Talanţii şi cetăţile
Traian Dorz - Întâi să fim
1 - În pilda cu talanţii, Domnul Isus spune că Stăpânul i-a spus celui ce câştigase zece talanţi: Bine rob bun şi credincios, primeşte cârmuirea a zece cetăţi (Luca 19,17).
Ce mare lucru erau zece cetăţi, faţă de cei zece poli câştigaţi de slujitorul bun!
2 - Socoteala polilor sau a talanţilor, închipuie încheierea vrednică a unei slujbe aici, şi trecerea într-o slujbă mult mai vrednică şi mai însemnată Dincolo.
Atât de mult va fi ceea ce îl aşteaptă pe un vrednic slujitor al lui Dumnezeu în existenţa cea veşnică, pe cât este de mult zece poli faţă de zece cetăţi.
3 - Cine învaţă să-şi numere bine zilele de la însămânţare - acela îşi va pregăti bine şi rodirea şi culesul.
Să-mi număr bine ziua asta, căci de cea următoare nu sunt sigur niciodată. Într-o zi va veni clipa culesului, - şi atunci voi merge cu ce mi-am strâns.
4 - Primăvara, în vremea însămânţării contează nespus de mult orice ocazie, orice zi, orice clipă chiar.
Nu amânaţi însămânţarea, nu amânaţi naşterea din nou. Astăzi este vremea ei. Astăzi dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, nu amânaţi începutul (Evrei 3,13-15).
Mai târziu inima ca şi pământul se întăreşte şi se usucă - şi nu se mai prinde nimic.
5 - Nimeni dintre noi nu-şi ştie câte zile mai poate avea şi câte ocazii ni se vor mai da ca să mai câştigăm talanţii, ca să ne mai înmulţim polii.
Să folosim bine ceea ce putem acum, cum spune cântarea:
Nu-ţi da, nici părăsi, nici vinde aceste lucruri nicidecum
că multe veacuri ţi-s legate de firul clipei de acum.
6 - Noi trăim o viaţă dublă: una trupească ce merge mereu scăzând în putere, în energie, în durată, în tot, - un timp limitat.
Şi una ce merge mereu crescând, într-o spirală cerească. Şi într-un timp etern.
7 - Viaţa trupească are o măsură în creştere şi o limită în durată, după cum este scris: Anii vieţii noastre sunt 70...”
Dar cât de puţini ajung aceşti 70. Cei mai mulţi mor la nici jumătate, la nici un sfert, la nici o zecime.
Ce înţelept şi ce normal lucru este să ştim valorifica bine ceea ce ni se pare că încă mai avem din zilele noastre numărate.
8 - Şi dacă noi nu vrem să ne numărăm zilele, - totuşi este Cineva care ni le numără, după cum este scris: În Cartea Ta sunt scrise toate zilele care îmi sunt rânduite (Psalm 139,16).
Aceste zile să ni le numărăm şi noi ca să le ştim folosi bine.
Aşa se câştigă polii, - aşa se moştenesc cetăţile...
9 - Cel născut din nou primeşte o viaţă care nu mai îmbătrâneşte niciodată, pentru că această viaţă izvorăşte din Hristos care este Acelaşi, Ieri, Astăzi şi în Veci. El este ca Biblia, ca iubirea, ca armonia cântării care este veşnic tânără.
Numai trupeşte suntem supuşi legilor îmbătrânirii, uzurii şi învechirii. Sufleteşte nu.
Vai de cei care sunt numai trupeşti.
10 - Cea mai frumoasă parte a anului este primăvara. Cea mai frumoasă parte a primăverii este luna mai. Cea mai frumoasă zi a lunii este ziua întâia.
Cea mai frumoasă parte a vieţii este tinereţea. Cea mai frumoasă parte a tinereţii este iubirea, şi cea mai frumoasă zi a iubirii este ziua naşterii din nou, ziua îmbrăţişării cu Hristos.
11 - Primăvara vieţii spirituale înseamnă poezie, cântare. Acestea sunt adevăratele comori netrecătoare ale unei vieţi fericite. Acestea sunt artele nemuritoare.
12 - Cine se atinge de aceste minuni, se atinge de Dumnezeu. Cine trăieşte în tinereţe, în poezie, în cântare, acela a cunoscut ceea ce poate fi mai înalt şi mai frumos pe lume. Singurele minuni pentru care merită să trăieşti viaţa. Cu talanţii lor cumperi cetăţi.
13 - Poezia şi Cântarea sunt ca apele curgătoare, limpezi şi adânci, pe care rândunica îşi coboară zborul, atingându-le cu aripa ei faţa limpede... Ea îşi răcoreşte astfel şi îşi împrospătează puterea de zbor.
Să atingem şi noi aripile sufletului nostru de apele acestea divine.
14 - Când ne atingem de poezia adevărată, ca de faţa limpede a unui izvor ceresc, simţim cum un fior sfânt de putere fericită străbate toată fiinţa noastră. Şi putem zbura apoi din nou spre cer mai frumos, mai drept, mai uşor...
15 - Toate sufletele oamenilor doresc după aceste izvoare fericite, dar cei mai mulţi în loc să afle apele lor cereşti, cad în băltoacele murdare şi tulburi ale otrăvitelor producţii lumeşti.
16 - Există două feluri de poezie şi cântare. Cea a lumii şi cea a lui Hristos. Poezia şi cântarea lumească este ca apa cea sărată şi amară care nu potoleşte niciodată setea sufletului... Sufletele care n-au decât apa aceasta duc o veşnică sete. Şi mor în această uscăciune.
17 - Sufletul care află apa lui Hristos, găseşte izvorul pur şi divin, din care adăpându-se, undele acestea vii se prefac în el însuşi un izvor cu ţâşnire eternă.
Din acest izvor se vor alimenta apoi toate cetăţile prin care va curge el.
18 - Iată noi care ne-am atins de cântarea lui Hristos, şi ea s-a făcut în noi un izvor nesecat, ce fericiţi o ducem cu noi pe toate drumurile vieţii, şi cum ne răcorim şi ne întărim zborul spre cer, prin revărsarea ei...
19 - Îmbogăţiţi-vă cu talanţii virtuţilor divine şi lucraţi cât mai harnici cu ei. Cu cât vom câştiga mai mulţi, cu atâta vom fi mai vrednici să moştenim mai multe cetăţi...
20 - Ce vor fi acele cetăţi din nemărginita viaţă viitoare, - încă nimeni din noi nu poate şti.
Dar trebuie să fie ceva din cele ce ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit - şi imaginaţia noastră nu poate cuprinde acum (1 Cor. 2,9).
Doamne, fă-ne să fim vrednici să le moştenim.
Amin.