Amintirile şi uitarea

1 - Revenind la locurile începutului credinţei noastre, revederea acestor locuri, după ani de luptă şi de jertfă,

ne aduce totdeauna o mare înviorare a inimii şi o dulce mângâiere sufletului nostru.

Să nu le uităm pe acestea niciodată.

2 - În locurile începutului nostru cu Dumnezeu, regăsim atâtea amintiri duioase şi atâtea fiinţe iubite.

Acolo ne îmbărbătăm totdeauna credinţa şi ne înviorăm iarăşi puterile sleite de luptele şi hărţuielile şi de păcatele printre care am trecut.

Când întoarcem de acolo, parcă venim de la o baie fericită, prin care ne-a trecut sufletul.

3 - În locurile neuitate ne aducem aminte cu bucurie de multele ispite pe care le-am biruit, prin harul Domnului Isus,

de fiorul primelor noastre rugăciuni

de bucuria primelor adunări frăţeşti

de emoţia primelor mărturisiri

şi de dulceaţa primelor cântări şi izbânzi...

O, ce mângâietoare sunt acestea la întristări şi la bătrâneţe!

4 - Cu cât trec anii şi cu cât se înmulţesc în urmă valurile noastre biruite, cu atât ceea ce ne leagă de locurile scumpe, este tot mai sfânt şi mai drag

căci tot ce am adunat după aceea, a început acolo.

Iar aceasta n-o vom putea uita niciodată. Fericit este acela care nu poate să uite ceea ce nu trebuie să se poată uita.

5 - O, cât de dulci şi de frumoase, cât de dulci şi de sfinte, ne sunt toate neuitatele noastre amintiri, din umblarea noastră cu Domnul nostru Iubit - şi cu fraţii noştri iubiţi, de la început.

Să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru aceste amintiri sfinte şi să ne străduim a le înmulţi neîncetat.

6 - Dă-mi Doamne bucuria să fiu adăugat la poporul meu în Împărăţia Ta, cu fraţii mei şi cu surorile mele, din aceeaşi familie, din acelaşi duh şi din aceeaşi Lucrare

- cu care Te-am slujit împreună, am muncit împreună şi am luptat împreună, pe pământ,

cu care am suferit aducându-Ţi jertfa aceleaşi iubiri, Ţie Isuse Doamne pe pământ.

Aceasta este unica mea rugăminte, înainte de a veni.

7 - O Domnul meu, eu Te rog fă ca atunci împreună să fie acolo şi toţi acei de după mine pe care i-am iubit şi i-am dorit atât de mult în viaţa aceasta din lume, fiindcă numai împreună cu ei aş fi cu adevărat lângă Tine şi lângă înaintaşii mei sfinţi.

Te rog nici unul dintre ai mei să nu lipsească Doamne, de la Masa Fericită a Răsplătirii Cereşti,

pentru ca fericirea noastră să fie într-adevăr plină. Şi toate - chiar toate - dorinţele noastre să fie împlinite.

8 - Isus Hristos Domnul şi Mântuitorul nostru

după Cuvântul Tău Cel Sfânt şi după sfânta Ta făgăduinţă adevărată şi veşnică,

ai venit în lume să înalţi pe toţi cei smeriţi şi să smereşti pe toţi cei trufaşi,

toată Lucrarea Ta e plină de dovezile acestui fapt.

Ajută-ne să vedem aievea înălţarea tuturor smeriţilor Tăi

şi smerirea tuturor trufaşilor Satanei.

9 - Atâtea nume smerite de oameni şi cetăţi, care ar fi rămas într-o veşnică uitare înmormântate în marea egală a gloatei au fost înălţate dintr-o dată

prin alegerea şi lucrarea puterii lui Hristos,

până la cea mai înaltă răspundere şi slavă neuitată în veci.

Dar tot prin lucrarea puterii Lui, toate numele oamenilor şi popoarelor trufaşe şi tirane, - au fost prăbuşite pe totdeauna în dispreţul lui Dumnezeu - şi al oamenilor.

Căci asta face Dumnezeu.

10 - Odată înălţaţi, lângă Numele lui Hristos, unii din smeriţii Lui de cândva - s-au arătat prin lupta şi statornicia lor, vrednici de locul în care au fost puşi.

