Teofile^*, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă și să învețe pe oameni,

de la început până^* în ziua în care S-a înălțat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse^** poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese.

După patima Lui, li S-a înfățișat viu^*, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile și vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu.

Pe^* când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, „pe care^** ”, le-a zis El, „ați auzit-o de la Mine.

Căci^* Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți^** fi botezați cu Duhul Sfânt.”

Deci apostolii, pe când erau strânși laolaltă, L-au întrebat: „Doamne^*, în vremea aceasta ai de gând să așezi^** din nou Împărăția lui Israel?”

El le-a răspuns: „Nu^* este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.

Ci^* voi veți primi o putere, când Se va coborî^** Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți^† fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.”

După^* ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălțat^** la cer, și un nor L-a ascuns din ochii lor.

Și cum stăteau ei cu ochii pironiți spre cer pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbați îmbrăcați în^* alb

și au zis: „Bărbați galileeni^*, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru va^** veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer.”

Atunci^*, ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului.

Când au ajuns acasă, s-au suit în^* odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau Petru^**, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon^† Zelotul și Iuda^††, fiul lui Iacov.

Toți aceștia^* stăruiau cu un cuget în rugăciune și în cereri, împreună cu femeile^** și cu Maria, mama lui Isus, și cu frații^† Lui.

În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraților – numărul^* celor adunați laolaltă era de aproape o sută douăzeci – și a zis:

„Fraților, trebuia să se împlinească Scriptura^* spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care^** a fost călăuza celor ce au prins pe Isus.

El^* era din numărul nostru și era părtaș al aceleiași slujbe^**.

Omul^* acesta a dobândit un ogor cu plata^** nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc și i s-au vărsat toate măruntaiele.

Lucrul acesta a ajuns așa de cunoscut de toți locuitorii din Ierusalim, încât ogorul acela a fost numit în limba lor: „Acheldama”, adică: „Ogorul sângelui”.

În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: ‘Locuința lui să rămână^* pustie și nimeni să nu locuiască în ea!’ și ‘Slujba^** lui s-o ia altul!’

Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoțit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi,

cu începere^* de la botezul lui Ioan până în ziua când S-a înălțat^** El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoțească drept^† martor al învierii Lui.”

Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba^*, zis și Iust, și pe Matia.

Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu, care^* cunoști inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din acești doi l-ai ales,

ca^* să ia loc în slujba și apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.”

Au tras la sorți, și sorțul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.