprețuite - ci sunt consemnate că erau... Cum este cazul cu acei profeți veniți din Ierusalim dintre care unul Agab a prezis seceta și foametea despre care se spune că au și fost (Fap. Ap. 11, 28).
Tot despre acest Agab se spune mai târziu că a prezis și pătimirile care vor avea să vină peste sfântul Pavel în Ierusalim (Fap. Ap. 21, 11).
Doamne Dumnezeul nostru Te rugăm să dai Bisericii Tale numai darurile care să-i facă pe toți ai Tăi să fie uniți în munca și alergarea lor stăruitoare spre dobândirea Împărăției Tale.
Amin.