
Talanții și cetățile
Traian Dorz - Întâi să fim
1 - În pilda cu talanții, Domnul Isus spune că Stăpânul i-a spus celui ce câștigase zece talanți: Bine rob bun și credincios, primește cârmuirea a zece cetăți (Luca 19,17).
Ce mare lucru erau zece cetăți, față de cei zece poli câștigați de slujitorul bun!
2 - Socoteala polilor sau a talanților, închipuie încheierea vrednică a unei slujbe aici, și trecerea într-o slujbă mult mai vrednică și mai însemnată Dincolo.
Atât de mult va fi ceea ce îl așteaptă pe un vrednic slujitor al lui Dumnezeu în existența cea veșnică, pe cât este de mult zece poli față de zece cetăți.
3 - Cine învață să-și numere bine zilele de la însămânțare - acela își va pregăti bine și rodirea și culesul.
Să-mi număr bine ziua asta, căci de cea următoare nu sunt sigur niciodată. Într-o zi va veni clipa culesului, - și atunci voi merge cu ce mi-am strâns.
4 - Primăvara, în vremea însămânțării contează nespus de mult orice ocazie, orice zi, orice clipă chiar.
Nu amânați însămânțarea, nu amânați nașterea din nou. Astăzi este vremea ei. Astăzi dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, nu amânați începutul (Evrei 3,13-15).
Mai târziu inima ca și pământul se întărește și se usucă - și nu se mai prinde nimic.
5 - Nimeni dintre noi nu-și știe câte zile mai poate avea și câte ocazii ni se vor mai da ca să mai câștigăm talanții, ca să ne mai înmulțim polii.
Să folosim bine ceea ce putem acum, cum spune cântarea:
Nu-ți da, nici părăsi, nici vinde aceste lucruri nicidecum
că multe veacuri ți-s legate de firul clipei de acum.
6 - Noi trăim o viață dublă: una trupească ce merge mereu scăzând în putere, în energie, în durată, în tot, - un timp limitat.
Și una ce merge mereu crescând, într-o spirală cerească. Și într-un timp etern.
7 - Viața trupească are o măsură în creștere și o limită în durată, după cum este scris: Anii vieții noastre sunt 70...”
Dar cât de puțini ajung acești 70. Cei mai mulți mor la nici jumătate, la nici un sfert, la nici o zecime.
Ce înțelept și ce normal lucru este să știm valorifica bine ceea ce ni se pare că încă mai avem din zilele noastre numărate.
8 - Și dacă noi nu vrem să ne numărăm zilele, - totuși este Cineva care ni le numără, după cum este scris: În Cartea Ta sunt scrise toate zilele care îmi sunt rânduite (Psalm 139,16).
Aceste zile să ni le numărăm și noi ca să le știm folosi bine.
Așa se câștigă polii, - așa se moștenesc cetățile...
9 - Cel născut din nou primește o viață care nu mai îmbătrânește niciodată, pentru că această viață izvorăște din Hristos care este Același, Ieri, Astăzi și în Veci. El este ca Biblia, ca iubirea, ca armonia cântării care este veșnic tânără.
Numai trupește suntem supuși legilor îmbătrânirii, uzurii și învechirii. Sufletește nu.
Vai de cei care sunt numai trupești.
10 - Cea mai frumoasă parte a anului este primăvara. Cea mai frumoasă parte a primăverii este luna mai. Cea mai frumoasă zi a lunii este ziua întâia.
Cea mai frumoasă parte a vieții este tinerețea. Cea mai frumoasă parte a tinereții este iubirea, și cea mai frumoasă zi a iubirii este ziua nașterii din nou, ziua îmbrățișării cu Hristos.
11 - Primăvara vieții spirituale înseamnă poezie, cântare. Acestea sunt adevăratele comori netrecătoare ale unei vieți fericite. Acestea sunt artele nemuritoare.
12 - Cine se atinge de aceste minuni, se atinge de Dumnezeu. Cine trăiește în tinerețe, în poezie, în cântare, acela a cunoscut ceea ce poate fi mai înalt și mai frumos pe lume. Singurele minuni pentru care merită să trăiești viața. Cu talanții lor cumperi cetăți.
13 - Poezia și Cântarea sunt ca apele curgătoare, limpezi și adânci, pe care rândunica își coboară zborul, atingându-le cu aripa ei fața limpede... Ea își răcorește astfel și își împrospătează puterea de zbor.
Să atingem și noi aripile sufletului nostru de apele acestea divine.
14 - Când ne atingem de poezia adevărată, ca de fața limpede a unui izvor ceresc, simțim cum un fior sfânt de putere fericită străbate toată ființa noastră. Și putem zbura apoi din nou spre cer mai frumos, mai drept, mai ușor...
15 - Toate sufletele oamenilor doresc după aceste izvoare fericite, dar cei mai mulți în loc să afle apele lor cerești, cad în băltoacele murdare și tulburi ale otrăvitelor producții lumești.
16 - Există două feluri de poezie și cântare. Cea a lumii și cea a lui Hristos. Poezia și cântarea lumească este ca apa cea sărată și amară care nu potolește niciodată setea sufletului... Sufletele care n-au decât apa aceasta duc o veșnică sete. Și mor în această uscăciune.
17 - Sufletul care află apa lui Hristos, găsește izvorul pur și divin, din care adăpându-se, undele acestea vii se prefac în el însuși un izvor cu țâșnire eternă.
Din acest izvor se vor alimenta apoi toate cetățile prin care va curge el.
18 - Iată noi care ne-am atins de cântarea lui Hristos, și ea s-a făcut în noi un izvor nesecat, ce fericiți o ducem cu noi pe toate drumurile vieții, și cum ne răcorim și ne întărim zborul spre cer, prin revărsarea ei...
19 - Îmbogățiți-vă cu talanții virtuților divine și lucrați cât mai harnici cu ei. Cu cât vom câștiga mai mulți, cu atâta vom fi mai vrednici să moștenim mai multe cetăți...
20 - Ce vor fi acele cetăți din nemărginita viață viitoare, - încă nimeni din noi nu poate ști.
Dar trebuie să fie ceva din cele ce ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit - și imaginația noastră nu poate cuprinde acum (1 Cor. 2,9).
Doamne, fă-ne să fim vrednici să le moștenim.
Amin.