Amintiri duioase și dragi despre părintele Iosif Trifa și Oastea Domnului

În iarna anului 1924, în luna ianuarie, am venit la Sibiu. Sufletul meu dorea a cunoaște mai mult despre Domnul. Am citit în gazeta «Lumina Satelor» și acolo am găsit un preot care căuta să aducă lumea la o viață nouă. Iar eu fiind crescut în casa părintească cu frică de Dumnezeu, aveam dorul de-a sta de vorbă cu cineva, de-a cunoaște cât mai mulți oameni cu frica lui Dumnezeu. Și negăsind pe nimeni, am aflat pe preotul Iosif Trifa, care era redactorul foii «Lumina Satelor». Și așa am îndrăznit să merg la dânsul, pentru a-l cunoaște personal și a sta de vorbă cu el.

Era într-o duminică după-masă. Am bătut în ușă și un glas stins și plăcut mi-a răspuns:

- Intră!

Am intrat, m-am scuzat și am zis:

- Părinte, mă iartă că am îndrăznit să vin la sfinția ta, pentru că sufletul meu este însetat după Cuvântul lui Dumnezeu. Eu nu pot să iau parte, părinte, cu cei necredincioși.

Iar Părintele Iosif mi-a zis:

- Bine ai făcut, fiule, că ai venit! Și mă bucur, pentru că nici eu n-am pe nimeni și nici eu nu merg nicăieri.

Mi-a plăcut tare mult și m-am simțit atras de acest suflet scump cu care am putut sta de vorbă despre Evanghelie. După ce ne-am împrietenit, mă duceam regulat, în fiecare duminică după-masă, la Părintele Iosif, care a fost părintele meu duhovnicesc. Cuvintele părintelui îmi erau tare dragi și ceva m-a legat de el. Am rămas prietenul părintelui meu drag.

Pe urmă l-am cunoscut pe fratele Gherman și împreună ne-am dus la părintele, fiind și el tot un suflet dornic de mântuire. Și, în discuțiile noastre, Părintele Iosif ne-a spus că mai sunt câțiva frați prin țară care au făcut legământ, prin gazeta «Lumina Satelor», că vor să se lase de sudălmi, de beție și tutun.

Acesta a fost începutul mișcării Oastei Domnului [în Sibiu, la locuința] Părintelui Iosif Trifa de lângă cazarma „Avram Iancu” de la podul Cibinului. După ce au mai venit câțiva frați, ne-am mutat în strada Avram Iancu, unde era tipografia, sus la etaj. Acolo mergeam regulat, împreună cu soțiile noastre și cu copiii noștri.

Nu mult după aceea s-a făcut o sfeștanie de către Prea Sfințitul Policarp Morușca, unde s-au cântat cântări duhovnicești. Era în mijlocul nostru și fratele Lascarov Moldovanu, care era scriitor. După aceea a fost o agapă frățească, bucurându-ne cu părintele.

Fratele Lascarov a început mișcarea în București și apoi a luat avânt și în Capitală.

Prima noastră ieșire a fost la Sadu (Sibiu), împreună cu Părintele Iosif și cu câțiva frați. Acolo l-am cunoscut pe fratele Cimpoca Nicolae, care era cantor la biserică. Am făcut o adunare cu Oastea Domnului în comuna Sadu.

Pe urmă mișcarea a luat avânt. Fiind prea mică redacția din strada Avram Iancu, cu binecuvântarea și sprijinul mitropolitului Bălan, am primit ca sală de adunare aula Teologiei. Acolo se țineau regulat adunările miercurea, vinerea și duminica după-masă.

S-a luat o hotărâre ca, în fiecare an, la Pogorârea Duhului Sfânt, să se țină un congres, pentru a ne cunoaște toți frații din țară. La acesta lua parte și mitropolitul Bălan. Oastea Domnului s-a născut în Biserică și acolo a crescut și s-a dezvoltat. Lozinca Oastei Domnului a fost: „Aflarea și vestirea lui Iisus cel Răstignit”; iar salutul Oastei Domnului a fost: „Slăvit să fie Domnul!” și răspunsul: „În veci amin!” Acestea au rămas până astăzi.

Într-o noapte de Anul Nou, am mers pe stradă cântând, până în Piața Mare, împreună cu fanfara din Săsciori. Era și fratele Marini. Îmi aduc aminte cu nostalgie și dor că Părintele Iosif Trifa m-a prins de braț, dânsul fiind slăbuț și suferind, și am mers împreună prin oraș cântând Domnului. Acestea sunt amintiri duioase și dragi, pe care nu le voi uita niciodată. Multe suflete am „pescuit” atunci, în noaptea aceea.

Am hotărât apoi împreună cu părintele să facem o noapte a Domnului. Și prima a fost în casa mea, unde a venit și părintele Nanu. Părintele Iosif l-a întrebat pe părintele Nanu:

- Ce zici, părinte, de adunarea noastră? Și părintele Nanu a zis:

- Este adunarea primilor creștini.

Atunci a vorbit și fratele Marini foarte frumos. Iar eu i-am zis Părintelui Iosif:

- Vă întrec ucenicii, părinte! Iar părintele mi-a răspuns:

- Să dea Dumnezeu să mă întreacă toți, cum a zis Moise către Iosua.

După aceea, părintele, fiind tot mai bolnav, a plecat în Elveția, la Davos, pentru tratament. Au fost clipe grele... a fost o despărțire duioasă. L-am condus la gară și am plâns cu toții, cântându-i cântarea Pasăre măiastră a fratelui Tudusciuc.

[Apoi] adunarea a fost condusă de părintele Secaș Gheorghe și de părintele Neagu Mihail. Iar la redacție au fost părintele Maior și fratele Marini. De-acolo de pe patul de suferință, [Părintele Iosif] ne scria îndemnuri să mergem înainte și să luptăm ca niște ostași adevărați.

Îmi amintesc de o zi plăcută când a venit și profesorul Nicolae Mladin, astăzi mitropolitul Ardealului1 , și a predicat în Piața Mare ridicat pe un scaun. A vorbit despre Domnul Iisus.

1 Nicolae Mladin a fost mitropolit al Ardealului între anii 1967-1981.

Îmi mai amintesc despre clipele frumoase când venea la noi Părintele Iosif și ne bucuram mult împreună. Cu aceste ocazii discutam mult. Eu, fiindu-i mai apropiat sufletește, eram chemat de multe ori acasă la părintele, pe Aleea Filozofilor, unde vorbeam mult cu părintele în legătură cu bunul mers la Oastei Domnului.

Nu voi uita niciodată adunarea din 12 septembrie 1937, din Aleea Filozofilor, [la care a participat] și fanfara din Iugoslavia. Părintele era bolnav în pat. A vorbit fratele Leon Andronic, care a strigat: „Vino, părinte, jos, să te vedem!” Atunci am mers doi frați sus în cameră și l-am adus pe brațe. Iar când l-au văzut, frații au plâns mult, cu hohot.

Cu frații se purta ca un adevărat părinte duhovnicesc, [iar ei] îl iubeau tare mult. Pentru noi, părintele era cum era Moise [pentru poporul său]. Îl iubeam foarte mult. Când predica, plângea toată adunarea.

...Acestea sunt amintiri dragi ale mele despre iubitul meu Părinte Iosif.