Ceata ostaşilor, căpitanul lor, şi aprozii iudeilor, au prins deci pe Isus, şi L-au legat.
Slujba lui Iuda se încheiase. Şefia lui se sfârşise. Un alt căpitan îi luase acum locul lui Iuda la conducerea gloatei.
De acum Iuda, din conducător, devine un nimic incomod. O zdreanţă stânjenitoare, de care fiecare va căuta să se lepede cu scârbă şi să se scape cât mai degrabă.
Până când va deveni astfel şi pentru sine însuşi. Şi va căuta să se scape de lepădătura sa, prin singura şi ultima posibilitate mai dorită şi mai plăcută diavolului: sinuciderea.
Oricât de greu ne vine să privim la Iuda, la această zdreanţă tăvălită în murdăria celui mai cumplit dintre toate păcatele, trădarea şi vânzarea - tot suntem siliţi să-i mai aruncăm câte o privire îngrozită din când în când.
Spre a ne înspăimânta de prăbuşirea lui Iuda. Trăgând cutremurătoare învăţăminte. Pentru noi şi pentru alţii, mai ales în împrejurările în care ne găsim şi noi în Lucrarea lui Hristos acum.
Au prins deci pe Isus şi L-au legat.
Pentru împlinirea planurilor lui Dumnezeu, care sunt atât de adânci şi atât de neînţelese pentru noi, de multe ori sunt alese cele mai cutremurătoare căi.
Cel mai greu de înţeles lucru pentru noi, este rostul suferinţei, în viaţa omenirii. Şi mai ales în viaţa celor mai buni dintre oameni.
Dar noi trebuie să ne pătrundem de marele adevăr care luminează orice taină.
În taina suferinţei, adevărul ne arată că este ispăşirea păcatului.
Păcatul este acela care a adus în lume suferinţa. Înainte de păcat suferinţa nu era cunoscută.
Deci înainte de orice, în suferinţă este şi ispăşire.
În ispăşire se cuprinde curăţirea, împăcarea, sfinţirea, dragostea, lumina şi desăvârşirea. Toate acestea se cuprind în ispăşire. Şi nu sunt fără ea.
Nici una din acestea nu se poate fără suferinţă, fără ispăşire.
După ce sfârşeşti de ispăşit răul pe care ţi l-au făcut ţie alţii, trebuie să ispăşeşti binele pe care li l-ai făcut tu altora.
În suferinţa pe care o înduri tu pentru rău - este o ispăşire pe care ţi-o trimite Dumnezeu pentru mântuirea ta.
În suferinţa pe care o înduri pentru bine, este o ispăşire pe care ţi-o trimite cel rău pentru încercarea credinţei tale.
Hristos le-a cunoscut pe amândouă.
Cea dintâi a primit-o cu dragoste ascultătoare. Cea de-a doua a primit-o cu o dragoste rugătoare.
Căci amândouă trecuseră mai înainte prin Mâna Tatălui, care le turnase împreună amestecate în acelaşi pahar, întins lui Isus din cer.
Deşi trimesul lui Dumnezeu este mai presus decât orice autoritate şi decât orice putere lumească - el trebuie să fie uneori supus chiar şi celor mai de jos slugi ale oamenilor.
Hristos care predicase tot timpul renunţarea la forţă pentru apărarea dreptăţii şi nevinovăţiei, a dovedit până la capăt, că în ceasul răbdării, acesta este singurul mijloc bun.
Mâinile care ajută şi binecuvântează pe oameni, nu trebuie să fie legate niciodată.
Dar ele totuşi sunt de atâtea ori şi atât de strâns legate de pământ şi pe pământ.
Hristos a fost deci prins şi legat.
Mâinile Lui care luminau ochii orbilor, care deschideau urechile surzilor, care dezlegau neputinţele slăbănogilor - erau legate.
De acum n-aveau cine să mai elibereze pe cei legaţi de urmările păcatului lor, sau de al altora, mâinile care singure făceau asta, erau legate.
Cei care Îl opresc pe Hristos din Lucrarea Lui mântuitoare, vor răspunde greu în faţa Judecăţii lui Dumnezeu nu numai pentru durerea pe care au provocat-o lui Hristos prin împiedicarea Lui de la Lucrarea Lui iubită,
ci vor răspunde şi mai greu pentru durerile rămase fără mântuire ale celor care au fost lăsaţi fără Mântuitorul. Fără putinţa izbăvirii. Fără nădejdea vindecării.
Ce cumplite sunt durerile celor care pier fără Hristos. Fără lumina ochilor sufleteşti.
Fără desfătarea auzului duhovnicesc.
Fără pacea inimii.
Fără fericirea cunoaşterii lui Dumnezeu.
Fără bucuria negrăită şi strălucită a nădejdii.
Fără viaţa veşnică.
- Şi ce mulţi vor fi aceia, care vor striga în Ziua Judecăţii împotriva acelora care i-au lăsat fără Hristos. Care L-au prins şi L-au legat pe Isus, ca să nu ajungă la alţii, la cei care aveau mai multă nevoie de El ca de orice altceva.
Dragul meu, tu oare nu te faci vinovat de o astfel de crimă?
Nu împiedici tu oare pe Hristos în vreun fel, lăsându-i pe oameni fără mântuirea Lui?
Slavă îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, slavă Ţie.
Din tot sufletul Îţi mulţumim că nu Te-ai lăsat legat şi prins până când ne-ai dezlegat şi pe noi.
Binecuvântate să fie Mâinile Tale cu care ne-ai eliberat sufletele din legăturile păcatului şi morţii, făcându-ne să gustăm astfel fericita bucurie a mântuirii.
Te rugăm Doamne Isuse nu Te lăsa oprit, până nu vei dezlega toate sufletele oamenilor
şi ajută-ne şi pe noi să Te ajutăm la aceasta.
Amin.
+
Preţuiţi sfătuitorii câtă vreme-i veţi avea
după ce s-au dus, zadarnic i-aţi dori şi i-aţi căuta.