Binefacerea şi mulţumirea
Traian Dorz - Credința Încununată
1 - De obicei, în privinţa dărniciei, celui care dă, nu-i nevoie să-i aduci aminte de această parte atât de însemnată a unei vieţi duhovniceşti, - el dă fără să i se ceară...
Dar celui care este nevoie să-i tot aduci mereu aminte de această datorie, - acela de obicei nu dă nici dacă i se tot cere...
2 - Nevoia de a da pentru Dumnezeu o parte din avutul sau din câştigul nostru, nu este în primul rând o trebuinţă a lui Dumnezeu.
Sau o trebuinţă a semenilor noştri,
- ci este o datorie a noastră, o trebuinţă sufletească a fiecăruia dintre noi.
3 - A face bine, a dărui pentru Domnul şi pentru semenii noştri, este o trebuinţă a noastră, un interes al nostru, un folos al nostru.
Cum este o trebuinţă de a semăna acum, pentru ca să avem ce culege mai târziu.
Şi cum fiecare semănător care este înţelept şi sănătos - se gândeşte din vremea semănatului ca să semene cât mai mult şi cât mai la timp,
- tocmai pentru ca la vremea secerişului să aibă ce strânge. Şi mult - şi bun
- tot aşa ar trebui să privim noi binefacerea, datoria de a face şi de a da cât mai mult din ceea ce putem, în Numele Domnului.
4 - Gândul şi duhul dărniciei este pus de Dumnezeu în orice suflet care este curat în felul venirii lui la Hristos.
Şi care vrea să umble în chip frumos şi plăcut Dumnezeului său.
Duhul Sfânt este în primul rând Duhul unei dărnicii bogate.
El de la început S-a arătat plin de orice dar bun
cu o revărsare de dărnicie în toate privinţele, - peste Biserica şi Lucrarea Sa.
5 - În nici o privinţă Duhul Domnului nu S-a arătat sărac sau zgârcit faţă de noi.
Nici chiar în privinţa darurilor trupeşti.
Priviţi în viaţa unui om cu adevărat credincios - cât de darnic şi de bogat în bunătate Se arată şi S-a arătat Dumnezeu faţă de el în toate privinţele.
Dar faţă de toţi oamenii, Bunătatea Tatălui Ceresc a fost şi este tot aşa de plină de dărnicie şi de binefaceri...
6 - Adu-ţi şi tu aminte când erai fără casă şi-ţi doreai să ai şi tu casa ta - ce I-ai promis atunci Domnului? N-ai zis tu: Doamne, dacă voi ajunge să am şi eu o casă a mea, cea mai largă şi mai frumoasă cameră - ba toată casa o voi pregăti-o pentru Tine, pentru adunarea fraţilor, pentru primirea de oaspeţi, pentru adăpostul celor lipsiţi!
Iar acuma când Domnul ţi-a ajutat să ai o casă - ce faci cu promisiunea ta de atunci?
Mai are adunarea Domnului loc de mobila ta acolo?
Mai pot călca picioarele fraţilor pe covoarele tale?
Şi mai poţi culca pe săracii Domnului în aşternuturile tale luxoase?
7 - Ai fost bolnav - şi ai cerut Domnului sănătate...
Când erai pe patul de boală şi te gândeai de câte ori ai avut şi timp şi ocazii să alergi pentru Domnul, să mergi, să vii, să lucrezi, să dai, să primeşti pe fraţi
- şi n-ai făcut-o - cum te mustră cugetul şi promiţi Domnului că dacă te va face sănătos, o, cum vei alerga şi tu de acum înainte numai pentru cele duhovniceşti...
Cât ai să lucrezi, cât ai să dai... Cum ai să fii!...
- Şi după ce ai ajuns iarăşi sănătos... şi ai iarăşi ocazii
şi ai iarăşi timp
şi ai iarăşi cu ce face toate acestea.
- Acum oare ce faci tu din tot ce I-ai promis Domnului atunci?
8 - Ai fost într-un mare necaz...
Poate în închisoare, poate aproape să intri în ea,
poate într-o altă încurcătură şi primejdie...
- Şi cum îţi tremura inima atunci!...
Şi cum îţi curgeau lacrimile
şi cum se ridicau spre cer privirile tale, rugăciunile tale, promisiunile tale, părerile tale de rău că n-ai făcut bine...
- Şi făgăduinţele tale fierbinţi că dacă Domnul te va mai scăpa din acel necaz - cum vei face, - cum vei umbla, cum vei fi!...
- Şi iată că Dumnezeu te-a crezut, te-a ascultat, te-a izbăvit...
Iar tu ce mai împlineşti acum din tot ce ai spus şi te-ai legat atât de solemn şi de hotărât atunci?
9 - Până când avem o mare nevoie, un mare necaz, o mare dorinţă, - promitem, ne legăm, ne luăm hotărâri mari.
- Dar îndată ce Domnul ne ascultă, Îl înşelăm, Îl minţim, Îl amânăm...
Ca şi cum Domnul Dumnezeu ar fi un om de nimica, de care dacă vrem ţinem seama de ce I-am promis.
- Iar dacă nu, - nu!
O, cum ne înşală pe noi această purtare a noastră!
10 - Nu ne întrebăm noi oare deloc, pe cine înşelăm noi lucrând astfel?
pe cine minţim sau cui îi facem noi rău?
