Bunătatea Tatălui Ceresc
Traian Dorz - Credința Încununată
1 - Un tată adevărat, rămâne tată pentru fiii și fiicele sale în orice vreme.
Tatăl nostru Dumnezeu nu poate fi decât bun, iubitor, înțelegător, milostiv și răbdător față de noi toți fiii și fiicele Lui,
- oricare ar fi starea dintre noi, fiii Lui.
2 - Fiii unui tată nu întotdeauna se iubesc și se înțeleg între ei. Dar tatăl îi iubește și îi înțelege pe toți.
Unii fii se pot lepăda și se pot despărți de tatăl lor, dar tatăl adevărat și inima lui - nu se poate despărți de tot de ei niciodată.
3 - Fiul cel pierdut a putut jigni pe tatăl său,
a putut trânti poarta cu mânie,
a putut pleca fără să se uite înapoi
și a putut trăi departe de tatăl său ani de zile fără să-i pese și fără să-l dorească.
Dar tatăl n-a putut...
El a plâns la despărțirea fiului...
L-a durut la trântirea portiței,
l-a zdrobit că fiul pleacă fără măcar să se uite înapoi...
Și a suferit toți anii despărțirii lui, stând adesea cu mâna streașină la ochii scăldați în lacrimi, privind ceasuri întregi pe drumul de unde aștepta să se întoarcă iarăși dragul lui copil plecat...
Până ce s-a întors...
4 - Și când fiul în sfârșit, s-a întors... cine l-a văzut întâi?
Cine i-a alergat de departe înainte,
cine i-a căzut pe grumaz și l-a sărutat mult?...
Cine decât dragostea zdrobită dar rămasă dulce a tatălui?
inima lui frântă, dar rămasă iubitoare,
sânul lui disprețuit, dar rămas cald, primitor și bun?
Dintre toate iubirile mari, adânci și răbdătoare, - cea mai mare, mai adâncă și mai înțelegătoare cred că este iubirea tatălui.
Iată Inima Tatălui nostru Ceresc...
5 - Iubirea mamei e altfel... e mai ușoară, mai zgomotoasă, mai săritoare, mai apropiată... Ca o cămașă, mai aproape de piele, dar mai subțire.
Pe când iubirea tatălui este ceva mai depărtată, mai tăcută, mai liniștită, - dar ea este mai adâncă, mai caldă, mai durabilă... Ca un cojoc care este ceva mai departe de piele, dar este mai cald, mai ocrotitor, mai gros, mai sigur decât cămașa.
6 - Iubirea mamei chiar dacă e mai apropiată, este mai slabă și nu te poate totdeauna ocroti și ajuta prea mult.
Dar iubirea tatălui, chiar dacă nu este totdeauna zgomotoasă și săritoare, - este totdeauna puternică, statornică, credincioasă, apropiată și plină de înțelegătoare bunătate.
7 - Iată dragostea Tatălui nostru Ceresc, pe care trebuie să-L iubim din tot sufletul nostru, cu aceeași iubire profundă, supusă, devotată și veșnică
- pe cât de mare este datoria recunoștinței noastre față de El, pentru tot ce ne-a dat și ne-a promis El.
Acesta trebuie să fie simțământul inimii noastre față de Tatăl Ceresc.
Și din izvorul acesta trebuie să curgă neîncetat toată dragostea cu care să fim gata și noi totdeauna să-I dăm ascultarea și iubirea vieții noastre întregi.
Neschimbați față de El, cum este și El față de noi.
Atunci și noi Îi vom fi Lui adevărați fii și fiice, cum ne este El nouă un adevărat Tată și Părinte.
8 - E greu și nu ușor, ca să ții până la moarte hotărârile și legămintele față de Dumnezeu după ce odată le-ai luat.
O, cât de mulți au fost cei care, ca sămânța căzută în pământ stâncos, - repede a încolțit, dar tot așa de repede, la prima încercare și luptă s-a și uscat (Matei 13, 2-021).
Sau răpitoarele Satanei au furat-o îndată din sufletul lor.
Dar ce minunată este cea căzută în pământul cel bun!
9 - În unii oameni bunele hotărâri luate la adunare sau la biserică după auzirea Cuvântului, - n-au ținut nici până acasă.
Încă pe drum, un prieten, o ispită, un gând de la cel rău, ca o pasăre răpitoare s-a și repezit și i-a luat din suflet gândul cel bun, sămânța cea sfântă, legământul cel curat pus cu Dumnezeu.
Ca pe sămânța cea căzută în drum, un picior murdar o îngroapă în noroi...
O copită o zdrobește,
un bolovan o acopere...
10 - În alți oameni bunul gând luat, ține ceva mai mult...
Poate ține chiar ani de zile.
Poate trece chiar prin furtuni grele.
Poate rezistă chiar la tăvălugiri chinuitoare...
Însă dacă nu ține până la sfârșit, - se poate pierde. Și pierzarea aceasta este cu atât mai dureroasă cu cât timpul suferit înainte este mai lung.
