Bunurile duhovniceşti

1 - Două feluri de bunuri sunt pe lume: bunuri trupeşti cu care ne ţinem viaţa pământească, şi care pier odată cu întrebuinţarea lor. Şi bunuri duhovniceşti cu care ne ţinem viaţa sufletească şi care cu cât le folosim mai mult cu atâta devin mai nepieritoare.

2 - Ce bun nemuritor, ce hrană şi ce comoară veşnică este pentru orice suflet născut din nou Biblia, Sfânta Scriptură, Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu! Ne hrănim din el şi ne-am tot mai hrăni mereu. El se asimilează în noi transformându-se în putere, în lumină, în rod.

3 - Ce bun înălţător este pentru noi rugăciunea. Ea ne îndumnezeieşte duhul, ni-l înalţă până în faţa Scaunului de Har al Tatălui ceresc. Ne îmbrăţişează cu Harul divin, ne străluceşte faţa şi ne întoarce dinaintea lui Dumnezeu încărcaţi cu bogăţiile binecuvântărilor Lui.

4 - Ce bun slăvit şi fericit e Cântarea Sfântă... La ea participă cu noi cetele îngereşti şi toate puterile cerurilor, care Îl laudă veşnic pe Tatăl şi Mântuitorul nostru. Cântând cântările Domnului, noi cântăm imnurile oştirilor de stele, de planete, de galaxii care Îl preamăresc veşnic şi veşnic pe Tatăl şi Binefăcătorul nostru... Cu melodiile izvoarelor, ale râurilor, ale vântului. Cu şoaptele florilor, cu foşnetul frunzelor, cu tot ce cântă în ceruri, pe pământ şi sub pământ.

5 - Ce bun ceresc şi scump este pentru noi biserica, adunarea, frăţietatea sfântă a sufletelor credincioase între care noi ne desfătăm sufletul, ca între florile raiului lui Dumnezeu.

6 - Ce bun binecuvântat este credinţa cea vie prin care noi avem o neclintită încredinţare despre iertarea păcatelor noastre prin Sângele Dulcelui, Dragului şi Scumpului nostru Mântuitor Isus Hristos, care S-a dat pe Sine ca Preţ de răscumpărare pentru noi - şi astfel ne-a asigurat o mântuire sigură şi eternă. Prin ea, prin credinţă ne bucurăm neîncetat de toate nespus de minunatele făgăduinţe ale lui Dumnezeu.

7 - Ce bun salvator este Nădejdea cea tare, prin care privim cu biruinţă la toate împotrivirile lumii acesteia. Nădejdea cu care mergem, ca şi cu o luntre puternică peste valurile acestei vieţi. Nădejdea care este pentru noi aripa cea puternică şi sigură cu care zburăm spre Patria cerească, în care ştim că avem o casă, o comoară şi o cunună netrecătoare şi neveştejită (1 Petru 1,4).

8 - Ce bun dulce şi gustos este Dragostea cea fierbinte prin care suntem cuprinşi în Hristos, cu toţi fraţii şi surorile noastre din orice loc, de orice limbă, din orice neam, din orice biserică vie şi sfântă, care au în Hristos Isus, Mântuitorul nostru Scump, aceeaşi credinţă şi nădejde ca şi noi.

9 - În dragostea aceasta ne învelim ca într-o plapumă caldă cu toţii, când trecem prin ierni sufleteşti. În ea ne scăldăm ca într-o apă răcoroasă când trecem prin zăduful încercărilor.

10 - În dragostea aceasta ne întărim credinţa şi ne înflăcărăm nădejdea.

În dragostea aceasta ne legăm ranele unii altora şi ne vindecăm toţi.

11 - Ce bunuri scumpe sunt pentru noi părinţii credincioşi, soţul sau soţia iubitoare, copiii sănătoşi, căsuţa liniştită, munca frumoasă, sănătatea binecuvântată.

Şi câte şi mai câte bunuri scumpe, ca viaţa însăşi, ne-a dăruit nouă Dumnezeu pentru ca preţuindu-le şi sfinţindu-le să ne ducem cu ele şi prin ele viaţa în mod cât mai frumos şi fericit, şi în existenţa asta şi în cealaltă.

12 - Când ne aplecăm inima şi ne plimbăm sufletele printre versetele sfinte ale Bibliei, ale Evangheliei, ale psalmilor, cu ce reconfortare, cu ce desfătări şi cu ce bucurii cereşti se întoarce sufletul nostru de fiecare dată.

13 - Când gustăm poezia şi cântarea inspirată de Duhul Sfânt, şi sufletul nostru se acordă ca o liră, ca o harfă după tonul ei, după diapazon divin şi suntem în unison cu el, cât de fericiţi urcăm spre cer.

14 - Parcă suntem ciocârlia care în spirale tot mai largi şi mai înalte se ridică în soarele tot mai strălucitor, cântând şi contopindu-se cu înălţimile, cu eternitatea, cu Dumnezeu...

15 - În stări de acestea noi trecem asupra lui Dumnezeu mărginirea şi neputinţa noastră, şi El trece asupra noastră nemărginirea şi atotputernicia Sa.

16 - Atunci noi devenim parte integrantă din Dumnezeu şi El devine plinătate în noi. Cum picătura în mare, şi marea în ea. Cum soarele în rouă - şi roua în el.

17 - Când rugăciunea urmează unei astfel de stări, sau când aceste stări urmează rugăciunii, omul realizează acel contact continuu cu Dumnezeu, din care apoi primeşte la fel de continuu seva tot mai rodnică, soarele tot mai strălucit, rodul tot mai dulce.

18 - Ce strălucite sunt aceste gânduri şi ce înalte par ele uneori, chiar cu neputinţă de realizat pentru noi.

Dar când ne gândim la cei care le-au dobândit şi au adus din aceste stări comorile inspiraţiei şi realizările din care ne împărtăşim astăzi atât de recunoscători cu toţii, - ne dăm totuşi seama că cei care le-au realizat, - au fost şi ei oameni.

19 - Au fost, e adevărat, oameni şi ei ca noi, de aceeaşi natură ca noi, - dar au fost dăruiţi nespus mai mult ca noi, nu pentru că Dumnezeu nu ne-ar fi putut da şi nouă un dar de acelaşi preţ ca al lor, - ci pentru că ei au muncit, s-au rugat, au iubit şi au suferit nespus mai mult ca noi. Datorită acestor eforturi ale lor şi pe măsura acestora, Dumnezeu le-a dat tot nemăsurat şi Harul Său.

20 - Să nu fim geloşi niciodată pe cei care au avut ori au un Har mai deosebit ca noi. Ci să ne uităm la ei, cum au îndeplinit mult mai mult decât noi acele condiţii, care singurele i-au făcut pe ei - şi ne-ar face sigur şi pe noi, dacă le-am îndeplini, - părtaşi unui astfel de har.

Întâi să dăm acestea lui Dumnezeu - şi apoi ne va da şi El harul. Întâi să muncim, să ne rugăm, să iubim şi să suferim spre a fi.

Amin.