
Eu n-am avut nici mamă
Traian Dorz - Cântările Dintâi
Eu n-am avut nici mamă
străinii m-au crescut
degeaba-mi cereţi seamă
ce-i dragostea de mamă
ce-i dorul ei ce cheamă
căci mamă
n-am avut.
Eu n-am avut nici tată
m-am pomenit sărman
căci nu-mi fu mie dată
să ştiu şi eu vreodată
ce-i dragostea curată,
de tată
sunt orfan!
Eu n-am avut nici frate
cu care să m-alin
flămând după dreptate
calc drumuri neumblate
străini mi-s toţi şi toate
de frate
sunt străin.
Eu n-am avut nici masă,
străinii m-au hrănit.
Iar astăzi toţi mă lasă
ca sluga-n drum rămasă
gonită de la casă
să iasă
la cerşit.
Pe Tine, doar pe Tine
Isuse azi Te am
la-ai mei le-a fost ruşine
să vină lângă mine
în chinuri şi-n suspine
pe Tine
Te aveam.
Necazurile toate
la Tine m-au adus
mi-s uşile-ncuiate
n-am milă, n-am dreptate
Tu mamă-mi eşti şi frate
Tu toate
Tu Isus.
Rămân, până la moarte
cu Tine rob supus,
bucăţi de m-ar împarte
pe drumuri să mă poarte
tot nu ne vor desparte
departe
nu, Isus.