
Așteaptă
Traian Dorz - Hristos - Păstorul nostru
Așteaptă-n fiecare ceas,
privește-n fiecare zare,
ascultă fiecare glas
că nu știi Domnul când ți-apare.
Deschide ușa ta oricui
dă-ți pâinea ta oricui ți-o cere
oricui ți-așteaptă mila du-i
fărâma ta de mângâiere.
Căci după ce primești sau dai
sau saturi sau îmbraci cu milă
vei auzi cerescul grai
de după fața cea umilă.
Și nu-i mai sfânt fior și nu-s
trăiri mai binecuvântate
decât să vezi că lui Isus
I le-ai făcut acestea toate!
+
De ești tată poartă grija de-ai tăi fii întotdeauna
dacă ești păstor, grijește oile să nu-ți pierzi una
căci naintea Judecății vei vedea cât e de greu
chiar și pentru-un singur suflet, să răspunzi lui Dumnezeu.