Bunătatea şi păcatul
Traian Dorz - Numele Biruitorului
1 - Vai de acela care în vremea bunătăţii lui Dumnezeu nu se lasă de păcatele lui
şi nu se abate de la nelegiuirea sa,
ca venind la Hristos şi primind împărtăşirea Sângelui Crucii spre iertarea şi mântuirea lui, să-şi afle viaţa şi lumina veşnică!
2 - Când vrăjmaşii puternici şi mulţi se ridică împotriva vieţii noastre ameninţând sufletele noastre,
răpind libertatea noastră,
călcând în picioare dreptul nostru,
zdrobind inimile şi familiile noastre,
batjocorind lacrimile noastre şi furându-ne bunurile,
- unde am putea alerga noi Doamne şi unde am putea găsi noi alinare, nădejde şi putere decât la umbra aripilor Tale şi la bunătatea Ta?
3 - O, dulce umbră a aripilor bunătăţii sfinte,
câte arşiţe de durere şi de suferinţă ne-ai alinat tu, făcându-ne să putem din nou suporta focul încercării!...
De câte ori am fost în cuptoare încinse,
în flăcări arzătoare,
pe jăratic nimicitor,
- şi numai tu bunătate a Domnului nostru ne-ai salvat!
4 - Ne trebuie o mare putere de înfrânare să nu cârtim atunci când vedem oamenii lumii acesteia bucurându-se de toate binefacerile şi darurile lui Dumnezeu
şi totuşi trăind tocmai contra voii Sale.
Când îi vedem că au un câştig mare şi uşor,
când îi vedem că au haine scumpe,
case mari,
trai îmbelşugat,
mijloace comode,
distracţii după pofte,
bani după plac,
şi tot ce le pofteşte inima şi le cere stomacul,
- deşi se poartă ca vrăjmaşi ai lui Dumnezeu.
5 - Îţi trebuie o mare putere de înfrânare să nu-i priveşti cu jind pe cei răi,
să nu-i invidiezi, când reuşesc în toate,
să nu râvneşti şi tu avuţia lor,
să nu jinduieşti puterea lor,
să nu doreşti fericirea lor,
şi să nu cârteşti împotriva unor astfel de rânduieli, care se pare că numai pe astfel de oameni îi ajută.
6 - Când priveşti cum se bucură alţii din plin de roada pământului muncit de tine în chin cinstit şi greu,
de bunul pentru care tu plăteşti un preţ amar de sudoare, de lacrimi, de osteneli şi de jertfe,
dar primeşti în schimb o parte nespus mai mică din el decât ţi se cuvine, - într-adevăr,
îţi trebuie o uriaşă putere de credinţă şi de iubire nu numai să te mulţumeşti cu cât ţi se lasă, ci să şi poţi avea şi milă de cei nedrepţi pentru osânda spre care merg.
7 - Când vezi că din binefacerile lui Dumnezeu revărsate peste pământ, numai din pricina oamenilor iubiţi Lui - tocmai aceştia nu ajung să se bucure din ele decât aşa de puţin,
fiindcă cei ce-L dispreţuiesc pe Dumnezeu, răpesc pentru ei totul, nedreptăţind pe cei care le merită în primul rând, - într-adevăr îţi trebuie o mare putere de înfrânare şi de smerenie ca să nu cârteşti şi să nu te plângi.
Numai un adânc credincios poate asta!
8 - Noi uităm prea adesea că Dumnezeu este Bun şi Drept în chip desăvârşit faţă de toate făpturile Lui.
Şi că în mila şi în dreptatea Sa, El îngăduie fiecăruia în viaţa sa să-şi afle satisfacţia, mulţumirea lui sufletească pe care o doreşte şi o caută.
Vai însă ce mulţi caută satisfacţii vinovate!
9 - Nu mai privi nici tu cu jind la nici un fericit lumesc
şi la nimic din ceea ce formează fericirea lui acum.
