Binele şi Răul
Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș
1 - Omul lui Dumnezeu trebuie să fie cu foarte multă grijă totdeauna şi să se ferească şi de locurile şi de fiinţele stăpânite de cel rău.
Iar când totuşi trebuie să se apropie de ele, mai întâi trebuie să se pregătească puternic prin rugăciune, luând toate armele şi armăturile lui Dumnezeu.
Altfel va fi biruit.
2 - Lupta cu Satana este adeseori crâncenă, dar Dumnezeu ne vine în ajutor totdeauna, când ne-am pregătit prin rugăciune şi când veghem cu grijă.
Să aveţi grijă atunci, mai ales să nu închideţi ochii şi să nu cruţaţi genunchii.
3 - Mulţi oameni se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu numai atunci când vin să aducă pe-un semen de-al lor, ca să-l osândească.
Mulţi oameni nu se duc să se roage decât atunci când Îi cer lui Dumnezeu să pedepsească sau să ucidă pe vreun om, sau pe vreo femeie, pe care ei n-o mai pot răbda şi n-o mai pot privi.
- O, ce rugăciuni vinovate sunt astea.
4 - Sunt oameni care Îi cer lui Dumnezeu să li se ia părinţii,
sau soţii, sau copiii, sau fraţii, sau vecinii, sau duşmanii pe care nu-i mai pot suferi din diferite cauze.
De multe ori femeia aceia sau omul acela, sau copilul, sau bătrânul, pe care ei nu-l mai pot suferi, este câte un biet suflet care lor personal nu le-a făcut nici un rău şi nici nu le-ar face vreodată.
Ba poate că le-a făcut cândva chiar un bine, poate cel mai mare bine.
O, ce vinovate sunt rugăciunile acestea.
5 - Nici o cruzime nu-i mai înspăimântătoare ca aceea de care sunt în stare oamenii care se cred neprihăniţi.
Oamenii care apără zidurile vreunei erezii, în Numele lui Dumnezeu.
Nu există barbarie şi nelegiuire de care să se îngrozească şi să n-o poată săvârşi oamenii aceştia, - care în loc de inimă au o bucată de fier sau de cremene.
Istoria barbariei şi inchiziţiei de mii şi sute de ani, dovedeşte deplin aceasta.
6 - De la viclenia vulpii şi până la profanările hienei
de la şuierătura şarpelui şi până la răcnetul leului,
şi de la înţepătura viperei şi până la sfâşierea tigrului,
- toate mijloacele de schingiuire cu cuvântul şi cu dinţii, cu mâinile şi cu picioarele
- au fost folosite din plin, de om contra omului.
Ce departe este omul încă, de omenie.
7 - Diavolul a făcut din omul bigot şi eretic, prefăcut şi tiran, bestia cea mai cumplită şi mai fioroasă, pentru semenul său.
8 - Firea cea rea este înnăscută în om, după cum rădăcina buruienii este înnăscută în pământ.
De la cea mai mare adâncime dacă ai lua un pământ, îndată ce ai să-l scoţi la soare şi la ploaie, ai să vezi încolţind şi răsărind din el buruiana, fără să i-o fi semănat nimeni.
Firea buruienii este în el, în pământul brut şi vechi. Şi aşteaptă doar condiţiile favorabile, ca să se poată arăta şi creşte.
9 - Toţi oamenii au firea rea înnăscută în ei.
Ori de câte ori li se oferă prilejul, ei şi-o arată aceasta mereu.
Omul tânjeşte mereu după prilejuri de păcat, iar acesta arată tocmai aceea ce am spus mai sus, că păcatul din om doreşte să iasă la iveală, cum rădăcina de buruiană caută lumina.
Numai Hristos poate schimba firea aceasta.
10 - Aceluia care poate să ucidă păsări sau fluturi când este mic, nu-i trebuie mult să ucidă şi oameni când este mare.
Are în el pornirea necesară pentru aceasta, ca s-o poată face când i-ar veni prilejul.
Dumnezeu să nu-i îngăduie nici unui om prilejul să arate cât rău este în stare să facă.
11 - Orice ucigaş are nevoie să treacă drept un erou, sau un apărător când ucide. Nu un ticălos.
Ucigaşii, ca şi hoţii şi tiranii şi ereticii, au nevoie de aceasta şi mai mult.
De aceea ei răstălmăcesc legea şi strică Adevărul, ca să se arate nu călăi ci eroi.
