„Să nu vi se îngreuieze inimile”

Fraților iubiți, surori scumpe și dragilor miri! (...) Slăvit să fie Domnul!

Iată cum ne unește Dumnezeu! Iată ce face Dumnezeu, în marea Lui dragoste și-n nespusa Lui îndurare față de ființa aceasta. Aceasta care, de multe ori... se pierde-n Univers. Dar în fața lui Dumnezeu are o valoare pe care noi nu ne-o putem nici măcar închipui.

Cei ce v-au vorbit mai înainte, până acum patru, poate ați vrea să știți cine au fost. Nu vi-i spun cu numele; dar, ce pot, vă spun: v-a vorbit un preot; v-a vorbit o doctoriță (a spus o poezie); v-a vorbit apoi un frate veteran (bătrân în Lucrare și bătrân de ani); și-apoi v-a vorbit un frate care strânge copilașii în jurul său și tineretul ca pe niște flori de mare valoare. Mereu, mereu îi place să vadă acest buchet și să le vorbească despre Dumnezeu, și să le cânte. Cine va mai vorbi de-aici încolo nu știu - Domnul știe!

Și-acum vom încerca, cu voia lui Dumnezeu, să spunem ceva din Sfântul Său Cuvânt. Citim în Evanghelia Sfântului Luca, cel care era și el doctor și evanghelist, și apostol. Cel care l-a însoțit pe Cleopa spre Emaus. Și zice așa la capitolul 21 cu versetul 34: „«Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia și astfel ziua aceea să vină peste voi fără veste, ca un laț. Căci așa va veni peste toți cei ce locuiesc pe toată fața pământului. Vegheați, dar, în tot timpul și rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului Omului.»

Ziua, Iisus învăța pe norod în templu, iar noaptea ieșea și rămânea în muntele care se cheamă muntele Măslinilor. Și tot norodul venea dis-de-dimineață la El în templu, ca să-L asculte”.

Iubiților, primele cuvinte spun așa: „Luați seama la voi înșivă”. Și, din nefericire, nu vorbim de cei din afară, din lume. Vorbim de frații noștri și de surorile noastre. Că unii, în loc să ia seama la ei înșiși, iau seama la altul: ce face altul, cum se comportă altul, cum vorbește altul. Aproape că ar vrea să știe și ce gândește semenul său; ca să-l vorbească, eventual, de rău. Aici spune: „Luați seama la voi înșivă”; nu la vecinul tău, nu la semenul tău, nu la aproapele tău,

nu la colegul tău, nu la însoțitorul tău. Ci la tine însuți ia seama. La tine! „Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se-ngreuieze inimile cu-mbuibare de mâncare...” Să se-ngreuieze inimile...

Inima se-ngreuiază? Stomacul, da! Pardon de expresie, burta, da, se-ncarcă cu mâncare și cu băutură. Nu prea, la mesele noastre... Că aici așa sunt făcute; cu mare sfințenie se pune pe masă. Și cu mare grijă. Ca să scăpăm măcar de latura cea dintâi: de-mbuibare... De-mbuibare, în ce privește mâncarea și băutura. La noi nu sunt îmbuibări, la mesele noastre. Dar să avem grijă, că noi mai avem și alte mese, nu numai astea din adunare. Nu numai masa ce ni se-ntinde în biserică. Nu! Noi avem și masa noastră personală, de-acasă. Ce mai facem acolo, numai noi știm...

„Să nu se-mbuibeze inimile voastre cu mâncare și cu băutură.” De ce zice „inimile”. Pentru că toate sucurile din stomac: și din mâncare, și din băutură, din orice, le primește inima și-apoi ea le pulsează în sânge. Dragii mei, deci să avem grijă asupra inimii; să nu se-mbuibeze inima de mâncare și de băutură.

Și-acuma parcă, cei ce nu s-au îmbuibat, răsuflă o dată liniștiți, că lucrurile acestea cu noi nu se petrec.