Nu privi cu jind la slava lor,
la scaunele lor,
la rochiile lor,
la maşinile lor,
la casele lor,
la decoraţiile lor,
la distracţiile lor,
la comodităţile lor,
la mesele lor îmbelşugate,
- fiindcă pe neaşteptate le va lua furtuna, ori pe ele de la ei,
ori pe ei de la ele!
10 - Priveşte la ceea ce îi aşteaptă mâine când vor fi despoiaţi de toate acestea
şi vor ajunge în ispăşirea osândei pentru toate nelegiuirile cărora s-au dedat
şi păcatelor pe care le-au făcut, spre a se putea îmbuiba din toate acestea.
11 - Nemulţumirea şi cârtirea faţă de lucrurile lui Dumnezeu şi de rânduielile Sale, sunt dovada celei mai vinovate neîncrederi în înţelepciunea Sa
şi în dreptatea judecăţilor şi faptelor Lui,
pe pământ şi printre oameni.
12 - Ce neplăcut şi supărător lucru este pentru oricine, să aibă mereu de-a face cu un suflet nemulţumit şi cârtitor...
Cu o fire căreia niciodată nu i se face nimic pe plac,
ci care totdeauna găseşte motive să cârtească,
să ţipe,
să se certe,
să discute,
să reclame...
Dumnezeu să ferească pe oricine să nu fie aşa.
13 - Ce nenorocire este pentru orice casă o soţie cârtitoare,
un soţ cârtitor,
nişte copii cârtitori,
sau chiar nişte părinţi cârtitori.
14 - Sufletul învăţat să cârtească, sau familia chinuită de cârtitori, nu va şti niciodată ce fericită este bucuria mulţumirii şi liniştea împăcării.
Pentru că sufletul acela care nu este mulţumitor pentru nimic, nu va fi nici mulţumit cu nimeni.
15 - Sufletul cârtitor nu va simţi ce dulce este pacea rugăciunii, a dragostei sau a dărniciei...
Nici a prieteniei sau a frăţietăţii, nici a lui Dumnezeu, el niciodată nu are o pace dulce, fiindcă nu găseşte nimic să-i fie pe plac.
16 - Dacă Bunul Dumnezeu dă ploaie, cârtitorul se supără fiindcă umblă prin noroi.
Dacă este soare cârteşte că îi e cald şi că umblă prin praf.
Ce nenorocire este să ai un suflet cârtitor!
17 - Cârtitorului, dacă i se dă un fel de mâncare, i-ar trebui un alt fel.
Dacă are fetiţă, i-ar trebui băiat.
Dacă i se plăteşte mult, i-ar trebui şi mai mult.
Dacă n-ar duce lipsă de nimic, totuşi cârteşte fiindcă ar vrea ca alţii să ducă.
18 - Vecinii cârtitorului nu sunt niciodată buni.
Casa lui niciodată curată.
Mâncarea lui nu-i niciodată cu gust...
Serviciul lui, colegii lui, superiorii şi inferiorii lui, totul e rău - nimic şi nimeni nu-i bun. În afară de el...
Ce urâcios poate fi un astfel de om!
Şi ce silă îi este oricui să aibă a face cu el.
19 - Când cineva se obişnuieşte a fi cârtitor faţă de oameni, ajunge în curând să nu se mai teamă nici să se mai ruşineze a se arăta la fel de urâcios şi faţă de Dumnezeu.
20 - Un credincios cârtitor va privi mereu cu jind la cei răi - şi comparându-se cu ei, - şi cu oricine, - el se va găsi mereu nespus mai bun şi mai vrednic.
Iar apoi va începe să zică şi înaintea Domnului şi, cârtind să nu tacă nici în faţa lui Dumnezeu.
Dumnezeule al Răbdării scapă-ne de duhul cârtirii - şi de toţi cei care îl au.
Amin.