Doamne, Tu ai fost^* locul nostru de adăpost din neam în neam.

Înainte^* ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!

Tu întorci pe oameni în ţărână şi zici: „Întoarceţi-vă^*, fiii oamenilor!”

Căci^* înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.

Îi mături ca un^* vis: dimineaţa sunt^** ca iarba, care încolţeşte iarăşi:

înfloreşte dimineaţa^* şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.

Noi suntem mistuiţi de mânia Ta şi îngroziţi de urgia Ta.

Tu pui^* înaintea Ta nelegiuirile noastre şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele^** ascunse.

Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.

Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trec iute, şi noi zburăm.

Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?

Învaţă-ne^* să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!

Întoarce-te, Doamne! Până când zăboveşti? Ai^* milă de robii Tăi!

Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta şi^* toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli!

Înveseleşte-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit, tot atâţia ani câţi am văzut nenorocirea!

Să se arate robilor Tăi lucrarea^* Ta şi slava Ta fiilor lor!

Fie peste noi bunăvoinţa^* Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte^** lucrarea mâinilor noastre, da, întăreşte lucrarea mâinilor noastre!