Bunurile duhovnicești
Traian Dorz - Întâi să fim
1 - Două feluri de bunuri sunt pe lume: bunuri trupești cu care ne ținem viața pământească, și care pier odată cu întrebuințarea lor. Și bunuri duhovnicești cu care ne ținem viața sufletească și care cu cât le folosim mai mult cu atâta devin mai nepieritoare.
2 - Ce bun nemuritor, ce hrană și ce comoară veșnică este pentru orice suflet născut din nou Biblia, Sfânta Scriptură, Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu! Ne hrănim din el și ne-am tot mai hrăni mereu. El se asimilează în noi transformându-se în putere, în lumină, în rod.
3 - Ce bun înălțător este pentru noi rugăciunea. Ea ne îndumnezeiește duhul, ni-l înalță până în fața Scaunului de Har al Tatălui ceresc. Ne îmbrățișează cu Harul divin, ne strălucește fața și ne întoarce dinaintea lui Dumnezeu încărcați cu bogățiile binecuvântărilor Lui.
4 - Ce bun slăvit și fericit e Cântarea Sfântă... La ea participă cu noi cetele îngerești și toate puterile cerurilor, care Îl laudă veșnic pe Tatăl și Mântuitorul nostru. Cântând cântările Domnului, noi cântăm imnurile oștirilor de stele, de planete, de galaxii care Îl preamăresc veșnic și veșnic pe Tatăl și Binefăcătorul nostru... Cu melodiile izvoarelor, ale râurilor, ale vântului. Cu șoaptele florilor, cu foșnetul frunzelor, cu tot ce cântă în ceruri, pe pământ și sub pământ.
5 - Ce bun ceresc și scump este pentru noi biserica, adunarea, frățietatea sfântă a sufletelor credincioase între care noi ne desfătăm sufletul, ca între florile raiului lui Dumnezeu.
6 - Ce bun binecuvântat este credința cea vie prin care noi avem o neclintită încredințare despre iertarea păcatelor noastre prin Sângele Dulcelui, Dragului și Scumpului nostru Mântuitor Isus Hristos, care S-a dat pe Sine ca Preț de răscumpărare pentru noi - și astfel ne-a asigurat o mântuire sigură și eternă. Prin ea, prin credință ne bucurăm neîncetat de toate nespus de minunatele făgăduințe ale lui Dumnezeu.
7 - Ce bun salvator este Nădejdea cea tare, prin care privim cu biruință la toate împotrivirile lumii acesteia. Nădejdea cu care mergem, ca și cu o luntre puternică peste valurile acestei vieți. Nădejdea care este pentru noi aripa cea puternică și sigură cu care zburăm spre Patria cerească, în care știm că avem o casă, o comoară și o cunună netrecătoare și neveștejită (1 Petru 1,4).
8 - Ce bun dulce și gustos este Dragostea cea fierbinte prin care suntem cuprinși în Hristos, cu toți frații și surorile noastre din orice loc, de orice limbă, din orice neam, din orice biserică vie și sfântă, care au în Hristos Isus, Mântuitorul nostru Scump, aceeași credință și nădejde ca și noi.
9 - În dragostea aceasta ne învelim ca într-o plapumă caldă cu toții, când trecem prin ierni sufletești. În ea ne scăldăm ca într-o apă răcoroasă când trecem prin zăduful încercărilor.
10 - În dragostea aceasta ne întărim credința și ne înflăcărăm nădejdea.
În dragostea aceasta ne legăm ranele unii altora și ne vindecăm toți.
11 - Ce bunuri scumpe sunt pentru noi părinții credincioși, soțul sau soția iubitoare, copiii sănătoși, căsuța liniștită, munca frumoasă, sănătatea binecuvântată.
Și câte și mai câte bunuri scumpe, ca viața însăși, ne-a dăruit nouă Dumnezeu pentru ca prețuindu-le și sfințindu-le să ne ducem cu ele și prin ele viața în mod cât mai frumos și fericit, și în existența asta și în cealaltă.
12 - Când ne aplecăm inima și ne plimbăm sufletele printre versetele sfinte ale Bibliei, ale Evangheliei, ale psalmilor, cu ce reconfortare, cu ce desfătări și cu ce bucurii cerești se întoarce sufletul nostru de fiecare dată.
13 - Când gustăm poezia și cântarea inspirată de Duhul Sfânt, și sufletul nostru se acordă ca o liră, ca o harfă după tonul ei, după diapazon divin și suntem în unison cu el, cât de fericiți urcăm spre cer.
14 - Parcă suntem ciocârlia care în spirale tot mai largi și mai înalte se ridică în soarele tot mai strălucitor, cântând și contopindu-se cu înălțimile, cu eternitatea, cu Dumnezeu...
15 - În stări de acestea noi trecem asupra lui Dumnezeu mărginirea și neputința noastră, și El trece asupra noastră nemărginirea și atotputernicia Sa.
16 - Atunci noi devenim parte integrantă din Dumnezeu și El devine plinătate în noi. Cum picătura în mare, și marea în ea. Cum soarele în rouă - și roua în el.
17 - Când rugăciunea urmează unei astfel de stări, sau când aceste stări urmează rugăciunii, omul realizează acel contact continuu cu Dumnezeu, din care apoi primește la fel de continuu seva tot mai rodnică, soarele tot mai strălucit, rodul tot mai dulce.
18 - Ce strălucite sunt aceste gânduri și ce înalte par ele uneori, chiar cu neputință de realizat pentru noi.
Dar când ne gândim la cei care le-au dobândit și au adus din aceste stări comorile inspirației și realizările din care ne împărtășim astăzi atât de recunoscători cu toții, - ne dăm totuși seama că cei care le-au realizat, - au fost și ei oameni.
19 - Au fost, e adevărat, oameni și ei ca noi, de aceeași natură ca noi, - dar au fost dăruiți nespus mai mult ca noi, nu pentru că Dumnezeu nu ne-ar fi putut da și nouă un dar de același preț ca al lor, - ci pentru că ei au muncit, s-au rugat, au iubit și au suferit nespus mai mult ca noi. Datorită acestor eforturi ale lor și pe măsura acestora, Dumnezeu le-a dat tot nemăsurat și Harul Său.
20 - Să nu fim geloși niciodată pe cei care au avut ori au un Har mai deosebit ca noi. Ci să ne uităm la ei, cum au îndeplinit mult mai mult decât noi acele condiții, care singurele i-au făcut pe ei - și ne-ar face sigur și pe noi, dacă le-am îndeplini, - părtași unui astfel de har.
Întâi să dăm acestea lui Dumnezeu - și apoi ne va da și El harul. Întâi să muncim, să ne rugăm, să iubim și să suferim spre a fi.
Amin.