
Binecuvântarea lui Iacov
Traian Dorz - Album Biblic Colorat
Iată-l pe Isaac pe moarte
cum stă binecuvântând
în loc de Esau, pe Iacov
care i-o primea-nşelând.
Însă binecuvântarea
cea primită necinstit
el prin multe suferinţe
şi dureri a ispăşit.
Totuşi, binecuvântarea
dată de-un părinte sfânt
Dumnezeu a ascultat-o
fericindu-l pe pământ.
Caută binecuvântarea tatălui tău credincios
orice binecuvântare este numai în Hristos.