O, galateni nechibzuiți! Cine^* v-a fermecat^** pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit?

Iată numai ce voiesc să știu de la voi: prin faptele Legii ați primit voi Duhul^* ori^** prin auzirea credinței?

Sunteți așa de nechibzuiți? După ce ați început^* prin Duhul, vreți acum să sfârșiți prin firea pământească^**?

În zadar^* ați suferit voi atât de mult? Dacă, în adevăr, e în zadar!

Cel ce^* vă dă Duhul și face minuni printre voi le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinței?

Tot așa și „Avraam^* a crezut pe Dumnezeu, și credința aceasta i-a fost socotită ca neprihănire”.

Înțelegeți și voi dar că fii ai lui Avraam sunt cei^* ce au credință.

Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea^* că Dumnezeu va socoti neprihănite pe neamuri prin credință, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în^** tine.”

Așa că cei ce se bizuiesc pe credință sunt binecuvântați împreună cu Avraam cel credincios.

Căci toți cei ce se bizuiesc pe faptele Legii sunt sub blestem, pentru că este scris: „Blestemat^* este oricine nu stăruiește în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.”

Și că^* nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu prin Lege este învederat, căci „cel^** neprihănit prin credință va trăi”.

Însă^* Legea nu se întemeiază pe credință, ci ea zice: „Cine^** va face aceste lucruri va trăi prin ele.”

Hristos^* ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat^** e oricine este atârnat pe lemn”,

pentru ca^* binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste neamuri în Hristos Isus, așa ca, prin credință, noi să primim Duhul^** făgăduit.

Fraților (vorbesc în felul oamenilor), un testament^*, chiar al unui om, odată întărit, totuși nimeni nu-l desființează, nici nu-i mai adaugă ceva.

Acum, făgăduințele au fost făcute „lui^* Avraam și seminței lui”. Nu zice: „Și semințelor” (ca și cum ar fi vorba de mai multe), ci ca și cum ar fi vorba numai de una: „Și seminței tale”, adică Hristos^**.

Iată ce vreau să zic: un testament pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte nu poate fi desființat^*, așa ca făgăduința să fie nimicită de Legea venită^** după patru sute treizeci de ani.

Căci dacă moștenirea^* ar veni din Lege, nu^** mai vine din făgăduință; și Dumnezeu printr-o făgăduință a dat-o lui Avraam.

Atunci pentru ce este Legea? Ea^* a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânța”^**, căreia Îi fusese făcută făgăduința; și a fost dată^† prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor^††.

Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părți, pe când^* Dumnezeu este unul singur.

Atunci oare Legea este împotriva făgăduințelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă^* s-ar fi dat o Lege care să poată da viața, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege.

Dar Scriptura a^* închis totul^** sub păcat, pentru ca^† făgăduința să fie dată celor ce cred, prin credința în Isus Hristos.

Înainte de venirea credinței, noi eram sub paza Legii, închiși pentru credința care trebuia să fie descoperită.

Astfel, Legea^* ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca^** să fim socotiți neprihăniți prin credință.

După ce a venit credința, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.

Căci toți^* sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Isus.

Toți^* care ați fost botezați pentru Hristos v-ați îmbrăcat cu^** Hristos.

Nu^* mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una^** în Hristos Isus.

Și dacă^* sunteți ai lui Hristos, sunteți „sămânța” lui Avraam, moștenitori^** prin făgăduință.