Binefacerea și mulțumirea
Traian Dorz - Credința Încununată
1 - De obicei, în privința dărniciei, celui care dă, nu-i nevoie să-i aduci aminte de această parte atât de însemnată a unei vieți duhovnicești, - el dă fără să i se ceară...
Dar celui care este nevoie să-i tot aduci mereu aminte de această datorie, - acela de obicei nu dă nici dacă i se tot cere...
2 - Nevoia de a da pentru Dumnezeu o parte din avutul sau din câștigul nostru, nu este în primul rând o trebuință a lui Dumnezeu.
Sau o trebuință a semenilor noștri,
- ci este o datorie a noastră, o trebuință sufletească a fiecăruia dintre noi.
3 - A face bine, a dărui pentru Domnul și pentru semenii noștri, este o trebuință a noastră, un interes al nostru, un folos al nostru.
Cum este o trebuință de a semăna acum, pentru ca să avem ce culege mai târziu.
Și cum fiecare semănător care este înțelept și sănătos - se gândește din vremea semănatului ca să semene cât mai mult și cât mai la timp,
- tocmai pentru ca la vremea secerișului să aibă ce strânge. Și mult - și bun
- tot așa ar trebui să privim noi binefacerea, datoria de a face și de a da cât mai mult din ceea ce putem, în Numele Domnului.
4 - Gândul și duhul dărniciei este pus de Dumnezeu în orice suflet care este curat în felul venirii lui la Hristos.
Și care vrea să umble în chip frumos și plăcut Dumnezeului său.
Duhul Sfânt este în primul rând Duhul unei dărnicii bogate.
El de la început S-a arătat plin de orice dar bun
cu o revărsare de dărnicie în toate privințele, - peste Biserica și Lucrarea Sa.
5 - În nici o privință Duhul Domnului nu S-a arătat sărac sau zgârcit față de noi.
Nici chiar în privința darurilor trupești.
Priviți în viața unui om cu adevărat credincios - cât de darnic și de bogat în bunătate Se arată și S-a arătat Dumnezeu față de el în toate privințele.
Dar față de toți oamenii, Bunătatea Tatălui Ceresc a fost și este tot așa de plină de dărnicie și de binefaceri...
6 - Adu-ți și tu aminte când erai fără casă și-ți doreai să ai și tu casa ta - ce I-ai promis atunci Domnului? N-ai zis tu: Doamne, dacă voi ajunge să am și eu o casă a mea, cea mai largă și mai frumoasă cameră - ba toată casa o voi pregăti-o pentru Tine, pentru adunarea fraților, pentru primirea de oaspeți, pentru adăpostul celor lipsiți!
Iar acuma când Domnul ți-a ajutat să ai o casă - ce faci cu promisiunea ta de atunci?
Mai are adunarea Domnului loc de mobila ta acolo?
Mai pot călca picioarele fraților pe covoarele tale?
Și mai poți culca pe săracii Domnului în așternuturile tale luxoase?
7 - Ai fost bolnav - și ai cerut Domnului sănătate...
Când erai pe patul de boală și te gândeai de câte ori ai avut și timp și ocazii să alergi pentru Domnul, să mergi, să vii, să lucrezi, să dai, să primești pe frați
- și n-ai făcut-o - cum te mustră cugetul și promiți Domnului că dacă te va face sănătos, o, cum vei alerga și tu de acum înainte numai pentru cele duhovnicești...
Cât ai să lucrezi, cât ai să dai... Cum ai să fii!...
- Și după ce ai ajuns iarăși sănătos... și ai iarăși ocazii
și ai iarăși timp
și ai iarăși cu ce face toate acestea.
- Acum oare ce faci tu din tot ce I-ai promis Domnului atunci?
8 - Ai fost într-un mare necaz...
Poate în închisoare, poate aproape să intri în ea,
poate într-o altă încurcătură și primejdie...
- Și cum îți tremura inima atunci!...
Și cum îți curgeau lacrimile
și cum se ridicau spre cer privirile tale, rugăciunile tale, promisiunile tale, părerile tale de rău că n-ai făcut bine...
- Și făgăduințele tale fierbinți că dacă Domnul te va mai scăpa din acel necaz - cum vei face, - cum vei umbla, cum vei fi!...
- Și iată că Dumnezeu te-a crezut, te-a ascultat, te-a izbăvit...
Iar tu ce mai împlinești acum din tot ce ai spus și te-ai legat atât de solemn și de hotărât atunci?
9 - Până când avem o mare nevoie, un mare necaz, o mare dorință, - promitem, ne legăm, ne luăm hotărâri mari.
- Dar îndată ce Domnul ne ascultă, Îl înșelăm, Îl mințim, Îl amânăm...
Ca și cum Domnul Dumnezeu ar fi un om de nimica, de care dacă vrem ținem seama de ce I-am promis.
- Iar dacă nu, - nu!
O, cum ne înșală pe noi această purtare a noastră!
10 - Nu ne întrebăm noi oare deloc, pe cine înșelăm noi lucrând astfel?
pe cine mințim sau cui îi facem noi rău?
Lui Dumnezeu oare, - sau numai nouă înșine?
