O, galateni nechibzuiţi! Cine^* v-a fermecat^** pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit?

Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul^* ori^** prin auzirea credinţei?

Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început^* prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească^**?

În zadar^* aţi suferit voi atât de mult? Dacă, în adevăr, e în zadar!

Cel ce^* vă dă Duhul şi face minuni printre voi le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinţei?

Tot aşa şi „Avraam^* a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire”.

Înţelegeţi şi voi dar că fii ai lui Avraam sunt cei^* ce au credinţă.

Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea^* că Dumnezeu va socoti neprihănite pe neamuri prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în^** tine.”

Aşa că cei ce se bizuiesc pe credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios.

Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii sunt sub blestem, pentru că este scris: „Blestemat^* este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.”

Şi că^* nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu prin Lege este învederat, căci „cel^** neprihănit prin credinţă va trăi”.

Însă^* Legea nu se întemeiază pe credinţă, ci ea zice: „Cine^** va face aceste lucruri va trăi prin ele.”

Hristos^* ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat^** e oricine este atârnat pe lemn”,

pentru ca^* binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste neamuri în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul^** făgăduit.

Fraţilor (vorbesc în felul oamenilor), un testament^*, chiar al unui om, odată întărit, totuşi nimeni nu-l desfiinţează, nici nu-i mai adaugă ceva.

Acum, făgăduinţele au fost făcute „lui^* Avraam şi seminţei lui”. Nu zice: „Şi seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: „Şi seminţei tale”, adică Hristos^**.

Iată ce vreau să zic: un testament pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte nu poate fi desfiinţat^*, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită de Legea venită^** după patru sute treizeci de ani.

Căci dacă moştenirea^* ar veni din Lege, nu^** mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr-o făgăduinţă a dat-o lui Avraam.

Atunci pentru ce este Legea? Ea^* a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânţa”^**, căreia Îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată^† prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor^††.

Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părţi, pe când^* Dumnezeu este unul singur.

Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă^* s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege.

Dar Scriptura a^* închis totul^** sub păcat, pentru ca^† făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos.

Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită.

Astfel, Legea^* ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca^** să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.

După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.

Căci toţi^* sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Isus.

Toţi^* care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu^** Hristos.

Nu^* mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una^** în Hristos Isus.

Şi dacă^* sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori^** prin făgăduinţă.