Ascultarea de frații smeriți și responsabili

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

„ Voi înșivă ne veți ajuta în rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie un prilej de mulțumire către Dumnezeu pentru noi.”

Fraților și surorilor! Aproape în toate Epistolele - pe care aproape pe toate le-a scris din închisoare - Apostolul Pavel se ruga de frați: „Fraților, rugați-vă pentru mine ca să mi se dea cuvânt să vestesc Cuvântul Domnului așa cum trebuie”. Sfântul Pavel simțea nevoia de ajutorul fraților prin rugăciune. Așa a trăit Biserica lui Dumnezeu întotdeauna. Iar Apostolul Pavel le amintește corintenilor: „Binefacerea făcută de voi nouă va face pe alții ca să aducă mulțumiri lui Dumnezeu pentru voi”. Puterea unei adunări, fraților, e rugăciunea. O adunare în care frații nu se roagă pentru frații lucrători și o adunare în care frații lucrători nu se roagă e fără putere.

Iertați-mă, vreau să spun un lucru care va lămuri problema aceasta. În viața albinelor e o rânduială: matca depune ouăle în celule, pentru înmulțirea populației. Dacă se întâmplă să dispară matca, se găsește o albină care depune ouă, în locul mătcii, în celule. Dar din ouăle de albină ies trântori. Și din ouăle de matcă ies albinele lucrătoare. Așa se întâmplă și în viața noastră.

Am amintit și [aseară] în puține cuvinte: Duhul lui Dumnezeu, spune Cuvântul Evangheliei, ne va descoperi tot ce îi dă Domnul Iisus. O adunare trebuie să fie cârmuită de Duhul. Frații care vorbesc trebuie să vorbească din partea Duhului. Dacă vorbesc de la ei, ce se naște? Tulburări, certuri, necazuri.

Dar când vorbește Duhul lui Dumnezeu, uitați cu câtă dragoste citesc toți credincioșii de pe pământ Biblia și... nu bagă vină nimeni Apostolului Pavel că a scris greșit. De ce? Pentru că n-a scris el. Duhul Sfânt l-a inspirat și a scris cuvinte din partea lui Dumnezeu, care nu vor trece cât va trăi pământul acesta.

De aceea vă rugăm stăruitor. Ne despărțim acum, ne ducem la ale noastre. Aveți poate fiecare o adunare, mai mică sau mai mare, în satele frățiilor voastre.

Rugați-vă pentru ea. Purtați-o în brațele de rugăciune, ca frații să poată vorbi. Să nu vă mirați că nu pot vorbi. Poate nu sunt ajutați în rugăciune. Și vă amintesc încă un lucru aici: sunteți frați tineri, care munciți în fabrică și sunteți lucrători. Și lucrați în adunare. Lucrând în fabrică, acolo sunt norme mari și grele, acolo sunt greutăți pe care le știți cu toții. Vii acasă întristat cu duhul și deseară e adunare. Poate fratele acesta să vorbească în adunare dacă nu-i ajutat în rugăciune?

Ei, tocmai Apostolul Pavel, care era chinuit și bătut și cu bice, și cu toiege, și zdrobit cu pietre, el, după durerile pe care le avea în corpul lui, avea nevoie de ajutorul fraților, ca să se roage pentru el.

De aceea, vă leg de inimă lucrul acesta: dacă doriți adunări bogate, să fiți oamenii rugăciunii. Dacă doriți ca frații să poată vorbi, să fiți oamenii rugăciunii. Nu numai acasă, ci și când stați aici pe bancă - cum zice Cuvântul: „Rugați-vă întotdeauna”. Deci și-aici trebuie să ne rugăm.

S-a vorbit în seara aceasta - și până acum am auzit - despre lucruri folositoare pentru noi. Eu m-am gândit la un alt subiect, pe care vreau să vi-l împărtășesc și frățiilor voastre, de la 1 Tesaloniceni, capitolul 5, versetul 12: „Vă rugăm, fraților, să priviți bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul și vă sfătuiesc. Să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării pe care o fac ei”.

Iar în Evrei, capitolul 13, citim următoarele lucruri: „Ascultați de mai-marii voștri și fiți-le supuși, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci așa ceva nu v-ar fi de nici un folos”. Iar mai înainte: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu. Uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința”.

