Înștiințarea și oprirea
Traian Dorz - Strălucirea Biruinței
1 - Când nu mândria care nu se mai satură de lingușiri și de laude,
și nici lenevia care nu se mai satură de îndoieli, de temeri și de precauții,
- ci înțelepciunea găsește că ajunge cu acestea, și că este în sfârșit vremea să li se pună capăt,
- atunci e într-adevăr așa!
Oprește-te!
2 - Suflete cunoscător al Cuvântului Cel de foc al lui Dumnezeu, nu te cutremuri tu oare că fiind stăpânit de lăcomie
ai primit daruri străine în schimbul vânzării fraților tăi? Și a stricării învățăturii și a credinței curate?
Suflete mândru și încrezut! Nu-ți mai ajung ție lingușirile și laudele?
Ci te mai lași încă ademenit cu acestea spre a fi folosit ca o unealtă, de către duhul străin împotriva alor tăi?
Ajunge! Oprește-te!
3 - Dacă nu ajunge cât rău ai făcut,
câtă tulburare ai pricinuit,
și câtă pagubă și hulă ai adus Lucrării Domnului
- s-ar putea să nu-ți îngăduie Dumnezeu să mai faci nici un rău de azi încolo.
Și ce te așteaptă apoi?
Oprește-te!
4 - Adeseori se întâmplă așa: multă vreme îți mersese bine și te obișnuiseși cu bucuriile, cu tihna, cu un drum ușor și plăcut
- și dintr-o dată te pomenești într-un vârtej de necazuri, într-o lovitură ca de trăsnet - și prăbușit într-o prăpastie parcă fără fund!
Atunci slăvește-L pe Dumnezeu pentru binele din urmă
și încredințează-te Lui, pentru greul dinainte.
5 - Dacă se întâmplă nenorocirea să cazi ai grijă și nu te tăvăli cu plăcere în păcat
și nici nu te prăbuși în deznădejde,
ci îndată ce te pomenești trântit, luptă să ieși strigând după ajutorul Domnului.
Și nu te lăsa până când iarăși vei fi izbăvit și scos!...
6 - Chiar și din fundul adâncului întristării, descurajării, asupririi sau căderii, - noi să privim spre El.
Pe temeiul mântuirii aduse de Domnul și Mântuitorul nostru prin Crucea, prin Îngroparea și prin Învierea Sa,
- noi nădăjduim totdeauna și nu deznădăjduim niciodată.
7 - O, tu sufletul meu și fiul meu, chiar și în cel mai întunecat, mai rece, mai bine păzit fund al adâncului, - să nu te lași copleșit
și să nu deznădăjduiești:
căci Hristos a fost și acolo pentru noi
iar El va veni și te va scoate și pe tine.
Numai crede și-L cheamă nădăjduind puternic în El
- până ce vei fi izbăvit într-adevăr.
8 - În smerenie nu este numai înfățișarea blândă a feței,
nici numai renunțarea înfrânării,
nici numai vorba domoală sau locul pe scaunul cel mai din urmă.
Ci în smerenie este mai ales acea înțelepciune curată și pașnică,
blândă și ușor de înduplecat,
plină de milă și de roduri bune
care totdeauna și în toate păstrează măsura frumoasă a bunei cuviințe.
9 - Buna cuviință nu trece niciodată peste marginile priceperii sale,
sau ale meritelor sale,
sau ale poziției sale.
Va avea totdeauna conștiința stării sale modeste.
Și din această stare va gândi, va vorbi și va lucra,
atât față de Dumnezeu cât și față de oameni.
Atât față de cine îl cunoaște cât și acolo unde este necunoscut.
10 - Un om smerit cu adevărat, nu se va împodobi niciodată cu lucrurile care nu sunt ale lui,
nici nu va lua ideile altuia ca să și le dea drept ale sale.
Nici nu va fura sufletele strânse de alții,
spre a-și face din ele o laudă
și de ele, un folos.
Nici nu va umbla mereu să pară ceea ce nu-i,
ca să lase altora păreri mai înalte despre sine, decât este și decât merită în adevăr.
11 - Omul smerit nu va ține neapărat, cu îndârjită încăpățânare la părerile sale, în mijlocul fraților lui, disprețuindu-i pe toți ceilalți
și considerându-se pe sine singurul înțelept.
Iar părerea lui, singurul adevăr.
12 - Omul smerit nu va lupta cu orice preț să ajungă în locul unde nu merită nici prin munca sa,
nici prin trecutul său,
nici prin pregătirea sa duhovnicească
și nici, mai ales, prin caracterul său.
13 - Omul smerit va avea totdeauna o echilibrată și cuviincioasă părere despre sine,
despre posibilitățile, despre meritele și despre orizonturile sale.
Și nu va primi de la nimeni să-i dea mai mult.
14 - Unii oameni nepregătiți duhovnicește, nesmeriți și neînțelepți
folosind în Lucrarea Domnului mijloace satanice, au ajuns de multe ori în fruntea unui număr mai mic sau mai mare de suflete -
și folosindu-se de acestea au provocat sau mai provoacă și azi dezbinări și necazuri.
Aceștia au făcut și fac încă mult rău. Dar orbia lor nu-i lasă să vadă. Iar îngâmfarea lor nu-i lasă să înceteze.
Până la prăbușire.
15 - Aceștia, mânați de ambiție, de trufie, de lăcomie și de alte patimi trupești, dând din mâini, din picioare și din gură,
au reușit să pătrundă tot mai spre vârf.
Și-au luat aere de conducători, iar pe cei care meritau cu adevărat să fie, îi săpau cu orice prilej și cu orice mijloace
spre a-i înlătura,
întocmai ca Satana, tatăl lor.
16 - Tot ce se ridică nu împotriva păcatului, ci pentru uzurparea învățăturii și autorității rânduite și statornicite de Dumnezeu (Rom. 13, 1; 1 Cor. 12, 28),
- este pornit numai din duhul trufiei
17 - Ce mare putere, ce mare binecuvântare și ce mare har există în aducerile aminte despre ceea ce a fost frumos, curat și plăcut cândva.
Dumnezeu ne-a făcut un mare bine când ne-a dat ținerea de minte, în care păstrăm amintirile noastre.
18 - Ce mare mângâiere și întărire sunt pentru noi în singurătate, amintirile petrecerii între cei iubiți.
În durere amintirea bucuriilor cu ai noștri.
În străinătate amintirea zilelor plăcute de acasă
și în bătrânețe amintirile din copilărie...
19 - Cele mai frumoase amintiri nu pot fi pentru noi decât acele pe care le păstrăm din umblarea cu Dumnezeu,
din petrecerile cu Hristos,
din părtășia cu frații și cu familia noastră duhovnicească.
20 - Despre sfintele noastre amintiri să nu ne mai săturăm povestind, ori de câte ori avem prilejul.
Fiindcă nici bucurii și binecuvântări mai mari ca în vremea acelora n-am avut altele în viață.
Doamne, Doamne Sfinte, dăruiește-ne mereu stări de bucurii duhovnicești - și nu lăsa să le uităm niciodată, pentru a ne păstra prin ele mereu în Tine și între ființele iubite și dragi.
Amin.