Obișnuit și neobișnuit
Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor
1 - Dintr-o iubire neobișnuită, un suflet iubitor de Hristos, va și face lucruri neobișnuite pentru El.
Dar neobișnuite vor fi nu numai unele fapte ale lui, din când în când, ci neobișnuit va fi întreg felul lui de a se purta.
Tot ce va izvorî zilnic din inima și din trăirea unui astfel de suflet, va fi neobișnuit.
2 - Toată trăirea unui suflet scump lui Hristos,
va fi cu totul altfel decât trăirea obișnuită a celorlalți oameni.
Chiar și felul în care salută, sau răspunde la salut, al lui este un alt fel decât al altora.
Chiar și din felul cum deschide sau cum închide o ușă îl poți vedea adesea că este un om neobișnuit.
3 - Dar prin felul cum umblă și vorbește nu numai cu prietenii ci mai ales cu străinii și dușmanii săi, - se vede cel mai bine omul neobișnuit,
căci trebuie neapărat să se vadă acel chip neobișnuit, dar ceresc,
izvorât din dragostea și pilda lui Hristos, al robului Său.
4 - Maria era aceia care a făcut acel lucru neobișnuit, pentru Isus, spre a-și arăta nu numai respectul și recunoștința ei pentru Binefăcătorul său,
- ci și dovedindu-și încredințarea puternică pe care o avea ea despre Misiunea Mântuitoare a Domnului Isus,
când El Se apropia de cutremurătoarea ei împlinire,
căci pe când noi toți oamenii ne naștem ca să trăim, El Se Născuse ca să moară.
După Maica Domnului, singură ea pare că mai înțelesese asta.
5 - Sufletele care ard într-o neobișnuită iubire curată pentru Hristos, sunt înștiințate mai dinainte de către Duhul Sfânt, de multe ori, despre cele ce se vor întâmpla.
Ele presimt mai ales apropierea marilor încercări, precum spune sf. Pavel, când zice: Duhul mă înștiințează din cetate în cetate că mă așteaptă lanțuri și necazuri (Fapt. Ap. 20, 23).
6 - Așa în tăcerea iubirii ei evlavioase și adânci, Maria a fost înștiințată de Duhul Sfânt de Patimile Mântuitorului care se apropiau - și de moartea Lui.
Iar durerea ei adâncă și ascunsă, a făcut atunci acel lucru neobișnuit, tocmai în vederea morții Sale. Lucru despre care se va vorbi mereu, cu cutremur și cu duioșie.
- Și pe care Mântuitorul Însuși, i-a arătat-o în toată strălucita ei frumusețe și iubire, din care a izvorât (Matei 26, 7-11; Marcu 14, 3-9).
7 - Suflete al meu, tu ce lucru neobișnuit ai făcut, sau faci, spre a fi vrednic să se pomenească în cinstea lui Isus Hristos Mântuitorul tău că tu l-ai făcut? Este dragostea ta o dragoste neobișnuită?
sau este o biată dragoste obișnuită, ori nici atât?
Ce lucru frumos față de El ai făcut sau faci tu?
Ce faci tu, chiar în vederea morții celor preaiubiți ai tăi?
Ce ai făcut tu, cu totul deosebit de alții, spre a-ți arăta dragostea, credința, nădejdea, răbdarea, ascultarea ta, în chip neobișnuit față de Lucrarea Domnului?
Și față de cei preaiubiți ai Lui?
8 - Acela pe care îl iubește Domnul, își duce viața numai în osteneli, în strâmtorări și în lovituri fără număr,
în primejdii de moarte... în necazuri, în privegheri, în foame și în sete,
- dar tocmai prin acestea se arată dragostea sa neobișnuită,
pe care o așteaptă o laudă la fel de mare.
9 - Câtă lipsă au toți cei iubiți ai Domnului, de o putere și de o răbdare neobișnuită,
de o dragoste și o credință neobișnuită,
spre-a putea trece biruitori prin toate luptele lor!
Și spre a-și împlini slujba atât de slăvită dar atât de grea, pe care o au ei pentru Hristos!
Dumnezeu le dă partea Sa,
dar oare noi le-o dăm pe-a noastră?
10 - Sufletele mari, bătute de cele mai năprasnice vânturi, au cea mai mare nevoie de rugăciunea lor și de a altora.
Au mai ales nevoie de rugăciunea stăruitoare și fierbinte a celor mai apropiați de ei.
