Atâta sfântă curăţie
Traian Dorz - Cântările Dintâi
Atâta sfântă curăţie
mă îmbrăca în strai de crin
atunci când am văzut întâie
frumseţea harului Divin.
Dar mai târziu viaţa toată
prin greşuri multe m-a purtat
că haina albă şi curată
adânc s-a rupt şi s-a-ntinat.
Azi când îmi reamintesc cu jale
de anii dragi de oarecând
stau dus aşa oprit în cale
şi oamenii mă văd plângând.
... Eram copil atunci, în mine
păcatul nu era pătruns
în taina inimii senine
nimica nu purtam ascuns.
Îmi dam fărâma de la gură
cu milă celor mulţi, sărmani
şi mă rugam cu-aşa căldură
pentru prieteni şi duşmani.
A lumii-amar de patimi rele
în ele nu m-au fost adus
pe curăţia vieţii mele
Stăpân erai doar Tu, Isus...
Dar vai, în căi de rele pline
ce trist era adâncul meu
priveam cu ochi străini la mine
şi nu mă cunoşteam nici eu.
Dar când mă rog Isuse, Ţie
cu suflet frânt şi glas umil
ajung la sfânta curăţie
din vremea când eram copil.