Binecuvântare şi zădărnicie
Traian Dorz - Strălucirea Biruinței
1 - Dacă nu începi lucrul tău cu deplină binecuvântare de la Dumnezeu, în deplină ascultare de voia Lui, - în zadar! ...
Dacă nu începi căsnicia ta cinstit, curat, serios şi hotărât pe calea voii lui Dumnezeu, - în zadar! ...
Dacă nu-ţi zideşti situaţia ta, rostul tău, casa ta şi toată umblarea ta pe cinste şi pe munca vrednică, - în zadar!
2 - Tot ce nu este întemeiat pe curăţie şi pe credincioşie în voia şi în Cuvântul lui Hristos,
să fii sigur că nici durată şi nici pace,
nici reuşită şi nici folos,
- nu vei avea după ea, ci vei lucra degeaba.
Tot ce este fără Dumnezeu, va fi nimicit, mai curând ori mai târziu. Dar nu prea târziu.
3 - Vei afla binecuvântare, dacă vei lucra cu Dumnezeu
dar vei afla chinuire, - dacă lucrezi fără Dumnezeu.
Vei zidi pentru alţii, dacă faci fără El.
Vei pierde mereu şi vei sfârşi în prăpastie, - dacă lucrezi fără ajutorul şi călăuzirea lui Dumnezeu.
4 - Aceasta este totdeauna, până la urmă, soarta celor care încep şi lucrează fără Dumnezeu.
Aşa au sfârşit cele mai vechi încercări omeneşti fără El.
Şi aşa vor sfârşi şi cele mai noi.
5 - Dar când zideşte Dumnezeu, - totul este binecuvântat,
- când Mâna Lui sprijineşte pe un om sau pe o lucrare,
- o ce roade frumoase, vrednice şi dulci vor creşte acolo.
Ce suflete curate şi statornice vezi în Lucrarea asta
ce învăţătură sănătoasă şi adevărată, se face în ea
ce lucrări mişcătoare şi fapte vrednice se văd în Lucrarea la care colaborează Domnul.
6 - Dacă roadele unui om sunt adevărate şi durabile - atunci e semnul că lucrează împreună cu El.
Dacă roadele unei lucrări sunt adevărate şi durabile, Dumnezeu zideşte împreună cu ea.
Cu un astfel de om şi cu o astfel de lucrare, însoţeşte-te totdeauna,
fiindcă însoţirea lui Dumnezeu îi va da sprijin şi binecuvântare.
7 - Dar fereşte-te totdeauna de omul nestatornic şi necinstit, care predică dragostea, dar el trăieşte în dezbinare.
Care vorbeşte într-o lucrare, dar primeşte daruri de la altele.
Care cântă cu fraţii, dar doarme la străini.
8 - Cu un astfel de lucrător, Dumnezeu nu va zidi niciodată.
Şi nici ceea ce zideşte el, nu va dura.
Nici cei ce se lasă zidiţi de el nu vor fi sănătoşi.
Unde nu lucrează Dumnezeu ci omul, îndată ce cade sau pleacă omul care proptea înjghebarea,
- va cădea şi înjghebarea făcută de el.
Sau înainte de a pleca, - va cădea peste cel ce o face.
9 - Dar dacă a zidit Domnul o Lucrare, chiar dacă se duce zidarul folosit de Domnul acolo
- şi chiar dacă vor fi duşi toţi zidarii, - totuşi clădirea lucrării aceleia, va rămâne, pentru că Dumnezeu a făcut-o,
iar la vreme de nevoie, El poate înlocui din nou în chip fericit pe toţi cei pierduţi, sau plecaţi, înnoind şi primenind rândurile lucrătorilor,
- şi Lucrarea aceea va rămâne, fiindcă este făcută de Dumnezeu.
10 - Totdeauna acolo unde este frica acolo îngheaţă inima şi face întreaga fiinţă a omului să tremure.
