Binele și Răul
Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș
1 - Omul lui Dumnezeu trebuie să fie cu foarte multă grijă totdeauna și să se ferească și de locurile și de ființele stăpânite de cel rău.
Iar când totuși trebuie să se apropie de ele, mai întâi trebuie să se pregătească puternic prin rugăciune, luând toate armele și armăturile lui Dumnezeu.
Altfel va fi biruit.
2 - Lupta cu Satana este adeseori crâncenă, dar Dumnezeu ne vine în ajutor totdeauna, când ne-am pregătit prin rugăciune și când veghem cu grijă.
Să aveți grijă atunci, mai ales să nu închideți ochii și să nu cruțați genunchii.
3 - Mulți oameni se înfățișează înaintea lui Dumnezeu numai atunci când vin să aducă pe-un semen de-al lor, ca să-l osândească.
Mulți oameni nu se duc să se roage decât atunci când Îi cer lui Dumnezeu să pedepsească sau să ucidă pe vreun om, sau pe vreo femeie, pe care ei n-o mai pot răbda și n-o mai pot privi.
- O, ce rugăciuni vinovate sunt astea.
4 - Sunt oameni care Îi cer lui Dumnezeu să li se ia părinții,
sau soții, sau copiii, sau frații, sau vecinii, sau dușmanii pe care nu-i mai pot suferi din diferite cauze.
De multe ori femeia aceia sau omul acela, sau copilul, sau bătrânul, pe care ei nu-l mai pot suferi, este câte un biet suflet care lor personal nu le-a făcut nici un rău și nici nu le-ar face vreodată.
Ba poate că le-a făcut cândva chiar un bine, poate cel mai mare bine.
O, ce vinovate sunt rugăciunile acestea.
5 - Nici o cruzime nu-i mai înspăimântătoare ca aceea de care sunt în stare oamenii care se cred neprihăniți.
Oamenii care apără zidurile vreunei erezii, în Numele lui Dumnezeu.
Nu există barbarie și nelegiuire de care să se îngrozească și să n-o poată săvârși oamenii aceștia, - care în loc de inimă au o bucată de fier sau de cremene.
Istoria barbariei și inchiziției de mii și sute de ani, dovedește deplin aceasta.
6 - De la viclenia vulpii și până la profanările hienei
de la șuierătura șarpelui și până la răcnetul leului,
și de la înțepătura viperei și până la sfâșierea tigrului,
- toate mijloacele de schingiuire cu cuvântul și cu dinții, cu mâinile și cu picioarele
- au fost folosite din plin, de om contra omului.
Ce departe este omul încă, de omenie.
7 - Diavolul a făcut din omul bigot și eretic, prefăcut și tiran, bestia cea mai cumplită și mai fioroasă, pentru semenul său.
8 - Firea cea rea este înnăscută în om, după cum rădăcina buruienii este înnăscută în pământ.
De la cea mai mare adâncime dacă ai lua un pământ, îndată ce ai să-l scoți la soare și la ploaie, ai să vezi încolțind și răsărind din el buruiana, fără să i-o fi semănat nimeni.
Firea buruienii este în el, în pământul brut și vechi. Și așteaptă doar condițiile favorabile, ca să se poată arăta și crește.
9 - Toți oamenii au firea rea înnăscută în ei.
Ori de câte ori li se oferă prilejul, ei și-o arată aceasta mereu.
Omul tânjește mereu după prilejuri de păcat, iar acesta arată tocmai aceea ce am spus mai sus, că păcatul din om dorește să iasă la iveală, cum rădăcina de buruiană caută lumina.
Numai Hristos poate schimba firea aceasta.
10 - Aceluia care poate să ucidă păsări sau fluturi când este mic, nu-i trebuie mult să ucidă și oameni când este mare.
Are în el pornirea necesară pentru aceasta, ca s-o poată face când i-ar veni prilejul.
Dumnezeu să nu-i îngăduie nici unui om prilejul să arate cât rău este în stare să facă.
11 - Orice ucigaș are nevoie să treacă drept un erou, sau un apărător când ucide. Nu un ticălos.
Ucigașii, ca și hoții și tiranii și ereticii, au nevoie de aceasta și mai mult.
