Foto Traian Dorz

Amintirile

Traian Dorz - Cântările Roadelor

Frumoşii munţi îndepărtaţi, ce minunaţi sunt seara
când după drumul zilei lungi frumosul soare-ntoarce
cu drag spre ei privirea sa, ca înc-o dată iarăşi
să-i poată-mbrăţişa cu drag din pragul despărţirii...
... Frumoase amintiri demult, ce scumpe şi duioase
ne sunteţi voi când din apus vă mai privim odată
şi-mbrăţişându-vă cu drag ne despărţim de lume
spre-a nu ne mai vedea decât în partea cealaltă!...
Ferice sufletul senin ce v-a avut curate
şi-a cărui faţă peste voi, vă face luminoase
căci dincolo pe veci veţi fi lumina frunţii sale
podoabele de in curat în care-o să se-mbrace.