Atâta sfântă curăție
Traian Dorz - Cântările Dintâi
Atâta sfântă curăție
mă îmbrăca în strai de crin
atunci când am văzut întâie
frumsețea harului Divin.
Dar mai târziu viața toată
prin greșuri multe m-a purtat
că haina albă și curată
adânc s-a rupt și s-a-ntinat.
Azi când îmi reamintesc cu jale
de anii dragi de oarecând
stau dus așa oprit în cale
și oamenii mă văd plângând.
... Eram copil atunci, în mine
păcatul nu era pătruns
în taina inimii senine
nimica nu purtam ascuns.
Îmi dam fărâma de la gură
cu milă celor mulți, sărmani
și mă rugam cu-așa căldură
pentru prieteni și dușmani.
A lumii-amar de patimi rele
în ele nu m-au fost adus
pe curăția vieții mele
Stăpân erai doar Tu, Isus...
Dar vai, în căi de rele pline
ce trist era adâncul meu
priveam cu ochi străini la mine
și nu mă cunoșteam nici eu.
Dar când mă rog Isuse, Ție
cu suflet frânt și glas umil
ajung la sfânta curăție
din vremea când eram copil.