De aceea ei răstălmăcesc legea și strică Adevărul, ca să se arate nu călăi ci eroi.
12 - Legea v-a poruncit să ucideți?
Ce bine-i că aveți o scuză „legală”...
Dar ce rău este că ați avut nevoie să vă folosiți de ea.
Ce rău ați înțeles așa. Ce rău, când omul înțelege răul și aplică legea rău, când legea nu este făcută să ucidă ci să salveze.
13 - Cât de dulce și cât de înțelegătoare este vorbirea Domnului când grăiește în apărarea oamenilor.
Dar cât de îngrozitoare este vorbirea oamenilor când ei fac ceva în „apărarea” lui Dumnezeu!
14 - Nici o fiară nu-i mai crudă ca omul fără lege, când apără legea „nevinovată”, ca la adăpostul ei, să poată el fura și înșela ca un lup - îngrășându-se, de pe oile neștiutoare.
Isus v-a zis destul pentru urechi, acum vă va vorbi pentru ochi și pentru conștiință, vouă tuturor fariseilor lumii și ai vremurilor.
15 - Sunt uneori împrejurări în care, pentru binele Evangheliei și al sufletelor care au nevoie de salvare, e mai bine să taci.
Sunt uneori întrebări la care nu trebuie să răspunzi îndată
pentru că orice răspuns ai da, ar fi înțeles tot rău.
Sunt uneori vremuri când nu trebuie să vorbești deloc
și sunt oameni la vorba cărora nu trebuie să le răspunzi.
16 - Sunt uneori vremuri când nu poți altfel apăra sufletele decât tăcând și nu vorbind, - când ești întrebat.
Și uneori nu poți apăra Evanghelia mai bine decât ocolind anumite răspunsuri la anumite întrebări.
Atunci trebuie să știi cum să taci.
17 - Scrisul și tăcerea limpezesc gândurile și rânduiesc cuvântul la locul potrivit mai fără grabă
cu mult mai multă greutate și adevăr decât vorbirea - și cu mai puține primejdii ca ea.
Vorba te scapă ușor de sub controlul tău, dar scrisul nu.
Vorba se duce ușor, pe când scrisul rămâne greu.
18 - Isus, scriind, S-a aplecat în jos.
Voi toți cei care veți începe să scrieți cândva, urmați pilda Domnului: aplecați-vă smeriți și atenți.
Așa să scrieți!
Aplecați-vă în jos ca să vedeți bine ce scrieți, căci veți da seama în Ziua Judecății.
Aplecați-vă în jos, în fața lui Dumnezeu și nu vă aplecați spre dreapta sau spre stânga,
spre ceea ce v-ar șopti oamenii, sau v-ar șuiera sau scrâșni ei, unii sau alții.
Căci de orice cuvânt pe care l-ați scris și răspândit, și de toate urmările lui asupra cititorilor voștri, prin toate generațiile până în veci, - veți da seama, sigur și curând înaintea Viului Dumnezeu.
19 - Când scrieți, aplecați-vă, ca să nu vă mândriți cu scrisul vostru, oricât de talentat ar fi el.
Căci darul pe care îl aveți nu-i al vostru, ci este primit de la Dumnezeu spre slava Lui și folosul altora.
Aplecați-vă în jos, ca să cunoașteți și mai bine lucrul despre care scrieți, - fiindcă sunteți obligați să spuneți numai adevărul sfânt.
Aplecați-vă în jos, ca să nu vă uitați la fața oamenilor despre care scrieți sau pentru care scrieți.
Ca nu cumva din frica de om,
sau din dragostea pentru cineva,
din teamă sau din interes,
- să vi se întunece ochii, și astfel să știrbiți din adevărul pe care trebuie să-l mărturisiți curat și întreg, despre fiecare și fiecăruia.
20 - Vorbitorul trebuie să șadă jos, adică să se smerească îndeajuns.
Primejdia pentru el este numai în slava pe care i-ar putea-o aduce puținii pe care îl aud și îl văd.
Dar scriitorul trebuie și mai mult, să se aplece în jos, nu numai să șadă jos.
Fiindcă pentru el primejdia este nespus mai mare, după cum sunt nespus mai mulți și care îl citesc, decât cei care îl văd.
Dă-ne Doamne scriitori credincioși și smeriți.
Amin.