Obişnuit şi neobişnuit
Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor
1 - Dintr-o iubire neobişnuită, un suflet iubitor de Hristos, va şi face lucruri neobişnuite pentru El.
Dar neobişnuite vor fi nu numai unele fapte ale lui, din când în când, ci neobişnuit va fi întreg felul lui de a se purta.
Tot ce va izvorî zilnic din inima şi din trăirea unui astfel de suflet, va fi neobişnuit.
2 - Toată trăirea unui suflet scump lui Hristos,
va fi cu totul altfel decât trăirea obişnuită a celorlalţi oameni.
Chiar şi felul în care salută, sau răspunde la salut, al lui este un alt fel decât al altora.
Chiar şi din felul cum deschide sau cum închide o uşă îl poţi vedea adesea că este un om neobişnuit.
3 - Dar prin felul cum umblă şi vorbeşte nu numai cu prietenii ci mai ales cu străinii şi duşmanii săi, - se vede cel mai bine omul neobişnuit
căci trebuie neapărat să se vadă acel chip neobişnuit, dar ceresc,
izvorât din dragostea şi pilda lui Hristos, al robului Său.
4 - Maria era aceia care a făcut acel lucru neobişnuit, pentru Isus, spre a-şi arăta nu numai respectul şi recunoştinţa ei pentru Binefăcătorul său,
- ci şi dovedindu-şi încredinţarea puternică pe care o avea ea despre Misiunea Mântuitoare a Domnului Isus,
când El Se apropia de cutremurătoarea ei împlinire,
căci pe când noi toţi oamenii ne naştem ca să trăim, El Se Născuse ca să moară.
După Maica Domnului, singură ea pare că mai înţelesese asta.
5 - Sufletele care ard într-o neobişnuită iubire curată pentru Hristos, sunt înştiinţate mai dinainte de către Duhul Sfânt, de multe ori, despre cele ce se vor întâmpla.
Ele presimt mai ales apropierea marilor încercări, precum spune sf. Pavel, când zice: Duhul mă înştiinţează din cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri (Fapt. Ap. 20, 23).
6 - Aşa în tăcerea iubirii ei evlavioase şi adânci, Maria a fost înştiinţată de Duhul Sfânt de Patimile Mântuitorului care se apropiau - şi de moartea Lui.
Iar durerea ei adâncă şi ascunsă, a făcut atunci acel lucru neobişnuit, tocmai în vederea morţii Sale. Lucru despre care se va vorbi mereu, cu cutremur şi cu duioşie.
- Şi pe care Mântuitorul Însuşi, i-a arătat-o în toată strălucita ei frumuseţe şi iubire, din care a izvorât (Matei 26, 7-11; Marcu 14, 3-9).
7 - Suflete al meu, tu ce lucru neobişnuit ai făcut, sau faci, spre a fi vrednic să se pomenească în cinstea lui Isus Hristos Mântuitorul tău că tu l-ai făcut? Este dragostea ta o dragoste neobişnuită?
sau este o biată dragoste obişnuită, ori nici atât?
Ce lucru frumos faţă de El ai făcut sau faci tu?
Ce faci tu, chiar în vederea morţii celor preaiubiţi ai tăi?
Ce ai făcut tu, cu totul deosebit de alţii, spre a-ţi arăta dragostea, credinţa, nădejdea, răbdarea, ascultarea ta, în chip neobişnuit faţă de Lucrarea Domnului?
Şi faţă de cei preaiubiţi ai Lui?
8 - Acela pe care îl iubeşte Domnul, îşi duce viaţa numai în osteneli, în strâmtorări şi în lovituri fără număr,
în primejdii de moarte... în necazuri, în privegheri, în foame şi în sete,
- dar tocmai prin acestea se arată dragostea sa neobişnuită,
pe care o aşteaptă o laudă la fel de mare.
9 - Câtă lipsă au toţi cei iubiţi ai Domnului, de o putere şi de o răbdare neobişnuită,
de o dragoste şi o credinţă neobişnuită,
spre-a putea trece biruitori prin toate luptele lor!
Şi spre a-şi împlini slujba atât de slăvită dar atât de grea, pe care o au ei pentru Hristos!
Dumnezeu le dă partea Sa,
dar oare noi le-o dăm pe-a noastră?
10 - Sufletele mari, bătute de cele mai năprasnice vânturi, au cea mai mare nevoie de rugăciunea lor şi de a altora.
Au mai ales nevoie de rugăciunea stăruitoare şi fierbinte a celor mai apropiaţi de ei.
