Zacheu
Isus a intrat în Ierihon și trecea prin cetate.
Și un om bogat, numit Zacheu, mai-marele vameșilor,
căuta să vadă care este Isus, dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură.
A alergat înainte și s-a suit într-un dud ca să-L vadă, pentru că pe drumul acela avea să treacă.
Isus, când a ajuns la locul acela, Și-a ridicat ochii și i-a zis: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.”
Zacheu s-a dat jos în grabă și L-a primit cu bucurie.
Dar Zacheu a stat înaintea Domnului și I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuția mea o dau săracilor și, dacă am năpăstuit* pe cineva cu ceva, îi dau înapoi** împătrit.”
Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci și* el este fiul** lui Avraam.
Pentru că* Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.”
Pilda polilor
Pe când ascultau ei aceste lucruri, Isus a mai spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim, și ei* credeau că Împărăția lui Dumnezeu are să se arate îndată.
Deci* a zis: „Un om de neam mare s-a dus într-o țară depărtată ca să-și ia o împărăție și apoi să se întoarcă.
A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli și le-a zis: ‘Puneți-i în negoț până mă voi întoarce.’
Când s-a întors înapoi, după ce își luase împărăția, a spus să cheme pe robii aceia cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câștigase fiecare cu ei din negoț.
Cel dintâi a venit și i-a zis: ‘Doamne, polul tău a mai adus zece poli.’
El i-a zis: ‘Bine, rob bun, fiindcă ai fost credincios* în puține lucruri, primește cârmuirea a zece cetăți.’
A venit al doilea și i-a zis: ‘Doamne, polul tău a mai adus cinci poli.’
El i-a zis și lui: ‘Primește și tu cârmuirea a cinci cetăți.’
A venit un altul și i-a zis: ‘Doamne, iată-ți polul, pe care l-am păstrat învelit într-un ștergar,
căci* m-am temut de tine, fiindcă ești un om aspru; iei ce n-ai pus și seceri ce n-ai semănat.’
Stăpânul i-a zis: ‘Rob rău; te voi judeca după* cuvintele tale. Știai** că sunt un om aspru, care iau ce n-am pus și secer ce n-am semănat;
atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentru ca, la întoarcerea mea, să-i fi luat înapoi cu dobândă?’
Apoi a zis celor ce erau de față: ‘Luați-i polul și dați-l celui ce are zece poli.’
‘Doamne’, i-au zis ei, ‘el are zece poli.’
Cât despre vrăjmașii mei, care n-au vrut să împărățesc eu peste ei, aduceți-i încoace și tăiați-i înaintea mea.’”
După ce a vorbit astfel, Isus a pornit* în frunte și Se suia spre Ierusalim.
Intrarea lui Isus în Ierusalim
și le-a zis: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră. Când veți intra în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată: dezlegați-l și aduceți-Mi-l.
Dacă vă va întreba cineva: ‘Pentru ce-l dezlegați?’ să-i spuneți așa: ‘Pentru că Domnul are trebuință de el.’”
Cei ce fuseseră trimiși s-au dus și au găsit așa cum le spusese Isus.
Pe când dezlegau măgărușul, stăpânii lui le-au zis: „Pentru ce dezlegați măgărușul?”
Ei au răspuns: „Domnul are trebuință de el.”
Și au adus măgărușul la Isus. Apoi*, și-au aruncat hainele pe el și au așezat pe Isus călare, deasupra.
Pe când* mergea Isus, oamenii își așterneau hainele pe drum.
Și când S-a apropiat de Ierusalim, spre coborâșul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră.
Ei ziceau: „Binecuvântat* este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace** în cer și slavă în locurile preaînalte!”
Unii farisei din norod au zis lui Isus: „Învățătorule, ceartă-Ți ucenicii!”
Și El a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele* vor striga.”
Isus plânge pentru cetate
Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a* plâns pentru ea
și a zis: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.
Vor veni peste tine zile când vrăjmașii tăi te vor înconjura* cu șanțuri, te vor împresura și te vor strânge din toate părțile:
te* vor face una cu pământul, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău, și nu** vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru cㆠn-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.”
Izgonirea vânzătorilor din Templu
În* urmă, a intrat în Templu și a început să scoată afară pe cei ce vindeau și cumpărau în el.
Isus învăța în toate zilele pe norod în Templu. Și preoții cei mai de seamă*, cărturarii și bătrânii norodului căutau să-L omoare,
dar nu știau cum să facă, pentru că tot norodul Îi sorbea vorbele de pe buze.