Dar ce câștigă sau pierde El dacă noi ne ținem de cuvântul dat
sau ce pierdem noi dacă nu-l ținem?
11 - Când Domnul Își va retrage Mâna Sa ocrotitoare de peste casa noastră,
de peste sănătatea noastră,
de peste mașina și de peste slujba noastră
și ne vor ajunge urmările faptelor noastre, - ce vom face atunci?
Peste casă poate să ne vină paguba, focul, cutremurul, inundațiile...
peste mașină accidentul,
peste viață sau familie boala,
peste veseliile noastre iarăși tânguirea,
- la cine vom mai alerga atunci iarăși?
La Dumnezeul pe care L-am mințit și L-am înșelat? Mai putem? Mai îndrăznim?
12 - Peste nimeni nu se pune ca o sarcină silită această datorie a dărniciei.
Aceasta nu trebuie să ne-o simțim nimeni dintre noi ca o povară a legii cum era povara zeciuielii pentru farisei, care făceau totul ca să se scape de povara asta, recurgând la tot felul de șiretlicuri față de Dumnezeu.
Când începem să simțim o silă față de dărnicie, - mai bine să n-o mai facem.
13 - Fariseii erau obișnuiți numai să primească soare, ploaie, sănătate, cărți, haine, pâine, - belșug din toate,
- dar nu-și mai aduceau aminte că sunt și datori. Ba încă cu restanțe de ani și ani, pentru toate cele ce primiseră și mai pentru câte altele - lui Dumnezeu,
lucrării Sale
și celor prin ostenelile cărora le-au primit ei toate cele pe care le primiseră.
Ce târâtoare nesimțită poate fi un astfel de om.
14 - De cele mai multe ori Lucrarea lui Dumnezeu, lucrătorii lui Dumnezeu și săracii lui Dumnezeu - trăiesc numai prin dărnicia „macedonenilor”, adică a fraților care sunt săraci trupește...
și nu prin a „corintenilor”, - adică a celor bogați în cele trupești.
Care se prea îngâmfă uneori,
care „împărățesc” fără frați...
dar care nu se gândesc deloc să dea ei de bună voia lor, ceea ce erau demult datori, dar n-au făcut.
15 - Cine nu știe cum este darul dărniciei, - acela nici nu va cunoaște cât de mare și minunat este harul acesta.
Bucuria de a da lui Dumnezeu, cine nu o cunoaște, - acela nici nu va simți niciodată fericirea ei negrăită.
Și din pricina asta nici nu va cunoaște ce minunată răsplătire vine din cer peste cei ce pun la încercare astfel dărnicia nemăsurată a răsplătirilor Domnului, față de oricine împlinește vreo binefacere din dragostea pentru El.
16 - O, dacă ne-am ruga și noi mai mult...
Și dacă ne-am da și noi mai mult toate silințele ca să sporim și în privința dărniciei.
Căci „sporul” nostru în dărnicie în loc să meargă crescând, dă înapoi micșorându-se.
Noi aproape toți uităm aceste jertfe, cele mai plăcute lui Dumnezeu decât oricare altele - binefacerea și dărnicia!
Și de aceea suntem săraci, nemulțumiți și slăbănogi.
Căci fiecare ne primim din partea lui Dumnezeu, cu măsura cu care dăm de-aproapelui.
17 - Cine seamănă puțin, puțin va secera.
Iar cine seamănă nimic, nimic va secera.
Și cât seamănă.
18 - Când Îl luăm noi pe Dumnezeu părtaș la toate lucrurile noastre, atunci noi trebuie să avem o sfântă și cutremurătoare grijă ca mai întâi Lui să-I facem parte din tot rezultatul lucrărilor noastre.
Ce mare lucru este să umblăm noi întru totul cinstiți față de Dumnezeu!
19 - Dumnezeu nu ne uită pe noi niciodată.
Nu uită să ne răsară în fiecare zi soarele Său.
Nu uită să ne dea ploaie timpurie sau târzie.
Nu uită vântul, când e nevoie de vânt.
Nu uită bucuria, când e nevoie de bucurie.
Nu uită odihna, dar nici munca noastră...
De ce noi uităm oare tot ce avem datorie a iubirii și ascultării noastre față de El?
20 - Dumnezeul nostru Cel Bun, nu uită primăvara, nu uită toamna. Nu uită dimineața - nu uită seara...
Nu uită să ne cheme pe fiecare la masa Lui.
Nu uită să ne păzească în primejdii.
Nu ne uită în singurătate și în necazurile noastre.
Nu ne uită și nu ne-a uitat niciodată nicăieri și pe nici unul dintre noi,
- nici când noi nu-L cunoșteam deloc.
Nici când după ce L-am cunoscut - noi iarăși L-am uitat pe El.
Ci El a rămas mereu Același: nespus de Bun, de Darnic și de Iubitor, față de noi toți.
O Bunule Doamne, din tot sufletul Îți mulțumim pentru bunătatea și grija Ta față de noi. Te rugăm ajută-ne să nu uităm nici una din binefacerile Tale, ca să-Ți fim recunoscători pentru ele.
Amin.