Fraților iubiți, numai de la Domnul Iisus încoace aș vrea să vă amintesc: și Domnul Iisus a ales, dintre toți apostolii pe care i-a avut, pe Petru, Iacob și Ioan, care erau priviți ca stâlpi ai Bisericii. Frații, cu orice neînțelegeri între ei (neînțelegeri mai grele) și cu orice deosebiri de vederi, alergau la cei ce erau priviți stâlpii Bisericii și se consultau cu ei, cerând sfat și lămurire.

Vedem că chiar Apostolul Pavel, după ce ne spune că Evanghelia propovăduită de el nu-i de obârșie omenească, pentru că n-a primit-o de la om, când s-a ivit neînțelegerea în familia lui Dumnezeu, pe care a ridicat-o Dumnezeu dintre toate neamurile (căci se ridicaseră fariseii și cărturarii și-au spus: „Dacă voi nu vă tăiați împrejur, cum și Hristos S-a tăiat împrejur, Hristos nu vă folosește la nimic”), Pavel a avut discuții grele cu acești oameni, dar n-a putut ajunge la nici un rezultat. Și a fost silit Pavel să se ducă la Ierusalim citiți în Galateni, capitolul 2, ca să stea de vorbă cu cei ce erau priviți stâlpii Bisericii. Și zice: „Mi-e teamă ca să nu alerg sau să fi alergat în zadar”. Și a pus problema înaintea stâlpilor Bisericii, care au studiat problema aceasta și au dat lămurirea chiar prin Apostolul Petru, care a fost cel dintâi care a lucrat la inima lui Corneliu.

Când lui i s-a arătat o față de masă cu tot felul de dobitoace și i s-a spus: „Taie și mănâncă!”, el nu înțelegea ce vrea să însemne dobitoacele acestea. Și, pe când studia problema aceasta, trimișii lui Corneliu erau la poartă și întrebau de Sfântul Petru. Și, când el se frământa cu problema: „Ce-o să însemne animalele acestea, să le tai, să le mănânc?”, atunci - spune Cuvântul Domnului - Duhul Sfânt îi spune: „Să te duci cu ei, că Eu i-am trimis”. Și atunci s-a luminat mintea Sfântului Petru și și-a dat seama că, pentru că Israelul nu L-a primit pe Dumnezeu (cum a citit un frate, că: „El a venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”.), va trebui să se întoarcă către neamuri. Iar pe ei, Dumnezeu i-a risipit pe toată planeta aceasta. Poate nu e colțișor de pământ pe planetă unde să nu fie cineva din poporul evreu. Îi va aduna Dumnezeu când se va împlini numărul neamurilor și ei se vor întoarce și vor intra în binecuvântarea lui Dumnezeu.

Acum, din cuvintele acestea, fraților, [înțelegem că] orice societate omenească are un comitet; are un număr de oameni care conduc, nu? În toate cultele credincioase e tot la fel.

Lucrarea aceasta în care Dumnezeu ne-a trezit pe noi, pe lângă faptul că suntem noi atașați Bisericii noastre și conducătorii noștri spirituali ar fi preoții și ierarhia noastră, totuși, în adunările noastre, pentru că dânșii nu prea iau parte, trebuie să fie unii frați pentru rezolvarea unor probleme. Apostolul Pavel spune: „Când se naște vreo neînțelegere între voi și nu vă puteți înțelege, vă duceți la judecătorii cei necredincioși, ca să vă judece pe voi? Nu este nici un frate în stare să judece între frate și frate? Vă duceți la cei pe care Biserica nu-i bagă în seamă...”.

Deci iată că și pe timpul acela, fiecare comunitate creștină, adunare creștină, trebuia să aibă frați de răspundere. Cine sunt aceștia? Lucrătorii! Ați auzit: „. ..ei răspund în fața lui Dumnezeu pentru sufletele voastre”.

Fraților lucrători! Să băgați de seamă (cum a spus un frate care a vorbit aseară despre mândrie): vai de cel ce vorbește din mândrie! Vai de cel ce vorbește ca să-l audă oamenii, să-l laude! Vai de acela! Nu ne dăm noi seama ce spune Cuvântul... Frații lucrători, care mărturisesc Cuvântul lui Dumnezeu, au răspundere în fața lui Dumnezeu pentru toate sufletele.

Fraților din satele de pe unde vă găsiți: poate [aveți] o adunare mai mare sau mai mică. Știi că frăția ta răspunzi în fața lui Dumnezeu pentru sufletele cărora le vorbești Cuvântul lui Dumnezeu? Din cuvintele tale te scoți fără vină și din cuvintele tale te învinuiești.