- Şi au început să-şi caute fericirea lor personală, sfârşind viaţa şi lupta lor într-o lumină veşnică şi vrednică de Hristos...

Aceştia merită toată admiraţia şi dragostea noastră în Hristos.

11 - Alţii, prin josnicia lor, dovedindu-se nevrednici, s-au prăbuşit în ruşinea şi în păcatele nevredniciei lor

în trădări şi în pierzare,

rămânând nume de ocară, de spaimă sau de pildă rea, pe totdeauna.

Aceştia merită toată osânda lui Dumnezeu şi a veşniciei.

12 - Tot aşa a fost şi cu localităţile! ...

Câte cetăţi neînsemnate, au devenit dintr-o dată cunoscute în lumea întreagă, numai pentru că acolo s-a născut cineva, care a devenit un nume înălţat între oameni.

Din pricina unui nume sfânt, a rămas neuitată o ţară.

13 - Cu cât omul sfânt născut, sau trăit într-o cetate, a fost mai vrednic de respect prin viaţa şi lucrările sale, cu atât mai mare preţuire capătă satul sau poporul său.

Cinstea pe care i-o face un astfel de fiu unei localităţi străine, rămâne neuitată, cât dăinuieşte numele aceluia.

Şi toţi urmaşii lui din locul şi neamul acela, se vor făli mereu cu faima înaintaşului lor, cinstit de Dumnezeu.

14 - Betania a rămas şi va rămâne veşnic în amintirea tuturor credincioşilor Domnului, cu aureola duioasă şi sfântă a dragostei şi prieteniei Dumnezeieşti, care I s-a arătat acolo lui Isus de o singură familie.

Şi tu poţi face ca din pricina ta să fie neuitată cetatea ta, familia ta, numele tău.

Dacă toate acestea le legi prin fapte puternice, de Numele lui Hristos, ca ei.

15 - Numele Betania înseamnă: Casa mângâierii, sau Casa Prieteniei. Poate tocmai în povestirea tuturor acelor mişcătoare întâmplări care urmau să se petreacă acolo, în timpul Mântuitorului.

Şi toate acestea numai din pricină că acolo trăiau nişte suflete care aveau faţă de Domnul Hristos, o preţuire şi o purtare cu totul alta decât a celorlalţi oameni, din zilele şi locurile lor.

O, ce pildă vrednică de urmat!

16 - Aşa este şi cu un popor - ca şi cu o familie.

- Câte localităţi scumpe nu avem pe întinsul hotarelor noastre, toate amintindu-ne despre acei oameni mari, din pricina cărora vom preţui şi iubi pe totdeauna şi cetăţile unde au trăit ei.

17 - Poartă-te totdeauna şi cu toţi, în aşa fel încât în amintirea tuturor, să rămână petrecerea la tine ca ceva de neuitat.

Atunci din pricina ta chiar şi numele satului tău va fi iubit şi preţuit, ca numele Betaniei neuitate.

18 - Faima cetăţii în care ai stat o vreme pe pământ,

făcând binele şi trăind spre slava lui Hristos

va dăinui mereu, îndemnând şi pe alţii la o astfel de trăire vrednică şi curată.

Ori de câte ori vor auzi oamenii numele satului tău, îşi vor aminti de tine.

19 - Oricând oamenii îşi vor aminti de tine, se vor simţi îndemnaţi şi ei să-L slujească mai curat, mai fierbinte, mai cu dragoste pe Domnul Isus, - dacă tu ai trăit frumos pentru Isus.

Iar în toate faptele bune făcute de alţii, sub îndemnul pildei tale, - în Ziua Judecăţii vei avea şi tu o parte de merit, înaintea lui Dumnezeu.

20 - Odată, Domnul nostru Isus Hristos, spusese ucenicilor Săi, că pentru a fi cu adevărat vrednici de dragostea şi de Împărăţia Sa, ei trebuie să facă lucruri neobişnuite... (Matei 5, 47).

Ceva care n-a mai fost făcut.

Ceva care arată nu numai o noutate, ci mai ales o neobişnuită iubire, sau răbdare, sau bunătate - faţă de Domnul Isus - şi pentru El.

Acestea le pot face numai un suflet neobişnuit.

Doamne Isuse, fă-ne astfel de suflete pentru Tine.

Amin.