A acelora cu care alcătuiesc o familie, o unitate și o părtășie frățească în Domnul (1 Cor. 12, 27; Rom. 12, 5).
11 - Când vezi pe fratele tău că se îmbolnăvește și cade în vreo neputință,
sau în vreo ispită,
sau în vreo nenorocire, sau în vreun păcat,
atunci trimite îndată la Isus ca surorile lui Lazăr.
Trimite cele mai fierbinți rugăciuni, cele mai curate lacrimi, cele mai stăruitoare chemări. El sigur va veni - și va face minunea.
12 - Adu la cunoștința Domnului totdeauna îngrijorările și temerile tale, dorințele și durerea ta pentru frați (Filip. 4, 6).
- și nu-L lăsa pe Domnul până ce Se va hotărî să vină!
13 - Când acela pe care îl iubești deosebit, ajunge să fie într-o stare rea, fă tot și cheamă-L pe Domnul degrab în ajutor.
Dacă ai o credință puternică și o rugăciune stăruitoare, fierbinte și răbdătoare pentru el, Domnul te va asculta.
Afară numai de cazul când,
tocmai spre binele veșnic al tău, sau al sufletului iubit
- Domnul Dumnezeu găsește că e atunci mai bine altfel.
14 - Suflete al meu, nu uita pe cei iubiți ai Domnului, care au parte de multe dureri pe pământ, spre a se arăta în ei și prin ei slava lui Hristos!
Căci și ei sunt oameni ca și noi, iar multele lovituri pot să-i obosească și să-i copleșească uneori și pe ei.
Pot să-i facă uneori să se clatine, sau să tremure, sau să slăbească!
Pentru întărirea celor ce întăresc pe cei mulți, trebuie să ne rugăm mai mult.
15 - Să nu-i judecăm pe cei ce poartă cele mai mari sarcini în Lucrarea Domnului - nici să nu-i vorbim de rău!
Ci să ne rugăm pentru ei, gândindu-ne la răspunderea ce-o au înaintea Domnului, să chemăm pe Domnul în ajutorul lor, ori de câte ori ne aducem aminte de ei.
Domnul va veni totdeauna și-i va izbăvi cu siguranță.
Chiar dacă noi îi vom fi îngropat.
16 - Pentru acei care trăiesc spre slava Domnului, moartea nu mai există!
Nici nenorociri nu mai există.
Nu există decât har ceresc și un bine veșnic, în toate.
Tot ce se întâmplă în viața celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, este și va fi până la moarte, spre slava lui Dumnezeu.
Și pentru o tot mai mare fericire a lor.
17 - Boala, dacă va veni, îl va scăpa pe cel credincios, dintr-o mare primejdie în care era să cadă.
Sau de la o mare ispită în care era să se arunce.
Sau de la un mare rău, spre care mergea sigur!
Sau îi va înălța mai adânc răbdarea.
Nici o nenorocire nu i se întâmplă celui neprihănit.
18 - Pentru cel iubitor de Dumnezeu, suferința nu-i decât un mijloc de sfințire
sau un prilej să mărturisească celorlalți bolnavi pe Hristos...
Poate că unii vor fi ajunși acolo în suferința unde este omul lui Dumnezeu ca să audă de la el chemarea lui Hristos.
Sau omul lui Dumnezeu va fi pregătit, tocmai spre boala aceasta, pentru o misiune viitoare. Pentru o mare lucrare viitoare a Domnului.
Și aceasta este școala lui pregătitoare.
19 - Să fii încredințat mai dinainte, că în orice fel ți-ar veni încercarea aceasta nu-ți va fi spre nici un rău, dacă tu Îl iubești pe Dumnezeu.
Va fi numai spre o și mai mare slavă, pe care o vei aduce tu lui Dumnezeu, după ce vei trece cu bine prin suferințe și vei înțelege că într-adevăr a fost spre binele tău și că ți-a trimis-o Domnul.
20 - Încredințează-ți și tu soarta în Mâinile Domnului și Mântuitorului tău, și nu ți-o mai lua din aceste binecuvântate, iubitoare și puternice Mâini, niciodată.
Iubește-L pe Domnul cu toată puterea ta și apoi nu te mai teme de nimic, fiindcă tot ce va veni, va fi spre slava lui Dumnezeu, pe care nu o vei mai ști cum să o lauzi, pentru lumina și biruința în care va sfârși răbdarea ta.
Marele nostru Dumnezeu, Te rugăm ajută-ne.
Amin.