Bunătatea și păcatul
Traian Dorz - Numele Biruitorului
1 - Vai de acela care în vremea bunătății lui Dumnezeu nu se lasă de păcatele lui
și nu se abate de la nelegiuirea sa,
ca venind la Hristos și primind împărtășirea Sângelui Crucii spre iertarea și mântuirea lui, să-și afle viața și lumina veșnică!
2 - Când vrăjmașii puternici și mulți se ridică împotriva vieții noastre amenințând sufletele noastre,
răpind libertatea noastră,
călcând în picioare dreptul nostru,
zdrobind inimile și familiile noastre,
batjocorind lacrimile noastre și furându-ne bunurile,
- unde am putea alerga noi Doamne și unde am putea găsi noi alinare, nădejde și putere decât la umbra aripilor Tale și la bunătatea Ta?
3 - O, dulce umbră a aripilor bunătății sfinte,
câte arșițe de durere și de suferință ne-ai alinat tu, făcându-ne să putem din nou suporta focul încercării!...
De câte ori am fost în cuptoare încinse,
în flăcări arzătoare,
pe jăratic nimicitor,
- și numai tu bunătate a Domnului nostru ne-ai salvat!
4 - Ne trebuie o mare putere de înfrânare să nu cârtim atunci când vedem oamenii lumii acesteia bucurându-se de toate binefacerile și darurile lui Dumnezeu
și totuși trăind tocmai contra voii Sale.
Când îi vedem că au un câștig mare și ușor,
când îi vedem că au haine scumpe,
case mari,
trai îmbelșugat,
mijloace comode,
distracții după pofte,
bani după plac,
și tot ce le poftește inima și le cere stomacul,
- deși se poartă ca vrăjmași ai lui Dumnezeu.
5 - Îți trebuie o mare putere de înfrânare să nu-i privești cu jind pe cei răi,
să nu-i invidiezi, când reușesc în toate,
să nu râvnești și tu avuția lor,
să nu jinduiești puterea lor,
să nu dorești fericirea lor,
și să nu cârtești împotriva unor astfel de rânduieli, care se pare că numai pe astfel de oameni îi ajută.
6 - Când privești cum se bucură alții din plin de roada pământului muncit de tine în chin cinstit și greu,
de bunul pentru care tu plătești un preț amar de sudoare, de lacrimi, de osteneli și de jertfe,
dar primești în schimb o parte nespus mai mică din el decât ți se cuvine, - într-adevăr,
îți trebuie o uriașă putere de credință și de iubire nu numai să te mulțumești cu cât ți se lasă, ci să și poți avea și milă de cei nedrepți pentru osânda spre care merg.
7 - Când vezi că din binefacerile lui Dumnezeu revărsate peste pământ, numai din pricina oamenilor iubiți Lui - tocmai aceștia nu ajung să se bucure din ele decât așa de puțin,
fiindcă cei ce-L disprețuiesc pe Dumnezeu, răpesc pentru ei totul, nedreptățind pe cei care le merită în primul rând, - într-adevăr îți trebuie o mare putere de înfrânare și de smerenie ca să nu cârtești și să nu te plângi.
Numai un adânc credincios poate asta!
8 - Noi uităm prea adesea că Dumnezeu este Bun și Drept în chip desăvârșit față de toate făpturile Lui.
Și că în mila și în dreptatea Sa, El îngăduie fiecăruia în viața sa să-și afle satisfacția, mulțumirea lui sufletească pe care o dorește și o caută.
Vai însă ce mulți caută satisfacții vinovate!
9 - Nu mai privi nici tu cu jind la nici un fericit lumesc
și la nimic din ceea ce formează fericirea lui acum.
Nu privi cu jind la slava lor,
la scaunele lor,
la rochiile lor,
la mașinile lor,
la casele lor,
la decorațiile lor,
la distracțiile lor,
la comoditățile lor,
la mesele lor îmbelșugate,
- fiindcă pe neașteptate le va lua furtuna, ori pe ele de la ei,
ori pe ei de la ele!
10 - Privește la ceea ce îi așteaptă mâine când vor fi despoiați de toate acestea
și vor ajunge în ispășirea osândei pentru toate nelegiuirile cărora s-au dedat
și păcatelor pe care le-au făcut, spre a se putea îmbuiba din toate acestea.
11 - Nemulțumirea și cârtirea față de lucrurile lui Dumnezeu și de rânduielile Sale, sunt dovada celei mai vinovate neîncrederi în înțelepciunea Sa
și în dreptatea judecăților și faptelor Lui,
pe pământ și printre oameni.
12 - Ce neplăcut și supărător lucru este pentru oricine, să aibă mereu de-a face cu un suflet nemulțumit și cârtitor...
Cu o fire căreia niciodată nu i se face nimic pe plac,
ci care totdeauna găsește motive să cârtească,
să țipe,
să se certe,
să discute,
să reclame...
Dumnezeu să ferească pe oricine să nu fie așa.
13 - Ce nenorocire este pentru orice casă o soție cârtitoare,
un soț cârtitor,
niște copii cârtitori,
sau chiar niște părinți cârtitori.
14 - Sufletul învățat să cârtească, sau familia chinuită de cârtitori, nu va ști niciodată ce fericită este bucuria mulțumirii și liniștea împăcării.
Pentru că sufletul acela care nu este mulțumitor pentru nimic, nu va fi nici mulțumit cu nimeni.
15 - Sufletul cârtitor nu va simți ce dulce este pacea rugăciunii, a dragostei sau a dărniciei...
Nici a prieteniei sau a frățietății, nici a lui Dumnezeu, el niciodată nu are o pace dulce, fiindcă nu găsește nimic să-i fie pe plac.
16 - Dacă Bunul Dumnezeu dă ploaie, cârtitorul se supără fiindcă umblă prin noroi.
Dacă este soare cârtește că îi e cald și că umblă prin praf.
Ce nenorocire este să ai un suflet cârtitor!
17 - Cârtitorului, dacă i se dă un fel de mâncare, i-ar trebui un alt fel.
Dacă are fetiță, i-ar trebui băiat.
Dacă i se plătește mult, i-ar trebui și mai mult.
Dacă n-ar duce lipsă de nimic, totuși cârtește fiindcă ar vrea ca alții să ducă.
18 - Vecinii cârtitorului nu sunt niciodată buni.
Casa lui niciodată curată.
Mâncarea lui nu-i niciodată cu gust...
Serviciul lui, colegii lui, superiorii și inferiorii lui, totul e rău - nimic și nimeni nu-i bun. În afară de el...
Ce urâcios poate fi un astfel de om!
Și ce silă îi este oricui să aibă a face cu el.
19 - Când cineva se obișnuiește a fi cârtitor față de oameni, ajunge în curând să nu se mai teamă nici să se mai rușineze a se arăta la fel de urâcios și față de Dumnezeu.
20 - Un credincios cârtitor va privi mereu cu jind la cei răi - și comparându-se cu ei, - și cu oricine, - el se va găsi mereu nespus mai bun și mai vrednic.
Iar apoi va începe să zică și înaintea Domnului și, cârtind să nu tacă nici în fața lui Dumnezeu.
Dumnezeule al Răbdării scapă-ne de duhul cârtirii - și de toți cei care îl au.
Amin.