Cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu!
Există oameni a căror viaţă este curată ca lumina soarelui, care merge mereu crescând până la miezul zilei (Ioan 8, 12; Prov. 4, 18).
Cuvintele pe care le spun aceşti oameni binecuvântaţi, sunt limpezi, calde, pătrunzătoare şi vii,
lucrurile pe care le fac ei sunt puternice şi minunate
şi mai ales chemarea deosebită pe care o au şi care emană din toată fiinţa şi trăirea lor, în întregime străbătute totdeauna de adevăr, le dă harul ca să fie totdeauna crezuţi şi primiţi mai presus de orice îndoială.
Aceştia nu-şi întinează buzele cu minciuni, nici nu-şi coboară cinstea la nimicuri,
nici nu se înjosesc cu promisiuni neţinute şi nici nu vorbesc fără rost,
ci fiecare vorbă a lor este spusă cu greutate şi cu miez,
şi fiecare pas este făcut drept şi plin,
şi fiecare faptă a lor este luminoasă şi folositoare.
Astfel de oameni sunt unici - şi foarte rari.
De aceea astfel de oameni sunt cunoscuţi. Cinstea lor este recunoscută de toţi şi autoritatea lor se impune tuturor, neforţată de nimeni, dar simţită şi apreciată de toţi acei care le cunosc viaţa şi purtarea plină totdeauna de lumină şi demnitate.
Nimeni n-are voie să-i bănuiască şi să-i contrazică, fiindcă vorba lor este totdeauna în afară de orice bănuială.
Şi nimeni într-adevăr dacă cunoaşte ceva, nu-i nici dispreţuieşte pe aceşti oameni rari, nici nu-i contrazice. Căci ei cunosc şi valoarea cuvântului dar ştiu şi măsura lui.
Cinstea lor, curăţia lor, demnitatea lor sfântă şi toată valoarea lor, trebuie pusă mai presus de orice îndoială.
Cum poţi să zici că un astfel de om huleşte?
Cum poţi să-l bănuieşti pe un astfel de trimes al lui Dumnezeu? Care are atât de înalte în el atât conştiinţa Adevărului cât şi scârba minciunii,
amândouă acestea cu mult mai presus decât teama ruşinii sau decât atracţia ispitei,
acesta vrednic fiind a fi preţuit foarte mult în dragoste din pricina lucrării sale orice om care îl cunoaşte... - Şi care totuşi mai pune la îndoială cuvintele lui, este un netrebnic.
Orice om, care pe aceşti rari oameni îi cunoaşte bine, dar îi contrazice, nu poate fi decât un prost înfumurat.
Cu toţii ştim că lucrurile stau aşa.
Dar ştim că astfel de oameni sunt aşa de rari, încât cei mai mulţi dintre noi nici n-au întâlnit încă nici unul în viaţa sa.
N-am întâlnit noi, - dar mulţi i-au întâlnit totuşi.
Dar asemenea iudeilor de atunci, mulţi nu i-au recunoscut. Au crezut că Acel om rar este tot un om, la fel ca ei şi la fel ca alţii.
L-au dispreţuit şi L-au înfruntat.
Au nesocotit cuvintele Lui şi n-au înţeles timpul petrecut împreună cu El.
I-au răpit timpul scump cu discuţii nefolositoare şi cu certuri de vorbe,
L-au chinuit cu învinuiri nedrepte, L-au necăjit cu vorbe otrăvite
şi L-au împiedicat astfel de la o lucrare şi de la o învăţătură din care un nesfârşit număr de oameni - şi chiar aceia înşişi - ar fi putut câştiga atât de mult.
Oamenii aleşi de felul acesta poartă asupra lor un semn Dumnezeiesc, după care pot fi recunoscuţi, dar numai de cei cu cugetul curat şi cu inima smerită.
În urmă, îl văd toţi, dar înainte îi pot vedea numai cei care au un suflet curat şi credincios, smerit şi iubitor. Adică numai cei foarte, foarte puţini, după cum tot puţini L-au cunoscut şi pe Hristos, Domnul lor.
Dar aceştia au un câştig veşnic din clipa petrecută cu ei, căci aceasta este clipa Taborului lor.
O Doamne Dumnezeul Cel Mare şi Veşnic,
fii binecuvântat pentru toţi slujitorii Tăi aleşi pe care i-ai rânduit în Biserica Ta apostoli, proroci şi învăţători pentru desăvârşirea Trupului Tău Sfânt.
Te rugăm deschide-ne ochii să-i cunoaştem şi inima să-i ascultăm, pentru ca urmând îndrumările şi pilda lor (Evrei 11, 13 şi 13, 17), să ne împărtăşim cu plinătate din harul şi lumina pe care o reverşi Tu prin ei spre credincioşii Tăi. O, ce mare har sunt astfel de trimeşi ai Tăi în lume! Nu lăsa Doamne niciodată urmaşii noştri fără ei, dar nici pe ei fără urmaşi.
Amin.
+
Fiul meu primeşte sfatul şi mustrarea chiar de-i tare
pe cărarea-nţelepciunii poţi să mergi doar prin răbdare
este foarte greu să suferi o mustrare, chiar şi dreaptă
dar răbdarea totdeauna face inima-nţeleaptă.