Foto Traian Dorz

Am fost aleși

Traian Dorz - Hristos - Păstorul nostru

Am fost aleși să fim o jertfă de-nviorare pentru voi
fiind supuși de Domnul nostru atâtor lungi și grele munci
sub Mâna Lui atâta vreme ne-a curs al lacrimii șuvoi -
azi voi cântați cu bucurie, fiindcă noi am plâns atunci.
Prin viscoliri de ierni vrăjmașe am fost trimiși în loc oprit
s-aducem focul sfânt s-aprindă al vostru suflet înghețat
azi voi cântați cu bucurie, vi-e dorul inimii-mplinit
dar nouă ne e arsă viața prin care darul v-am purtat.
Din jertfa inimilor noastre ce neștiut s-au mistuit
ați strâns voi binecuvântarea și-avântul inimii v-ați strâns
ce bine că nu știți voi prețul ce-n locul vostru l-am plătit
că poate n-ați cânta nicicând, dac-ați cunoaște cât am plâns.
Dar fericirea că pe-ntinsul acestor zări cândva pustii
se leagănă acum belșugul bogat și greu și sănătos,
întrece înmiit durerea din anii cruntelor urgii
sub care-am dezgropat comoara transfigurării prin Hristos!
+
A-L sluji pe Domnu-nseamnă deseori să suferim
a umbla și-a sta în locuri unde n-am dori să fim
a primi și-a face lucruri care n-am putea, altfel,
- nu mai prețuim nimica, dacă-L prețuim pe El.
+
Este pe pământ o lege:
- suferind poți înțelege.
Cel care n-a suferit
n-a-nțeles pe cel zdrobit!
Articol 79 din 92
Folosește săgețile ← → pentru navigare