Omul merge atunci după Dumnezeu numai fiindcă este silit şi n-are încotro să apuce şi să scape în altă parte.
Şi chiar dacă merge după Domnul, o astfel de inimă tremurătoare, nu va putea gusta niciodată fericirea adevărată,
pentru că în frică şi în spaimă nu este niciodată bucurie.
11 - Adevărata temere de Dumnezeu, este simţământul de iubire şi de respect pentru voia Sa,
simţământul de dragoste şi de respect, dus până la simţământul de evlavie şi de ascultare nemărginită.
De recunoştinţă şi de îndatorare deplină faţă de El,
- pentru marea iubire pe care ne-a arătat-o
şi pentru marile binefaceri pe care ni le-a revărsat.
12 - În tot ce avem în aceste dovezi ale nemărginitei Sale iubiri, stă viaţa noastră.
Şi stă puterea de a pătrunde în lumina Lui, în miezul acestei iubiri în care este apoi fericirea întregii noastre fiinţe.
13 - Când sufletul temător de Dumnezeu, a putut ajunge la starea de a avea o aşa cunoaştere şi aşa părtăşie cu Domnul, încât lumina cerească să-i descopere totdeauna
- şi fără nici o greutate voia lui Dumnezeu cu el şi pentru el,
atunci nu numai că toată bucuria lui este de a face voia lui Dumnezeu prin Hristos,
- dar şi toată teama îl face mereu atent spre a nu greşi în nimic făcând-o.
14 - Fericirea omului credincios va fi cea mai mare atunci când pentru înfăptuirea voii lui Dumnezeu într-un fel, n-a greşit în altul.
Când dorinţa de a face binele, merge împreună cu teama de a nu greşi în nimic făcându-l.
15 - Pentru un cuget curat, teama ca o ţintă bună să nu o urmărească pe căi care n-ar fi bune, - este ceva care îl însoţeşte mereu.
El se va teme totdeauna ca nu cumva pentru un scop curat, să folosească vreun mijloc necurat.
Atunci, tot ce-i frumos - va fi întinat.
16 - Teme-te ca nu cumva slujind adevărului să foloseşti ceva din ceea ce este ascunziş, prefăcătorie şi diversiune.
Să nu foloseşti nimic din ceea ce este numai pe jumătate, dau deloc, adevăr.
Căci atunci bucuria n-ar fi deplină,
şi calea n-ar fi curată,
şi scopul n-ar fi binecuvântat,
şi jertfa n-ar fi primită.
Ci răul mijloc, va întina bunul scop...
şi cusurul, va face ca jertfa să fie zadarnică şi netrebnică,
- precum face o picătură de fiere într-un vas cu lapte.
18 - Sufletul meu şi fiul meu, dacă vrei să te bucuri şi tu întotdeauna de o fericire deplină
şi pe drum şi acasă,
- atunci fii cu grijă pe unde mergi.
Dacă mergi spre cer, caută să nu te abaţi niciodată din drumul cel curat,
- chiar dacă ţi se pare că peste un loc oprit ţi-ar fi mai uşor să mergi
sau mai aproape să ajungi.
19 - Caută ca dorinţa de a face voia lui Dumnezeu să-ţi fie întotdeauna însoţită de teama de a folosi în împlinirea ei vreo vorbă, vreo cale, vreun mijloc care n-ar fi curat şi cinstit în total.
Căci numai atunci va fi ferice de tine pe tot drumul tău,
de oriunde vei pleca, şi până oriunde vei ajunge.
20 - Când nu nerăbdarea, ci înţelepciunea grăieşte, că un lucru ajunge, - atunci să ştii că este într-adevăr destul!...
Când nu răutatea, care nu se mai satură de asuprire,
şi nici lăcomia care nu se mai satură de cadouri şi de comoditate,
- ci sinceritatea zice: nu-i voie, atunci să ştii că într-adevăr nu-i voie.
Doamne, Te rugăm învaţă-ne totdeauna să ştim bine măsura în toate.
Amin.