Banul văduvei
Pr. Iosif Trifa - Povestiri religioase
Se zice că trăia odată un împărat care mult pătimea de boala trufiei și tare mult îi plăceau laudele și măririle acestei lumi.
Într-o zi, acest împărat își puse un gând bun: să zidească o biserică măreață, ca nici o alta din țară. Dar și acest gând bun îl puse în căruța trufiei, căci dădu poruncă aspră să nu ajute nimeni, cu nimic, zidirea acestei biserici. Voia, adică, să se întoarcă tot meritul și toate laudele numai asupra lui.
Și s-a apucat împăratul și a chemat pe cei mai mari meșteri clăditori din împărăție și a zidit o biserică minunată cum nu s-a mai pomenit. Străluceau de departe aurul și podoabele în care o îmbrăcase. Când fu gata zidirea, împăratul puse meșteri să-i scrie numele lui de ctitor în fruntea bisericii, deasupra ușii de la intrare. Și meșterii scriseră cu slove mari, de aur:
Clădit-am această biserică eu,
Împăratul țării, pe toată cheltuiala mea.
Când fură toate gata, împăratul alese o zi de sfințire a bisericii și, la acest praznic, chemă pe toate căpeteniile împărăției, mulțime mare de cărturari și norod. Când sosi ziua hotărâtă, împăratul se puse în fruntea căpeteniilor și a oștirilor și a norodului și plecară cu mare alai înspre noua biserică. Dar, când ajunseră în fața bisericii, ce să vezi? O minune! Numele împăratului era șters de pe tabla din fruntea bisericii și în locul lui era scris așa:
Clădit-am această biserică eu, văduva N. N.,
pe toată cheltuiala mea.
Împăratul se tulbură pentru acest lucru și tot poporul se tulbură împreună cu el și o mirare mare cuprinse norodul. Împăratul dădu îndată poruncă aspră să se afle de este în împărăția lui o văduvă cu numele ce-i scris pe tablă în locul lui. Argații, nu peste mult timp, aduseră o femeie chiar din acel oraș, care purta numele de pe tablă.
Sărmana văduvă, tremurând de frică, se aplecă în fața împăratului și astfel grăi:
- Înălțate împărate! Eu nu-s de vină cu nimic... Eu sunt o femeie săracă și, auzind că se ridică o biserică aici în oraș, m-a cuprins un dor să ajut și eu cu ceva casa Domnului dar, neavând bani sau alt ajutor, am cules un braț de iarbă verde și l-am așternut în calea Măriilor Voastre...
Auzind acest răspuns, împăratul se rușină și înțelese că Dumnezeu a făcut schimbarea numelui, ca să-i arate că orice faptă, fie cât de bună, se răstoarnă dacă o pui în căruța trufiei.