Frumoasă curăţie
Traian Dorz - Întâi să fim
Frumoasă curăţie a dragostei dintâi
ce dulce ţi-era cerul şi ce-nflorit pământul,
când îţi veghea un înger la orice căpătâi
şi-ţi mirosea a soare şi-a mir sfinţit veşmântul.
Ce binecuvântată şi limpede-ţi era
lumina din privire şi apa din izvoare,
cum străluceai de rouă când cerul se-nsera
cum te scăldai în raze în dimineţi cu soare.
Frumoasă curăţie, ce rugăciuni aveai
când clopotul de Denii te legăna-n lumină,
ce unduiri de raze te-mbrăţişau din rai
cu cele patru semne pe faţa ta divină.
...Şi totuşi cum de-odată tu mi-ai plecat atunci
când numai pentru-o clipă eu m-am ascuns de soare,
ce neguri somnoroase mi-au coborât pe lunci
ce umbre-nfrigurate mi-au plâns peste izvoare.
O sfântă curăţie, revino, adă-mi iar
lumina de la Denii cu cele patru semne,
şi îngerii cântării spre tainicul altar
fiinţa primenită spre Taină să mi-o-ndemne...