Deci ce e de făcut? E de făcut să ne încadrăm în Cuvântul lui Dumnezeu: „Umblați cârmuiți de Duhul”. Prea puțin s-a vorbit și se vorbește despre Duhul. El este cârmuitorul vieții noastre; cârmuitorul Bisericii lui Dumnezeu; cârmuitorul poporului lui Dumnezeu. Și toate adunările sunt inspirate de acest Duh Sfânt, pentru creșterea și desăvârșirea sfinților.

Într-un loc spune Apostolul Pavel: „Dumnezeu a rânduit în Biserică: întâi apostolii, evangheliștii, păstorii și învățătorii, pentru desăvârșirea sfinților”.

Iată de ce venim noi la adunare: pentru desăvârșire. Și un frate sau unul pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu un dar, el trebuie să lucreze la desăvârșirea sufletelor.

Te simți în stare fără Duhul Sfânt? Te simți în stare să desăvârșești sufletele? Dar auziți: „...să desăvârșească sfinții”. Dar când am fost noi sfinți? Va să zică Dumnezeu aduce în adunare sfinți? Da! Sfânt înseamnă pus deoparte. Și Biblia e plină de dovezi că, pe oamenii credincioși, Dumnezeu i-a ales dinainte de întemeierea lumii. Și le-a dat o misiune, ca, în anul, în ziua când Dumnezeu îi va chema în lucrare - ca răspunzători sau ca un frate oarecare - el va trebui să-și îndeplinească cu sfințenie misiunea pe care o are.

Deci, fraților! În mâna frățiilor voastre e, de voi depinde adunarea pe care o aveți. De multe ori, printr-o lege a naturii, copiii seamănă ori cu tata, ori cu mama. Să știți că adunarea seamănă cu frații lucrători. Dacă frații lucrători lucrează bine, și frații sunt bine crescuți.

Dacă frații lucrători lucrează de ochii oamenilor, Biblia oprește [aceasta], spunând: „Sunt unii care-L predică pe Hristos din duh de ceartă; alții, din slavă deșartă; unii, din dragoste”. Deci trei feluri de semănători sunt, de lucrători. Din care facem parte noi oare? Să se împlinească [oare] cuvântul pe care l-a spus fratele mai înainte (pe mine m-a durut la inimă când a spus), că aseară au predicat unii frați ca să se-arate că știu ceva? Eu nu cred lucrul acesta. Eu am deplină încredințare că frații sunt conștienți - mai ales frații lucrători, care se ocupă cu Cuvântul lui Dumnezeu - că lucrează pentru desăvârșirea sfinților. Puterea aceasta o dă Dumnezeu; și Dumnezeu Și-a ales vasele pe care le alimentează cu Duhul Sfânt.

Eu asemăn cum am asemănat de multe ori: lucrarea Duhului Sfânt este ca și curentul care luminează cortul acesta. Curentul nu se produce aici. Curentul se produce undeva... dar e un cablu care conduce curentul aici, care ne răspândește lumina. Așa suntem noi. Dumnezeu lucrează mântuirea noastră. Frații lucrători sunt cablul. Ce s-ar întâmpla dacă, de la cablu, o șuviță e ruptă? Mai poate ajunge curentul aici? Nu mai poate, nu? Tot la fel e și-n viața adunărilor: dacă frații nu trăiesc călăuziți de Duhul lui Dumnezeu, trăiesc în păcate, să știți: adunarea aceasta nu poate progresa. Acolo sunt certuri, sunt neînțelegeri, sunt dezbinări, sunt frământări, pentru că lucrează... cum am spus: albina depune ouăle, din care nu pot să iasă albine lucrătoare, frați lucrători buni, care trebuie să fie în contact cu Duhul lui Dumnezeu, Care să comunice și să descopere tot ce trebuie unei adunări pentru creșterea ei duhovnicească.

Părintele Iosif a arătat încă de la început și a lucrat în colaborare. În colaborare avea, în primul rând - dintre frații tineri - pe fratele Ioan Marini, pe fratele Traian Dorz, apoi... Nicolae Vonica. Apoi era ajutat de Grigore Oprișan (avocat), de preotul Paschia și așa mai departe. Era ajutat. Și Părintele a simțit nevoie de lucrul acesta. Și-n Lucrarea noastră se simte nevoie de o colaborare, pentru că sunt probleme grele, fraților. Aici nu-i a judeca un proces. Aici e vorba de a răspunde de mântuirea unui suflet.