Dar stați, că nu-i gata versetul! Să vedem ce mai zice: „...și cu îngrijorările vieții acesteia și astfel ziua aceea să vină peste voi fără veste, ca un laț”. În latura astalaltă cum stăm noi, fraților iubiți și surori scumpe? Cum stăm cu îngrijorările vieții acesteia? Nouă ne e scris, pentru că, atunci când se-apropie sfintele sărbători ale Paștilor și chiar și ale Rusaliilor și ale Crăciunului, tremurăm cu ochii prin vitrine... și ne cumpărăm, să fim și noi „ca lumea”. Și-atunci ce facem? Ce facem? Am răsuflat mai 'nainte, că noi nu ne-mbuibăm cu mâncare și cu băutură - și ăsta-i adevărul! Dar cu celelalte ce facem? Cu-ngrijorările vieții acesteia ce facem? Ce facem, că nu știu... nu știu, dacă ne-ar pune cineva în cântar cu unul din lume, dacă am trage mai mult sau atâta cât el, dacă nu cumva [mai puțin].

Mi-aduc aminte că odată treceam de la Hunedoara la Simeria cu trenul, pe la douăsprezece vreo fără zece minute și un frate din părțile noastre (dacă vi l-aș spune, mulți îl cunoașteți) mă face atent și zice: «În compartimentul acesta cântă niște (...) „frați”». Ascultam cântarea, dar era închis compartimentul și nu se auzeau bine cuvintele. Și s-a întâmplat că, tocmai în fața celor mai puternice lumini din fața gării din Simeria, când am sosit, din compartimentul acesta ies două tinere voinice. Cu capul gol... cu un tânăr lângă ele. Le-am văzut că au ieșit de-acolo de unde spunea fratele: «Aci cântă... niște „frați”». Și zic:

- De la adunare veniți?

S-au uitat lung la mine, au întârziat cu răspunsul și-apoi [una] zice:

- De la... Hunedoara.

- Da? De la Hunedoara veniți?

- Dar de ce vrei să știi?

- Eu credeam că veniți de la adunare.

- Și dacă venim de la adunare ce-i?

- Foarte bine dacă veniți de la adunare, zic. Da' așa?

Și una se prinde de păr, cea mai vlăjgană, cea mai voinică, și zice către mine:

- Și ce are credința cu părul meu?

- Da? Dacă credința, în cele din afară, n-are nici un drept să se-amestece, atunci, iubita mea, pune mâna și pe ultima haină și dă-o jos. Și umblă așa, dacă credința n-are ce să-ți spună!

Iubiților! Să nu ne-nșelăm! „Și cu îngrijorările vieții acesteia” să nu se îmbuibe inima voastră. Când noi ne tot gândim mereu ce pantofi să ne mai cumpărăm, ce cizmulițe, ce jachetă, ce haine, ce cutare, ce cutare... ce cutare, ce pălărie sau mai știu eu ce... ce geantă, oare nu-i frământată viața noastră?

Aseară am auzit undeva, într-o adunare, spunându-se: „Dați voie untdelemnului să vă frământe viața; Duhului Sfânt să vă frământe viața!”.

De ce lași ca îngrijorările vieții acesteia, duhul lumii acesteia, duhul cel rău, duhul cel viclean, duhul cel nesătul și nestatornic să-ți frământe viața ta? Că ți-a frământat-o destul, prea destul și prea mult, atunci când nu L-ai cunoscut pe Domnul Iisus. Atunci când nu L-ai cunoscut pe Hristos! Atunci ți-a frământat peste măsură de mult viața. Acuma dă-i voie... dă-i voie Duhului Sfânt să găsească destindere în viața ta, în ființa ta, în inima ta. Să lucreze Duhul Sfânt, să poată lucra liber, să poată lucra nestingherit, să poată lucra așa cum dorește El și cum vrea El să te facă într-adevăr să semeni cu Dumnezeu, despre Care spui că este Tatăl tău: „Tatăl nostru care ești în ceruri...” .

