Binefacerea şi rugăciunea
Traian Dorz - Săgețile biruitoare
1 - Binefacerea şi rugăciunea trebuie să fie în chip deosebit, pentru fiecare iubitor de Hristos, preocupările în care să petreacă întreagă ziua Domnului.
De fapt acestea două virtuţi sunt cele mai bune surori. Şi ele ar trebui să nu fie despărţite niciodată de viaţa unui credincios.
2 - Despre Avraam se spune că tocmai se ridicase să meargă la rugăciune, când a văzut pe cei trei îngeri venind spre el.
Văzându-i, Avraam a renunţat la rugăciune şi s-a ocupat de trebuinţa ospeţiei pentru ei,
- fiindcă el a ştiut adevărul că atunci când este nevoie de o binefacere, e mai însemnat lucru să faci binele,
să primeşti pe un străin,
să ospătezi pe un trimis al lui Dumnezeu
- decât să te rogi.
3 - Cine în ziua Domnului este în Domnul.
În vremea bisericii este în biserică.
În vremea binefacerii este în binefacere.
În vremea rugăciunii este în rugăciune.
Acela şi în vremea răsplătirii va fi în răsplătire.
4 - M-am întors să văd glasul care îmi vorbea... şi când m-am întors am văzut şapte stele...
- Cum să vezi un glas care îţi vorbeşte?
- Aici este taina cunoaşterii adevărului.
Trebuie să ştii să vezi glasul nu faţa vorbitorului,
să vezi înăuntru nu în afară,
duhul nu înfăţişarea,
adevărul ascuns, nu cel arătat...
Faţa poate să înşele, căci feţe pot fi mai multe şi pot fi schimbate,
dar glas nu poate fi decât unul şi nu poate fi schimbat.
După cum este scris.
5 - Nu te opri niciodată - la faţa unui vorbitor - ci mergi până la glasul lui.
Şi du-te pe glasul lui până la inima din care iese acest glas, - pentru că este scris: din prisosul inimii glăsuieşte gura.
Şi numai dacă în inima aceea vei vedea cele şapte stele, cele şapte virtuţi, cele şapte roade ale Duhului Sfânt, - abia atunci să asculţi ce grăieşte.
Şi să crezi ce asculţi.
6 - Şapte, este socotit a fi numărul desăvârşirii pământeşti.
Şapte zile, şapte săptămâni, şapte trâmbiţe, şapte peceţi, şapte taine, şapte stele.
Dar numărul desăvârşirii Dumnezeieşti este totdeauna şi mai mare...
Şi numărul acesta se spune că ar fi opt. Adică totdeauna ceea ce trece peste desăvârşirea omenească.
7 - Atunci de ce şapte şi nu opt stele?
Pentru că omului nu-i este dat să cunoască niciodată toate tainele.
Totdeauna mai este una care îi va rămâne ascunsă, pentru ca totdeauna să fie smerit şi să nu-şi închipuie că el cunoaşte totul.
Ci să se închine lui Dumnezeu, care Singurul cunoaşte toate cuvintele şi tainele şi le stăpâneşte.
8 - Fiecare biserică are un înger.
Fiecare înger are o credinţă.
Fiecare credinţă are o învăţătură.
Fiecare învăţătură are o lucrare.
Fiecare lucrare are o răsplată...
Şi fiecare răsplată o va da Hristos.
Aceasta este o rază strălucitoare care trece prin cele şapte adevăruri, aşezate în aşa fel încât unul urmează după altul şi unul se întregeşte prin altul.
La început fiind Hristos.
Iar la urmă fiind tot El.
Fiecărui înger Domnul care l-a făcut şi l-a trimis pentru a face această lucrare, i-a dat un caracter unic,
un specific al lui,
un fel deosebit al său, de a lucra.
I-a dat unelte deosebite
- numai scopul li l-a poruncit acelaşi,
la toţi şi pentru totdeauna.
10 - Lucrătorii Domnului nu trebuie să uite că fiecare îşi are lucrarea sa, de care va răspunde el, direct în faţa lui Dumnezeu care i-a rânduit-o.
Să nu se poarte ca un hoţ faţă de celălalt,
nici ca un vrăjmaş,
nici ca un dispreţuitor,
nici ca un ucigaş,
- ci ca un frate, ca un vecin, ca un prieten, având respect faţă de munca şi faţă de convingerile şi faţă de misiunea celuilalt.
Şi teama de Dumnezeu, faţă de care au să răspundă toţi.
Poruncile acestea trebuiesc scrise, nu numai spuse, căci vorba zboară, dar scrisul rămâne.
Să ne rămână şi nouă acest adevăr neuitat.
11 - În orice început de cuvântare, fiecare dintre noi avem o mare şi Dumnezeiască datorie şi anume: să spunem Cuvântul Sfânt celor care ne ascultă pe noi.
Întocmai aşa cum L-am primit şi noi de la cei ce ni L-au dat nouă, care ne-au învăţat pe noi.