Să vă ferească Domnul să vorbiți din mândrie. Mai bine, frate, taci din gură. Mai bine ia-ți un cărbune sau foc în gură, [decât] să fii stăpânit de duhul acesta, ca să te arăți oamenilor că vorbești. Sau din duh de ceartă... Nu există, când Duhul lui Dumnezeu vorbește într-o adunare, să se-ntâmple ceartă sau un frate să-l jignească pe altul. Atunci nu mai vorbește Duhul lui Dumnezeu. Atunci vorbește firea noastră pământească, pentru ca să se arate cine este el; și nu este cârmuit de Duhul Sfânt, ca să poată crește sufletele pentru Dumnezeu și pentru Lucrarea Sa.

Noi i-am rugat și-i rugăm pe frații tineri: până mai aveți frați bătrâni, luați legătura cu ei. Că se poate întâmpla foarte ușor [să nu-i mai aveți]... cum se spune despre un împărat că a dat poruncă:

- Toți bătrânii să fie uciși. Nu ne mai trebuie bătrâni. Avem generația tânără, lucrăm cu ea. Bătrânii să moară.

Și au început tinerii să-i omoare pe bătrâni. Dar un copil mai cu suflet și-a zis: „Eu nu-l ucid pe tata. Eu îl ascund, dar să nu știe nimeni”.

Și l-a ținut multă vreme ascuns și-i dădea mâncare, dar n-a știut nimeni. Și atunci împăratul, ca să încerce tineretul acesta, le zice:

- Eu vreau să-mi faceți o funie de nisip. Cu lungimea cutare și grosimea cutare. Să mi-o faceți!

Cine să poată face funie de nisip? Că nisipul se risipește numaidecât. Toată lumea era frământată și îngândurată.

Copilul acesta bun la inimă se duce la tatăl lui să-i ducă alimentele și tatăl îl vede supărat:

- Ce-i cu tine, măi copile? Te văd supărat.

- Apoi, tată, cum să nu fiu supărat, că împăratul a dat poruncă să facem o funie de nisip. Și-am încercat, dar nu putem face.

- Măi copile, voi nu pricepeți lucrul ăsta? Cereți împăratului să vă dea o mostră, un capăt de funie, după care să faceți și voi funia asta de nisip.

Și când s-a dus băiatul acasă, a cerut, împreună cu ceilalți, împăratului:

- Dați-ne un model, un capăt de funie, după care să facem funia.

Și-atunci a zis împăratul:

- Tot mai este un bătrân în țara asta. Deci a cunoscut [că mai era].

Fraților tineri! Pentru voi vin greutăți mai mari, să știți! Și noi am avut greutăți, dar peste frățiile voastre vin greutăți mai mari. Și răspunderea crește. Lucrarea a crescut. M-am minunat aseară de atâta tineret cât a fost în adunare. Și m-am întrebat: de ce Dumnezeu îi cheamă pe tinerii aceștia? Ei, de ce-i cheamă: fetele acestea tinere vor fi mamele de mâine; tinerii aceștia vor fi lucrătorii de mâine. Când noi vom cădea de la postul de răspundere pe care-l avem, vin alții și iau steagul acesta ciuruit de gloanțe și-l duc mai departe. Dumnezeu vă cheamă și pe frățiile voastre așa cum îi cheamă pe atâția tineri, ca să-i pregătească pentru ziua de mâine.

De aceea amintim noi la toate nunțile și am vrea totdeauna să spunem că în viața credincioșilor nu există divorțuri. Deschideți-vă bine ochii când vă căsătoriți. Cereți-I lui Dumnezeu să vă călăuzească și să vă lumineze mintea, ca să puteți să v-alegeți un tovarăș de viață. Viața are multe greutăți.

Viața are atâtea greutăți pe care voi, tineri dragi, nu le pricepeți acuma. Dacă viața are atâtea greutăți pentru lucrurile pământești, câtă greutate este pentru Lucrare, pentru mântuirea sufletelor? Căci spune [Cuvântul lui Dumnezeu] că un suflet, în fața Domnului, e mai de preț decât toată lumea. Vedeți ce comori aveți frățiile voastre în adunare? Și cu câtă dragoste privește Dumnezeu la comorile acestea pe care ți le-a încredințat ție, frate, ca să lucrezi la desăvârșirea lor! Nu se poate să lucrăm, dacă n-avem cârmuirea Duhului Sfânt. De ce-au pierit atâtea adunări? Pentru că n-au fost cârmuite de Duhul Sfânt. De ce au căzut atâția frați? Pentru că nu s-a rugat nimeni pentru ei, în rugăciunile lor, să-i ajute.