Lui Dumnezeu oare, - sau numai nouă înşine?
Dar ce câştigă sau pierde El dacă noi ne ţinem de cuvântul dat
sau ce pierdem noi dacă nu-l ţinem?
11 - Când Domnul Îşi va retrage Mâna Sa ocrotitoare de peste casa noastră,
de peste sănătatea noastră,
de peste maşina şi de peste slujba noastră
şi ne vor ajunge urmările faptelor noastre, - ce vom face atunci?
Peste casă poate să ne vină paguba, focul, cutremurul, inundaţiile...
peste maşină accidentul,
peste viaţă sau familie boala,
peste veseliile noastre iarăşi tânguirea,
- la cine vom mai alerga atunci iarăşi?
La Dumnezeul pe care L-am minţit şi L-am înşelat? Mai putem? Mai îndrăznim?
12 - Peste nimeni nu se pune ca o sarcină silită această datorie a dărniciei.
Aceasta nu trebuie să ne-o simţim nimeni dintre noi ca o povară a legii cum era povara zeciuielii pentru farisei, care făceau totul ca să se scape de povara asta, recurgând la tot felul de şiretlicuri faţă de Dumnezeu.
Când începem să simţim o silă faţă de dărnicie, - mai bine să n-o mai facem.
13 - Fariseii erau obişnuiţi numai să primească soare, ploaie, sănătate, cărţi, haine, pâine, - belşug din toate,
- dar nu-şi mai aduceau aminte că sunt şi datori. Ba încă cu restanţe de ani şi ani, pentru toate cele ce primiseră şi mai pentru câte altele - lui Dumnezeu,
lucrării Sale
şi celor prin ostenelile cărora le-au primit ei toate cele pe care le primiseră.
Ce târâtoare nesimţită poate fi un astfel de om.
14 - De cele mai multe ori Lucrarea lui Dumnezeu, lucrătorii lui Dumnezeu şi săracii lui Dumnezeu - trăiesc numai prin dărnicia „macedonenilor”, adică a fraţilor care sunt săraci trupeşte...
şi nu prin a „corintenilor”, - adică a celor bogaţi în cele trupeşti.
Care se prea îngâmfă uneori,
care „împărăţesc” fără fraţi...
dar care nu se gândesc deloc să dea ei de bună voia lor, ceea ce erau demult datori, dar n-au făcut.
15 - Cine nu ştie cum este darul dărniciei, - acela nici nu va cunoaşte cât de mare şi minunat este harul acesta.
Bucuria de a da lui Dumnezeu, cine nu o cunoaşte, - acela nici nu va simţi niciodată fericirea ei negrăită.
Şi din pricina asta nici nu va cunoaşte ce minunată răsplătire vine din cer peste cei ce pun la încercare astfel dărnicia nemăsurată a răsplătirilor Domnului, faţă de oricine împlineşte vreo binefacere din dragostea pentru El.
16 - O, dacă ne-am ruga şi noi mai mult...
Şi dacă ne-am da şi noi mai mult toate silinţele ca să sporim şi în privinţa dărniciei.
Căci „sporul” nostru în dărnicie în loc să meargă crescând, dă înapoi micşorându-se.
Noi aproape toţi uităm aceste jertfe, cele mai plăcute lui Dumnezeu decât oricare altele - binefacerea şi dărnicia!
Şi de aceea suntem săraci, nemulţumiţi şi slăbănogi.
Căci fiecare ne primim din partea lui Dumnezeu, cu măsura cu care dăm de-aproapelui.
17 - Cine seamănă puţin, puţin va secera.
Iar cine seamănă nimic, nimic va secera.
Şi cât seamănă.
18 - Când Îl luăm noi pe Dumnezeu părtaş la toate lucrurile noastre, atunci noi trebuie să avem o sfântă şi cutremurătoare grijă ca mai întâi Lui să-I facem parte din tot rezultatul lucrărilor noastre.
Ce mare lucru este să umblăm noi întru totul cinstiţi faţă de Dumnezeu!
19 - Dumnezeu nu ne uită pe noi niciodată.
Nu uită să ne răsară în fiecare zi soarele Său.
Nu uită să ne dea ploaie timpurie sau târzie.
Nu uită vântul, când e nevoie de vânt.
Nu uită bucuria, când e nevoie de bucurie.
Nu uită odihna, dar nici munca noastră...
De ce noi uităm oare tot ce avem datorie a iubirii şi ascultării noastre faţă de El?
20 - Dumnezeul nostru Cel Bun, nu uită primăvara, nu uită toamna. Nu uită dimineaţa - nu uită seara...
Nu uită să ne cheme pe fiecare la masa Lui.
Nu uită să ne păzească în primejdii.
Nu ne uită în singurătate şi în necazurile noastre.
Nu ne uită şi nu ne-a uitat niciodată nicăieri şi pe nici unul dintre noi,
- nici când noi nu-L cunoşteam deloc.
Nici când după ce L-am cunoscut - noi iarăşi L-am uitat pe El.
Ci El a rămas mereu Acelaşi: nespus de Bun, de Darnic şi de Iubitor, faţă de noi toţi.
O Bunule Doamne, din tot sufletul Îţi mulţumim pentru bunătatea şi grija Ta faţă de noi. Te rugăm ajută-ne să nu uităm nici una din binefacerile Tale, ca să-Ţi fim recunoscători pentru ele.
Amin.