Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis:

„Se cade să dea înţeleptul ca răspuns înţelepciune deşartă? Sau să-şi umfle pieptul cu vânt de răsărit?

Să se apere prin cuvinte care n-ajută la nimic şi prin cuvântări care nu slujesc la nimic?

Tu nimiceşti chiar şi frica de Dumnezeu, nimiceşti orice simţire de evlavie faţă de Dumnezeu.

Nelegiuirea ta îţi cârmuieşte gura şi împrumuţi vorbirea oamenilor vicleni.

Nu eu, ci gura^* ta te osândeşte, buzele tale mărturisesc împotriva ta.

Tu eşti omul care s-a născut întâi? Te-ai născut^* tu înaintea dealurilor?

Ai fost tu^* la sfaturile lui Dumnezeu şi ai sorbit din ele înţelepciune pentru tine?

Ce^* ştii tu şi să nu ştim şi noi? Ce cunoştinţă ai tu pe care să n-o avem şi noi?

Între^* noi sunt peri albi, bătrâni, oameni mai înziliţi decât tatăl tău.

Puţin lucru sunt mângâierile lui Dumnezeu pentru tine şi cuvintele care-ţi vorbesc atât de blând…?

Încotro te trage inima şi ce înseamnă această privire ţintă a ochilor tăi?

Ce, împotriva lui Dumnezeu îţi îndrepţi tu mânia şi-ţi ies din gură cuvinte ca acestea?

Ce^* este omul, ca să fie curat? Şi poate cel născut din femeie să fie fără prihană?

Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în sfinţii^* Săi, dacă nici cerurile nu sunt curate înaintea Lui,

cu cât^* mai puţin fiinţa urâcioasă şi stricată – omul, care^** bea nelegiuirea ca apa!

Vreau să te învăţ, ascultă-mă! Voi istorisi ce am văzut,

ce au arătat înţelepţii, ce au descoperit ei, auzind de la părinţii^* lor,

cărora singuri li se dăduse ţara şi printre care niciun străin^* nu venise încă.

Omul cel rău îşi duce în nelinişte toate zilele vieţii, toţi^* anii de care are parte cel nelegiuit.

Ţipete de spaimă răsună la urechile lui: În mijlocul fericirii^* lui, pustiitorul se va arunca asupra lui.

El nu trage nădejde să scape de întuneric, vede sabia care-l ameninţă;

aleargă^* încoace şi încolo să caute pâine, ştie că-l aşteaptă ziua întunericului^**.

Necazul şi neliniştea îl înspăimântă şi se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă.

Căci a ridicat mâna împotriva lui Dumnezeu, s-a împotrivit Celui Atotputernic

şi a avut îndrăzneala să se năpustească asupra Lui cu partea cea mai tare a scuturilor lui.

Avea faţa acoperită cu grăsime, coapsele încărcate cu osânză

şi locuia în cetăţi nimicite, în case părăsite, sortite să fie dărâmate.

Nu se va mai îmbogăţi, averea nu-i va creşte şi avuţia nu se va mai întinde pe pământ.

Nu va putea ieşi din întuneric, flacăra îi va arde mlădiţele, şi Dumnezeu îl va pierde^* cu suflarea gurii Lui.

Dacă se încrede^* în rău, se înşală, căci răul îi va fi răsplata.

Ea va veni înainte^* de capătul zilelor lui, şi ramura lui nu va mai înverzi.

Va fi ca o viţă despuiată de roadele ei încă verzi, ca un măslin ale cărui flori au căzut.

Căci casa celui nelegiuit va ajunge stearpă şi cortul omului stricat îl va mânca focul.

El zămisleşte^* răul şi naşte răul; în sânul lui coace roade care-l înşală.”