În Evanghelia Sfântului Ioan, care se citește în ziua de Paști, la capitolul 1, versetele 11 și 12, spune: „El a venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit”... Ce ziceți: noi Îl primim pe Domnul Iisus așa cum vrea El să-L primim? Noi Îl primim pe Părintele ceresc așa cum vrea El să-L primim? Noi Îl primim pe Duhul Sfânt așa cum dorește El să fie primit și ascultat, ca dascăl și ca pedagog al nostru? „El a venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit. Însă tuturor celor ce L-au primit le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”.

Acum 50 de ani, undeva, pe-o pajiște verde, spre-o adunare undeva, se citea versetul acesta de către un frate: „Și le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Și un alt frate spune de dincolo: „Bagă de seamă, că nu spune că i-a făcut copii ai lui Dumnezeu. Ci le-a dat numai dreptul să se facă ei copii ai lui Dumnezeu”.

Deci, fratele meu, tu ai primit dreptul acesta să te faci copil al lui Dumnezeu. Dar trebuie să te faci, cum zice Sfântul Petru în Epistola a doua, la capitolul 1, cu versetul 5: „Dați-vă și voi toate silințele să uniți cu credința voastră fapta, cu fapta cunoștința, cu cunoștința înfrânarea, cu înfrânarea răbdarea, cu răbdarea evlavia, cu evlavia dragostea de frați și cu dragostea de frați, iubirea de oameni. Având acestea din belșug în voi (nu lângă voi, nu în Bibliile voastre, nu-n Testamentele voastre), ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori...”. (...) Fraților dragi, să nu uităm!

Zice: „Dacă voi pe acestea nu le aveți în voi, sunteți orbi (nu-i destul că ești orb!), umblați cu ochii închiși (auziți, că și-un orb, dacă se uită la soare, poate zărește ceva... dar dacă închide ochii, nu mai zărește nimic. După ce că-i orb, mai închide și ochii...) și ați uitat că ați fost curățiți de vechile voastre păcate”.

Cine ne-a curățit? Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel Binecuvântat. Când noi I-am cântat ieri, alaltăieri - și I-am cântat și-n seara asta: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le”, ne-a dat și nouă viață? Că Sfântul Pavel spune în Efeseni: „Voi erați morți în păcatele voastre în care trăiați odinioară”... și așa mai departe... „după mersul lumii”... și așa mai departe. Ne-a înviat Domnul Hristos și pe noi? Suntem noi niște oameni noi, cum îi zice Domnul Iisus lui Nicodim: „Vântul suflă și-auzi glasul lui, dar nu știi de unde vine, nici unde se duce.”? Așa sunt toți cei născuți din Dumnezeu.

Ești născut din Dumnezeu? Tu ești (...) în mijlocul stricăciunii. Tu ești un aluat în mijlocul unei plămădeli, în mijlocul unui vas cu făină multă. Tu ești aluat și aluat trebuie să fii, ca s-o transformi pe ea după gustul tău.

Fraților dragi! Cuvântul Evanghelie, majoritatea de-aici știm bine, înseamnă Vestea cea Bună. Ori de câte ori spui Evanghelie, înseamnă smerenie; asta înseamnă Evanghelie. Dragoste - asta înseamnă Evanghelie. Sfântul Pavel zice: „Mă port aspru cu trupul meu, ca nu cumva, după ce am vestit altora, eu însumi s-ajung un lepădat. În loc să merg spre Mirele meu ceresc, Care m-așteaptă cu brațele deschise și stă, cu cuvintele pe buze, să zică: „Vino, slugă bună și credincioasă...”, să te trezești numai că ești luat de îngerii lui Dumnezeu și scos pe ușa din dos afară: „Slugă vicleană și leneșă! Slugă netrebnică! Ieși afară!”.

Fraților dragi! Evanghelie înseamnă o trăire de zi cu zi cu Hristos! Evanghelie înseamnă tot ce-i bun, tot ce-i curat, tot ce-i frumos, tot ce-i neprihănit, tot ce-i sfânt, tot ce-i drept, tot ce-i sublim. Toate acestea sunt „Evanghelie”, cuvinte de Evanghelie.

Domnul să ne ajute!(...)