Vă leg de suflet lucrul acesta: „Ascultați de mai-marii voștri care vă vestesc Cuvântul lui Dumnezeu”. Pământul țării noastre e plin de morminte sfinte, pământ pe care înaintașii noștri au trăit când eram și noi copii ca voi și eram în Lucrare. A fost Părintele Iosif, a fost părintele Ouatu, a fost fratele Marini... au fost atâția frați, că e presărată țara noastră cu mormintele lor sfinte.

În primele veacuri, Tainele sfinte, Împărtășania, se făcea pe mormintele sfinților. Acolo găseau loc [creștinii] să se-adune, acolo unde a trăit unul care-a avut pe inimă Cuvântul lui Dumnezeu: acestea erau mormintele sfinte. Și pentru noi ,mormintele înaintașilor noștri - pe care i-am cunoscut și despre care știm că s-au jertfit pentru Lucrare - [sunt sfinte]. Sărutăm țărâna aceea, că, pentru noi, e sfântă. Ea acoperă un corp care a purtat o comoară a lui Dumnezeu în el. Și rupem totdeauna câte o floare și-o ducem la casele noastre, și-o arătăm și alor noștri, [spunându-le]: „E de pe mormântul Părintelui Iosif”; „E de pe mormântul fratelui Marini!”; „E de pe mormântul unuia sau al altuia!” . Pentru noi, sunt morminte sfinte.

Ne-am uitat cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire. Și a fost o mare binecuvântare trăirea lor pe pământ; dar a fost o binecuvântare și moartea lor, că și-au sfârșit cu cinste [alergarea], cum spune Sfântul Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința”.

Haideți, fraților dragi, să lăsăm și noi aceste dâre de lumină în urma noastră! Ca mâine, nu vom mai face umbră pământului. Ca mâine, nu ne vom mai întâlni. Ca mâine, ne va aștepta Judecata lui Dumnezeu și vom da seama de tot ce am făcut. Să lucrăm ca pentru Dumnezeu, nu ca pentru oameni. Să vorbim ca pentru Dumnezeu. Nu știți la ce cinste ne-a ridicat Dumnezeu pe frații lucrători? „Voi sunteți lucrători împreună cu Dumnezeu!” Când lucrează Dumnezeu la mântuirea sufletelor, te alege pe tine, frate, să lucrezi la mântuirea sufletelor.

La a celor care, ca mâine, vor moșteni Împărăția veșnică a lui Dumnezeu.

Și, dacă mântuirea sufletelor e-așa de scumpă (...), te crezi pe tine, fratele meu, în stare să poți lucra la desăvârșirea sufletelor? Vedeți că-i greu să conduci o familie; poate o soție sau doi copii. Dar să răspunzi înaintea lui Dumnezeu de un număr așa de mare de suflete? Și frații care au lucrat aici, fiecare, vor răspunde de tot cuvântul pe care l-au vorbit în seara aceasta. Că l-a spus cu un gând sau cu altul, că a fost un cuvânt care a venit de la Duhul Sfânt sau care a fost de la el, fiecare va răspunde de ceea ce a lucrat.

Dar e păcat să se amestece firea pământească sau eul nostru în Lucrarea lui Dumnezeu, unde înaintașii noștri, Părintele Iosif, cu șapte operații în trup, stătea și scria nopți de-a rândul, ca să ne trimită hrană de care noi ne bucurăm și astăzi. [Stătea] cu genunchii adunați la piept, ținând foaia de hârtie; și dimineața - sunt martori... și fratele Opriș, care a fost alături de el atâta timp - era stropită de sânge de la tuse. Cu șapte operații în corp... Și l-au întrebat frații:

- Părinte, dar de ce te chinui așa?

- Trebuie să trimit hrană fraților. Trebuie să le dau hrană.

Și s-a gândit la noi toți.