A acelora cu care alcătuiesc o familie, o unitate şi o părtăşie frăţească în Domnul (1 Cor. 12, 27; Rom. 12, 5).
11 - Când vezi pe fratele tău că se îmbolnăveşte şi cade în vreo neputinţă,
sau în vreo ispită,
sau în vreo nenorocire, sau în vreun păcat,
atunci trimite îndată la Isus ca surorile lui Lazăr.
Trimite cele mai fierbinţi rugăciuni, cele mai curate lacrimi, cele mai stăruitoare chemări. El sigur va veni - şi va face minunea.
12 - Adu la cunoştinţa Domnului totdeauna îngrijorările şi temerile tale, dorinţele şi durerea ta pentru fraţi (Filip. 4, 6).
- şi nu-L lăsa pe Domnul până ce Se va hotărî să vină!
13 - Când acela pe care îl iubeşti deosebit, ajunge să fie într-o stare rea, fă tot şi cheamă-L pe Domnul degrab în ajutor.
Dacă ai o credinţă puternică şi o rugăciune stăruitoare, fierbinte şi răbdătoare pentru el, Domnul te va asculta.
Afară numai de cazul când,
tocmai spre binele veşnic al tău, sau al sufletului iubit
- Domnul Dumnezeu găseşte că e atunci mai bine altfel.
14 - Suflete al meu, nu uita pe cei iubiţi ai Domnului, care au parte de multe dureri pe pământ, spre a se arăta în ei şi prin ei slava lui Hristos!
Căci şi ei sunt oameni ca şi noi, iar multele lovituri pot să-i obosească şi să-i copleşească uneori şi pe ei.
Pot să-i facă uneori să se clatine, sau să tremure, sau să slăbească!
Pentru întărirea celor ce întăresc pe cei mulţi, trebuie să ne rugăm mai mult.
15 - Să nu-i judecăm pe cei ce poartă cele mai mari sarcini în Lucrarea Domnului - nici să nu-i vorbim de rău!
Ci să ne rugăm pentru ei, gândindu-ne la răspunderea ce-o au înaintea Domnului, să chemăm pe Domnul în ajutorul lor, ori de câte ori ne aducem aminte de ei.
Domnul va veni totdeauna şi-i va izbăvi cu siguranţă.
Chiar dacă noi îi vom fi îngropat.
16 - Pentru acei care trăiesc spre slava Domnului, moartea nu mai există!
Nici nenorociri nu mai există.
Nu există decât har ceresc şi un bine veşnic, în toate.
Tot ce se întâmplă în viaţa celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, este şi va fi până la moarte, spre slava lui Dumnezeu.
Şi pentru o tot mai mare fericire a lor.
17 - Boala, dacă va veni, îl va scăpa pe cel credincios, dintr-o mare primejdie în care era să cadă.
Sau de la o mare ispită în care era să se arunce.
Sau de la un mare rău, spre care mergea sigur!
Sau îi va înălţa mai adânc răbdarea.
Nici o nenorocire nu i se întâmplă celui neprihănit.
18 - Pentru cel iubitor de Dumnezeu, suferinţa nu-i decât un mijloc de sfinţire
sau un prilej să mărturisească celorlalţi bolnavi pe Hristos...
Poate că unii vor fi ajunşi acolo în suferinţa unde este omul lui Dumnezeu ca să audă de la el chemarea lui Hristos.
Sau omul lui Dumnezeu va fi pregătit, tocmai spre boala aceasta, pentru o misiune viitoare. Pentru o mare lucrare viitoare a Domnului.
Şi aceasta este şcoala lui pregătitoare.
19 - Să fii încredinţat mai dinainte, că în orice fel ţi-ar veni încercarea aceasta nu-ţi va fi spre nici un rău, dacă tu Îl iubeşti pe Dumnezeu.
Va fi numai spre o şi mai mare slavă, pe care o vei aduce tu lui Dumnezeu, după ce vei trece cu bine prin suferinţe şi vei înţelege că într-adevăr a fost spre binele tău şi că ţi-a trimis-o Domnul.
20 - Încredinţează-ţi şi tu soarta în Mâinile Domnului şi Mântuitorului tău, şi nu ţi-o mai lua din aceste binecuvântate, iubitoare şi puternice Mâini, niciodată.
Iubeşte-L pe Domnul cu toată puterea ta şi apoi nu te mai teme de nimic, fiindcă tot ce va veni, va fi spre slava lui Dumnezeu, pe care nu o vei mai şti cum să o lauzi, pentru lumina şi biruinţa în care va sfârşi răbdarea ta.
Marele nostru Dumnezeu, Te rugăm ajută-ne.
Amin.