12 - Legea v-a poruncit să ucideţi?
Ce bine-i că aveţi o scuză „legală”...
Dar ce rău este că aţi avut nevoie să vă folosiţi de ea.
Ce rău aţi înţeles aşa. Ce rău, când omul înţelege răul şi aplică legea rău, când legea nu este făcută să ucidă ci să salveze.
13 - Cât de dulce şi cât de înţelegătoare este vorbirea Domnului când grăieşte în apărarea oamenilor.
Dar cât de îngrozitoare este vorbirea oamenilor când ei fac ceva în „apărarea” lui Dumnezeu!
14 - Nici o fiară nu-i mai crudă ca omul fără lege, când apără legea „nevinovată”, ca la adăpostul ei, să poată el fura şi înşela ca un lup - îngrăşându-se, de pe oile neştiutoare.
Isus v-a zis destul pentru urechi, acum vă va vorbi pentru ochi şi pentru conştiinţă, vouă tuturor fariseilor lumii şi ai vremurilor.
15 - Sunt uneori împrejurări în care, pentru binele Evangheliei şi al sufletelor care au nevoie de salvare, e mai bine să taci.
Sunt uneori întrebări la care nu trebuie să răspunzi îndată
pentru că orice răspuns ai da, ar fi înţeles tot rău.
Sunt uneori vremuri când nu trebuie să vorbeşti deloc
şi sunt oameni la vorba cărora nu trebuie să le răspunzi.
16 - Sunt uneori vremuri când nu poţi altfel apăra sufletele decât tăcând şi nu vorbind, - când eşti întrebat.
Şi uneori nu poţi apăra Evanghelia mai bine decât ocolind anumite răspunsuri la anumite întrebări.
Atunci trebuie să ştii cum să taci.
17 - Scrisul şi tăcerea limpezesc gândurile şi rânduiesc cuvântul la locul potrivit mai fără grabă
cu mult mai multă greutate şi adevăr decât vorbirea - şi cu mai puţine primejdii ca ea.
Vorba te scapă uşor de sub controlul tău, dar scrisul nu.
Vorba se duce uşor, pe când scrisul rămâne greu.
18 - Isus, scriind, S-a aplecat în jos.
Voi toţi cei care veţi începe să scrieţi cândva, urmaţi pilda Domnului: aplecaţi-vă smeriţi şi atenţi.
Aşa să scrieţi!
Aplecaţi-vă în jos ca să vedeţi bine ce scrieţi, căci veţi da seama în Ziua Judecăţii.
Aplecaţi-vă în jos, în faţa lui Dumnezeu şi nu vă aplecaţi spre dreapta sau spre stânga,
spre ceea ce v-ar şopti oamenii, sau v-ar şuiera sau scrâşni ei, unii sau alţii.
Căci de orice cuvânt pe care l-aţi scris şi răspândit, şi de toate urmările lui asupra cititorilor voştri, prin toate generaţiile până în veci, - veţi da seama, sigur şi curând înaintea Viului Dumnezeu.
19 - Când scrieţi, aplecaţi-vă, ca să nu vă mândriţi cu scrisul vostru, oricât de talentat ar fi el.
Căci darul pe care îl aveţi nu-i al vostru, ci este primit de la Dumnezeu spre slava Lui şi folosul altora.
Aplecaţi-vă în jos, ca să cunoaşteţi şi mai bine lucrul despre care scrieţi, - fiindcă sunteţi obligaţi să spuneţi numai adevărul sfânt.
Aplecaţi-vă în jos, ca să nu vă uitaţi la faţa oamenilor despre care scrieţi sau pentru care scrieţi.
Ca nu cumva din frica de om,
sau din dragostea pentru cineva,
din teamă sau din interes,
- să vi se întunece ochii, şi astfel să ştirbiţi din adevărul pe care trebuie să-l mărturisiţi curat şi întreg, despre fiecare şi fiecăruia.
20 - Vorbitorul trebuie să şadă jos, adică să se smerească îndeajuns.
Primejdia pentru el este numai în slava pe care i-ar putea-o aduce puţinii pe care îl aud şi îl văd.
Dar scriitorul trebuie şi mai mult, să se aplece în jos, nu numai să şadă jos.
Fiindcă pentru el primejdia este nespus mai mare, după cum sunt nespus mai mulţi şi care îl citesc, decât cei care îl văd.
Dă-ne Doamne scriitori credincioşi şi smeriţi.
Amin.