Cu cât durerile biruite înainte au fost mai multe.
Cu cât nădejdile pentru el erau mai frumoase.
Și cu cât rodul zădărnicit părea că va fi mai bun și mai mult.
11 - Oricât de frumos a fost începutul cuiva.
Oricât de greu a fost drumul mântuirii urcat după Isus până la o vreme și la un loc, - dacă n-a fost până la sfârșit, - în zadar a fost.
Oricât de multe jertfe să fi dat cineva pentru credincioșia și ascultarea lui față de Hristos, chiar până la bătrânețea lui.
Și oricât de curată să-și fi dus el sfințirea vieții sale,
- dacă aceasta nu este dusă până la moarte în frică de Dumnezeu,
în ferirea de păcat și de rătăcire,
în dragoste și în părtășie cu frații săi, -
- toate acestea pot fi în zadar.
12 - O, ce durere este și pentru noi când privim acum peste cei câțiva zeci de ani în urmă - și ne aducem aminte de marea mulțime a celor pe care și noi i-am văzut și i-am auzit ce legăminte, ce hotărâri, ce promisiuni frumoase au făcut ei Domnului...
- Și cât de puțini au fost cei ce le-au ținut până la capătul vieții lor!
13 - Avem albume cu fotografiile marilor adunări de cândva, a marilor vorbitori, cu flori, cu cântări, cu vorbe mari...
Și când le privim astăzi ni se zdrobește inima, - câți s-au pierdut dintre ei.
Și dacă sfârșitul a fost rău, - ce folos de începutul lor cel bun?
14 - I-am văzut pe unii tineri săraci și orfani, lipsiți și milogi.
- Au cerut, au promis, au primit...
Au fost îmbrăcați, au fost hrăniți, au fost ajutați... Și au ajuns cunoscuți, au devenit scriitori, cântăreți, slujbași lăudați și bogați...
- Și apoi au uitat totul!...
Acum sunt îngâmfați, îmbogățiți, grași... dar disprețuiesc pe cei ce i-au ridicat din noroi, i-au hrănit și i-au îmbrăcat...
Ce gânduri poți să ai în inimă privind acum la orice fac și amintindu-ți ce făceau...
15 - Acum aceștia disprețuiesc, calcă în picioare, străpung cu vorbe rele pe cel ce le-a făcut și lor un nume,
pe cei care i-au ridicat până la a-i putea vedea și alții...
Pe cei ce nu i-au lăsat să moară în anonimatul mizerabil din care nu trebuiau să se ridice niciodată.
Ar fi fost mai bine de o mie de ori atât pentru sufletul lor cât și pentru ale altora, - să nu fi fost cunoscuți de nimeni.
Dar fiecare va răspunde în fața lui Dumnezeu pentru felul cum au făcut cu binefacerile primite.
16 - Alții după ce și-au ajuns scopul personal - s-au ascuns în vreo vizuină familiară și comodă, fără să le mai pese de Lucrarea Domnului.
Alții au părăsit-o dându-se unei autorități dubioase și vinovate, numai ca să nu mai sufere pentru Domnul.
Alții au aruncat cruciulița în praf, Biblia în ladă, legământul în butoi.
- Și s-au întors iarăși la vărsătura și la mocirla pe care o lăsaseră...
17 - Unii s-au dus așa în mormânt...
Alții trăiesc așa, încă vii trupește, dar ajunși niște cadavre duhovnicești.
Și câți și mai câți, în alte colțuri și în alte bârloguri.
Vai, ce faliment rușinos și trist - sunt viețile acestea pentru Dumnezeu.
18 - Numărați voi singuri câți mai sunt statornici dintre cei cu care ați plecat odată pe calea sfințeniei...
Și veți vedea cât de greu este să fie cineva credincios până la moarte.
Și să-și ducă sfințenia până la capăt.
De aceea făgăduințele lui Dumnezeu sunt așa de mari pentru aceștia.
19 - Și totuși Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat - și înștiințarea Lui este foarte aspră și hotărâtă.
Dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui și săvârșește nelegiuirea, s-ar putea să mai trăiască el oare?
- Nu, ci toată neprihănirea lui va fi uitată pentru că s-a dedat la nelegiuire și la păcat, de aceea va muri în ele (Ezechiel 18, 24).
Nu este oare acest cuvânt - și atâtea altele asemenea lui - un avertisment și o înștiințare cutremurătoare pentru oricare dintre noi?
- Ba da!
20 - Trebuie cu atât mai mult cu cât suntem tot mai aproape de capăt, - să luptăm cu toate puterile rugăciunii noastre, ale postului nostru, ale înfrânării și ale faptelor noastre sfinte,
- ca să ne ducem sfințirea noastră până la capăt, pe calea pe care Domnul nostru Isus Hristos ne-a pus de la început pașii credinței noastre.
Doamne Duhule Sfinte, Te rugăm călăuzește-ne și ajută-ne să ne-o sfârșim cu bine în Împărăția Ta.
Amin.