Să spunem copiilor noştri, întocmai învăţătura care ne-au spus-o nouă părinţii noştri.
Să transmitem urmaşilor noştri, exact bunurile ce ni le-au transmis nouă înaintaşii pe care îi urmăm.
Numai aşa s-au păstrat până la noi, adevărurile pe care noi le pierdem acum pentru noi şi pentru urmaşii noştri.
12 - Nici un popor din lume n-a putut să-şi păstreze fiinţa sa şi unitatea sa, independenţa sa, identitatea sa şi caracterul său, - fără această continuitate mântuitoare şi necesară.
Toţi binefăcătorii poporului nostru şi ai credinţei noastre, aşa ne-au învăţat şi aşa au căutat să ne facă să fim.
De aceea tradiţia noastră, sărbătorile noastre, familia noastră, credinţa şi învăţătura noastră care sunt ca nişte rădăcini ale noastre înfipte în pământul şi în cerul nostru, ne hrănesc sufletul şi trupul nostru şi ne ţin prezentul şi viitorul nostru.
Dar oare cum le transmitem noi celor ce ne urmează?
13 - De aceea toţi răufăcătorii noştri au lucrat totdeauna prin cele mai viclene mijloace şi feluri, ca să ne facă pe noi să dispreţuim aceste rădăcini,
să ne lepădăm şi să ne rupem de ele,
să părăsim şi să dărâmăm aceste vechituri ale noastre,
- ca să le înlocuim cu altceva nou.
Cu noul lor, care ne anulează identitatea, spre a ne înrobi lor.
14 - Îndată ce te-ai rupt de rădăcina ta, îndată ce ai renunţat la amintirile tale, - tu nu mai ai identitatea ta.
Atunci tu nu mai eşti al nimănui.
Atunci tu eşti numai bun să fi robul oricui, soţul oricui, boul oricui.
15 - Fiul meu drag şi sufletul meu, nu uita, nu uita cum ai primit.
Nu uita de la cine ai primit.
Nu uita pentru cine ai primit.
Şi nu uita cui ai să răspunzi pentru felul cum ai dus la împlinire ce ai primit.
Pentru felul cum laşi în urma ta, ce ai primit dinaintea ta.
16 - Dumnezeu a zis: Moise, Moise, - fiecare neam de oameni îşi are prorocul său bun şi prorocii lui răi.
Şi fiecare neam devine aşa cum sunt profeţii cei de care el ascultă.
17 - Adevărul este nesfârşit şi veşnic,
- dar fiecare proroc primeşte din adevăr numai atât cât este nevoie pentru timpul său. Şi pentru poporul său.
Tu cunoşti din adevărul pe care ţi-l dă Dumnezeu azi numai atâta cât trebuie să spui tu. Mai departe vor fi alţii.
Dumnezeu poate avea o mie de profeţi, dar nu are decât un Fiu!
Fiecare proroc va cunoaşte în parte - ci numai Fiul ştie totul.
Acela este Mielul înjunghiat de peste Cartea cu şapte peceţi.
Şi strălucirea care o vezi peste El, de aceea este Unic.
18 - O suflete al meu şi fiul meu iubit, bucură-te cu o siguranţă şi fericire veşnică de Domnul Tău şi de paza puterii Lui.
Rămâi alipit de El şi laudă-L cu toată dragostea inimii tale, păstrându-te curat şi credincios pentru El.
Veghează neîncetat să nu şteargă nici un păcat şi să nu întineze nici o ispită frumoasa pecete a legământului tău şi a cununiei tale cu El.
Pentru că El vine ca să te ia de aici, dintre cei între care te chinui tu acum.
Atunci vei fi dus în Casa Lui de Aur - şi vei fi nemaidespărţit de El pe veci.
19 - Ce scumpe sunt înaintea Domnului rugăciunile tuturor sfinţilor Săi!
Orice rugăciune izvorâtă dintr-un suflet sfânt care Îl iubeşte şi Îl laudă pe Dumnezeu, este ca un plăcut fum de tămâie înălţat până la cer.
Ca un plăcut parfum de la cea mai aleasă floare, care învăluie Fiinţa Divină a lui Hristos.
20 - Când Biserica cea vie şi luptătoare este în Hristos pe pământ, ea este una cu Biserica cea triumfătoare care este în El - în ceruri.
Hristos fiind Capul întregii Biserici, atât a părţii ei de pe pământ cât şi a părţii ei care este în ceruri.
Prin Credinţă şi prin Duhul Sfânt, noi cei vii în Hristos de aici, suntem una cu ei cei vii în El care este în ceruri.
Iar ascultarea noastră împreună prin rugăciune şi laudă, aduce lui Dumnezeu o slujbă unită şi la fel de bine primită şi de bine plăcută Lui, şi aici ca şi Acolo.
O Dumnezeul nostru, Te rugăm fă-ne într-adevăr şi în chip desăvârşit în Tine una.
Amin.