Dar ce înfloritoare a fost Lucrarea pe timpul acela! Nu se știa de ură. Nu se știa de gelozie. Nu se știa că unu-i mai mare decât celălalt. De fapt, așa-i Lucrarea lui Dumnezeu. Să ne iese din minte că unul e mai mare decât altul! Sau că frații lucrători sunt conducători ai unei adunări. Nu, fraților! În Lucrarea Domnului, Domnul ne-a spus: „Cine vrea să fie mai mare, să fie slugă tuturor”. Să te-mbraci cu smerenia. Să ne-mbrăcăm cu smerenia! Dacă vrei să-ți iei o răspundere așa de mare, ia-ți-o! Dar să știi că vei primi răsplata după lucrul pe care l-ai săvârșit în Lucrarea și-n Biserica lui Dumnezeu.

Să vă ridicați tremurând aci și să vă rugați, fraților! Să vă rugați mereu lui Dumnezeu. Am văzut undeva că unii frați, când îi pui să vorbească... el începe să fluiere și... cu atâta ușurătate ia Biblia în mână... Fraților, s-o luați plângând! Și să vă rugați lui Dumnezeu, că asta-i comoara lui Dumnezeu pe care a câștigat-o prin moartea Fiului Său. Și nu un suflet, ci miile și sutele de mii de oameni care sunt în țara noastră, ei trebuie să rămână cârmuiți de Duhul Sfânt. Ca să nu ne trezim că Banatul crede într-un fel, Moldova crede într-altul și Ardealul crede într-altul. Nu, fraților! Dacă v-am vorbit românește, toți mă-nțelegeți. Ce Duhul Sfânt descoperă în Banat, descoperă și în Moldova, descoperă și în Ardeal, descoperă pe toată planeta Pământ. Dar oamenii stăpâniți de firea pământească, aceștia caută prozeliți pentru ei, caută să arate alte căi: „La noi e bine!” , Haideți la noi!” „La noi e mântuirea”. Fiecare te trage de mânecă.

Și Domnul a spus lucrul acesta: „Va veni vremea când vor veni hristoși mincinoși și vor zice: «Hristos e în odăițe ascunse». Să nu-i credeți! «Hristos e în cutare loc.» Să nu vă duceți”. Hristos e aici! Hristos e aici, în Biserica noastră în care ne-am născut. Asta-i Casa lui Dumnezeu. A dovedit-o Mântuitorul: „Oare nu știați că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” Iar Apostolul Pavel, la Timotei, spune: „Dacă voi zăbovi, să știi cum să te porți în Casa lui Dumnezeu, care-i Biserica, stâlpul adevărului”. Asta-i Biserica.

Îmi iau îndrăzneala să spun că, dacă preoții noștri n-o mai recunosc așa, noi o recunoaștem. Dacă ei nu-nțeleg că acolo-i Casa lui Dumnezeu, stâlpul și temelia adevărului, aceste învățături, cu care noi trebuia mereu să ne alimentăm, stau prăfuite în câte-o bibliotecă - cum am găsit în atâtea biserici. (...) Deci rostul nostru, fraților, n-a fost ca să înmulțim numărul sectelor.

Rostul nostru a fost aici, în Biserica noastră, să reîncreștinăm Biserica noastră; că s-a prea păgânizat. A intrat băutură la Botezuri, la înmormântări... peste tot. La parastase, biserica miroase ca în cârciumi, de băutură. Nu e permis, fraților! Și, împotriva acestor obiceiuri, noi trebuie să luptăm. Nouă ne trebuie o Biserică vie! Nouă ne trebuie o Biserică cârmuită de Duhul Sfânt. Nu ne luăm la ceartă cu nimeni. Dar dăm dovadă, prin practica vieții noastre, că trebuie să trăim așa ca să putem avea în țara noastră această Biserică vie și lucrătoare.

De ce noi nu putem pleca în alte părți? - că am fost chinuiți și noi destul! (Am fost chinuiți și de mai-marii noștri, de preoții noștri.) Dar nu plecăm din Biserica aceasta! Pentru că aici ne-a chemat Dumnezeu; și aici vrem să lucrăm și noi, pentru desăvârșirea sfinților, în Biserica noastră. Să putem dovedi și noi, prin frații noștri pe care căutăm să-i creștem pentru Hristos, că Biserica poate să nască sfinți pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Spunea un baptist Părintelui Iosif:

- Părinte Iosif, Biserica nu mai poate naște. E o mamă stearpă.

- Biserica-i mamă stearpă? Veți vedea voi că nu-i o mamă stearpă!

