Teofile^*, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni,

de la început până^* în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse^** poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese.

După patima Lui, li S-a înfăţişat viu^*, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.

Pe^* când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care^** ”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine.

Căci^* Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi^** fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”

Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne^*, în vremea aceasta ai de gând să aşezi^** din nou Împărăţia lui Israel?”

El le-a răspuns: „Nu^* este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.

Ci^* voi veţi primi o putere, când Se va coborî^** Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi^† fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”

După^* ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat^** la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor.

Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în^* alb

şi au zis: „Bărbaţi galileeni^*, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru va^** veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”

Atunci^*, ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului.

Când au ajuns acasă, s-au suit în^* odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau Petru^**, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon^† Zelotul şi Iuda^††, fiul lui Iacov.

Toţi aceştia^* stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile^** şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii^† Lui.

În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraţilor – numărul^* celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci – şi a zis:

„Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura^* spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care^** a fost călăuza celor ce au prins pe Isus.

El^* era din numărul nostru şi era părtaş al aceleiaşi slujbe^**.

Omul^* acesta a dobândit un ogor cu plata^** nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.

Lucrul acesta a ajuns aşa de cunoscut de toţi locuitorii din Ierusalim, încât ogorul acela a fost numit în limba lor: „Acheldama”, adică: „Ogorul sângelui”.

În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: ‘Locuinţa lui să rămână^* pustie şi nimeni să nu locuiască în ea!’ şi ‘Slujba^** lui s-o ia altul!’

Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi,

cu începere^* de la botezul lui Ioan până în ziua când S-a înălţat^** El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoţească drept^† martor al învierii Lui.”

Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba^*, zis şi Iust, şi pe Matia.

Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu, care^* cunoşti inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceşti doi l-ai ales,

ca^* să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.”

Au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.