Ceata ostașilor, căpitanul lor, și aprozii iudeilor, au prins deci pe Isus, și L-au legat.
Slujba lui Iuda se încheiase. Șefia lui se sfârșise. Un alt căpitan îi luase acum locul lui Iuda la conducerea gloatei.
De acum Iuda, din conducător, devine un nimic incomod. O zdreanță stânjenitoare, de care fiecare va căuta să se lepede cu scârbă și să se scape cât mai degrabă.
Până când va deveni astfel și pentru sine însuși. Și va căuta să se scape de lepădătura sa, prin singura și ultima posibilitate mai dorită și mai plăcută diavolului: sinuciderea.
Oricât de greu ne vine să privim la Iuda, la această zdreanță tăvălită în murdăria celui mai cumplit dintre toate păcatele, trădarea și vânzarea - tot suntem siliți să-i mai aruncăm câte o privire îngrozită din când în când.
Spre a ne înspăimânta de prăbușirea lui Iuda. Trăgând cutremurătoare învățăminte. Pentru noi și pentru alții, mai ales în împrejurările în care ne găsim și noi în Lucrarea lui Hristos acum.
Au prins deci pe Isus și L-au legat.
Pentru împlinirea planurilor lui Dumnezeu, care sunt atât de adânci și atât de neînțelese pentru noi, de multe ori sunt alese cele mai cutremurătoare căi.
Cel mai greu de înțeles lucru pentru noi, este rostul suferinței, în viața omenirii. Și mai ales în viața celor mai buni dintre oameni.
Dar noi trebuie să ne pătrundem de marele adevăr care luminează orice taină.
În taina suferinței, adevărul ne arată că este ispășirea păcatului.
Păcatul este acela care a adus în lume suferința. Înainte de păcat suferința nu era cunoscută.
Deci înainte de orice, în suferință este și ispășire.
În ispășire se cuprinde curățirea, împăcarea, sfințirea, dragostea, lumina și desăvârșirea. Toate acestea se cuprind în ispășire. Și nu sunt fără ea.
Nici una din acestea nu se poate fără suferință, fără ispășire.
După ce sfârșești de ispășit răul pe care ți l-au făcut ție alții, trebuie să ispășești binele pe care li l-ai făcut tu altora.
În suferința pe care o înduri tu pentru rău - este o ispășire pe care ți-o trimite Dumnezeu pentru mântuirea ta.
În suferința pe care o înduri pentru bine, este o ispășire pe care ți-o trimite cel rău pentru încercarea credinței tale.
Hristos le-a cunoscut pe amândouă.
Cea dintâi a primit-o cu dragoste ascultătoare. Cea de-a doua a primit-o cu o dragoste rugătoare.
Căci amândouă trecuseră mai înainte prin Mâna Tatălui, care le turnase împreună amestecate în același pahar, întins lui Isus din cer.
Deși trimesul lui Dumnezeu este mai presus decât orice autoritate și decât orice putere lumească - el trebuie să fie uneori supus chiar și celor mai de jos slugi ale oamenilor.
Hristos care predicase tot timpul renunțarea la forță pentru apărarea dreptății și nevinovăției, a dovedit până la capăt, că în ceasul răbdării, acesta este singurul mijloc bun.
Mâinile care ajută și binecuvântează pe oameni, nu trebuie să fie legate niciodată.
Dar ele totuși sunt de atâtea ori și atât de strâns legate de pământ și pe pământ.
Hristos a fost deci prins și legat.
Mâinile Lui care luminau ochii orbilor, care deschideau urechile surzilor, care dezlegau neputințele slăbănogilor - erau legate.
De acum n-aveau cine să mai elibereze pe cei legați de urmările păcatului lor, sau de al altora, mâinile care singure făceau asta, erau legate.
Cei care Îl opresc pe Hristos din Lucrarea Lui mântuitoare, vor răspunde greu în fața Judecății lui Dumnezeu nu numai pentru durerea pe care au provocat-o lui Hristos prin împiedicarea Lui de la Lucrarea Lui iubită,
ci vor răspunde și mai greu pentru durerile rămase fără mântuire ale celor care au fost lăsați fără Mântuitorul. Fără putința izbăvirii. Fără nădejdea vindecării.
Ce cumplite sunt durerile celor care pier fără Hristos. Fără lumina ochilor sufletești.
Fără desfătarea auzului duhovnicesc.
Fără pacea inimii.
Fără fericirea cunoașterii lui Dumnezeu.
Fără bucuria negrăită și strălucită a nădejdii.
Fără viața veșnică.
- Și ce mulți vor fi aceia, care vor striga în Ziua Judecății împotriva acelora care i-au lăsat fără Hristos. Care L-au prins și L-au legat pe Isus, ca să nu ajungă la alții, la cei care aveau mai multă nevoie de El ca de orice altceva.
Dragul meu, tu oare nu te faci vinovat de o astfel de crimă?
Nu împiedici tu oare pe Hristos în vreun fel, lăsându-i pe oameni fără mântuirea Lui?
Slavă îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, slavă Ție.
Din tot sufletul Îți mulțumim că nu Te-ai lăsat legat și prins până când ne-ai dezlegat și pe noi.
Binecuvântate să fie Mâinile Tale cu care ne-ai eliberat sufletele din legăturile păcatului și morții, făcându-ne să gustăm astfel fericita bucurie a mântuirii.
Te rugăm Doamne Isuse nu Te lăsa oprit, până nu vei dezlega toate sufletele oamenilor
și ajută-ne și pe noi să Te ajutăm la aceasta.
Amin.
+
Prețuiți sfătuitorii câtă vreme-i veți avea
după ce s-au dus, zadarnic i-ați dori și i-ați căuta.