Și a pus Biblia în mâna poporului, l-a alimentat din Cuvântul lui Dumnezeu și [Biserica] a devenit o mamă rodnică, încât pe timpul Părintelui Iosif se ridicase Lucrarea Oastei la 700-800 de mii de suflete.

Au năpădit [sectarii] peste noi, peste frații noștri, pe care nu i-am pregătit să se lupte cu citate biblice împotriva altor credințe, ci am căutat să le-arătăm dragostea lui Dumnezeu, mântuirea lui Dumnezeu. Ei i-au pregătit pentru război. Și au răpit din mijlocul nostru atâtea suflete! Le-au răpit - vor răspunde! Eu asemăn aceasta cu o mamă: mama crește doi sau trei copii, sau patru, cinci. Vine și-i răpește cineva. El va răspunde! Asta-i o mamă vitregă, care a luat copiii. Niciodată copilul nu se va lipi de-o mamă vitregă cum s-a lipit de mama lui care l-a născut. Martori sunt, prin atâtea mărturisiri, cei care au plecat dintre noi. Au spus: „Dacă Lucrarea Oastei a avut ceva, a avut dragostea, pe care n-am întâlnit-o de când am plecat de-aici din Lucrare”.

Ei, asta-i principal: să fie dragoste; iubire între frați. Nu vă vorbiți de rău unii pe alții! Iubiți-vă din toată inima, cum Hristos ne-a iubit pe noi. Asta-i puterea unei adunări: dragostea! Căci arată Cuvântul: „De-aș vorbi în limbi omenești și îngerești, de-aș cunoaște toate tainele și toată știința, credință... să mut munții, să-mi dau trupul să se ardă, averea la săraci, dacă n-am dragoste, nu sunt nimica”. Arma puternică cu care noi căutăm să chemăm sufletele din lume să vină la Dumnezeu este dragostea lui Dumnezeu: că Dumnezeu te iubește, că Dumnezeu vrea să te mântuiască, vrea să facă din tine un copil al lui Dumnezeu.

Iertați-mă că am fost cam lung. Voiam să folosesc prilejul acesta aseară, când au fost atâția frați, dar nu mai era timp. Căci... știe Dumnezeu când ne vom mai vedea iarăși. Și veți merge la casele frățiilor voastre și la adunările frățiilor voastre și de multe ori vă întrebați că frații... dispar frații, nu prea vin la adunare. Păi cum să vină, frate? Căci Părintele Iosif arăta documentat un lucru: în Veneția este o biserică, în centrul orașului. Și în fiecare zi, un om vine cu un sac de semințe pe care le aruncă în piața [din fața bisericii]. La ora 12 se trage clopotul. Și toți porumbeii din oraș vin, când aud clopotul, căci știu că sosește sacul de semințe. Dar dacă ar trage clopotul, dar nu s-ar mai duce cel care aruncă semințele, ar mai merge porumbeii? N-ar mai merge.

Tot așa se întâmplă și-n adunările noastre. Și-n bisericile noastre. Tragem clopotul - bisericile sunt goale. De ce? Nu se dă hrană! Nu se dă hrană! Și mulți sunt geloși pe noi, că Dumnezeu a ridicat din popor oameni plini de Duhul Sfânt, care vorbesc cu atâta măiestrie, că parcă au făcut Teologie. Asta-i datorită Duhului Sfânt. Și de multe ori sunt geloși pe noi.

Deci, fraților, căutați și alipiți-vă de preoți. Alipiți-vă de Biserică, [unde] se poate. Alipiți-vă! Și dați dovadă că adunările noastre sunt mai numeroase decât oamenii care [se strâng] la biserică. Pentru că se dă hrană!

Domnul să ne binecuvânteze! Și să ne dea putere, ducându-ne la casele noastre, să fim mai harnici, mai hotărâți pentru o lucrare, mai hotărâți de-a avea legătură cu Duhul Sfânt. Să fim oamenii rugăciunii și să sprijinim Lucrarea din întreaga țară și pe frații lucrători care au răspundere mare pentru Lucrarea lui Dumnezeu, căci trebuie, la sfaturi, să ia hotărâri luminate de Duhul Sfânt, cum și Apostolul Pavel spunea: „Ne-am adunat noi împreună cu Duhul Sfânt...”, și au luat diferite hotărâri.

Duhul Sfânt să fie călăuzitorul acestei Lucrări pe mai departe, iar noi să lucrăm cu dragoste în tot ceea ce facem.

Amin.