Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.
Viaţa cu Hristos este o viaţă de neîncetate despărţiri.
Sufletul care Îl cunoaşte cu adevărat pe Domnul, dă cu bucurie toate aceste oricâte despărţiri zilnice, pentru a-şi păstra dulce şi curată îmbrăţişarea şi unirea cu El.
Fiindcă nici o comoară din lume nu-i mai scumpă sufletului credincios ca îmbrăţişarea Lui (Cânt. Cânt. 2, 6) - şi nici o fiinţă nu-i este mai iubită ca Mântuitorul său (Marcu 10, 28).
Oricine rămâne statornic în această unire cu Hristos, ajungând un singur duh cu El, aduce în mod normal roadele Sale sfinte, căci Hristos rodeşte în el, după cum el se alimentează din Hristos.
În această dulce unire nu ştii de unde începe mlădiţa şi unde sfârşeşte viţa. Fiindcă totul e una de la rădăcină până în vârf, cum a spus Domnul nostru Preaiubit: Eu în Tatăl şi voi în Mine.
Dar despărţită de viţă, mlădiţa îşi face adesea alte rădăcini. Îşi face rădăcinile ei sălbatice, străine, potrivnice, dezbinate şi fireşti.
Din aceste rădăcini, se alimentează apoi, iar roadele pe care le aduce, sunt cele care îi aduc nimicirea ei însăşi, roadele rele, acre şi amare, ale firii stricate.
O, ce mare lucru este să nu te desparţi niciodată de Hristos. Să fii în stare să te poţi despărţi de oricine şi de orice, dar de El nu, niciodată.
Dar şi ce greu lucru este despărţirea aceasta de Hristos uneori în lumea de astăzi.
Căci sunt uneori situaţii când dragostea de Hristos îţi cere despărţiri care omeneşte, în chip normal, par cu neputinţă.
O astfel de situaţie a fost cea a lui Avraam, când Dumnezeu i-a cerut jertfa fiului său unic (Facere 2, 2).
O astfel de situaţie este aceea în care Hristos cere ucenicilor Săi ruperea de părinţii lor, de soţiile lor, de copiii lor, de avere şi chiar de propria lor viaţă. Când dragostea faţă de Dumnezeu a poruncit-o şi o cere aceasta ca o condiţie a mântuirii noastre sau a lor (Matei 10, 37).
Într-o astfel de situaţie dureroasă şi grea se vede dacă suntem sau nu, în Hristos. Dacă avem sau nu în noi o adevărată dragoste de Dumnezeu (Ioan 8, 42).
Fireşte, nu toate inimile iubitoare de Hristos ajung până la acest greu pas, în care trebuie să facă cea mai grea alegere cu putinţă.
Dar cei care ajung aceasta trebuie să aibă puterea s-o facă.
Sigur că nu-i uşor, ca părinte credincios, să te desparţi de fiul tău care a păcătuit şi nu vrea să se îndrepte.
Dar dacă vrei să nu fii împreună părtaş cu el la păcat,
şi dacă nu vrei să te desparţi de Hristos şi să te uneşti cu păcatul lui,
şi dacă nu vrei să pieri şi tu cu el,
- atunci trebuie neapărat să te desparţi. Altfel nu numai că nu-l vei ajuta pe cel căzut să se întoarcă, dar vei cădea şi tu cu el.
Hristos merge cu noi şi în foc şi în apă şi în orice primejdii (Isaia 43, 2; Daniel 3, 25-27; Psalm 91, 3-6),
- dar în păcat, Hristos nu merge cu nici unul din noi, oricât I-am fi fost de apropiaţi (2 Cor. 6, 14-16).
În păcat mergem numai noi fără Hristos. În păcat mergem numai noi cu cel care nu vrea să se despartă de păcat, iar noi nu vrem să ne despărţim de el.
Fără Hristos nu putem face nimic, afară de un singur lucru: păcatul.
Dar vai de sufletul acela care poate să facă aceasta, chiar şi în numele de părinte, sau de fiu sau de soţ.
Căci ce bine ar mai putea ieşi din păcat, chiar pentru acela pe care îl iubeşte fiul, soţul sau părintele, sau care n-a putut trece peste dragostea trupească, dar a putut să treacă peste dragostea cea de Hristos.
O Preamilostiv şi Bun Dumnezeu, Isus Hristos, Te rugăm ai milă de inimile noastre, aşa de mult alipite de fiinţele iubite, dar aşa de puţin faţă de Tine.
Ai milă de noi că adesea suntem în stare să ne rupem de Tine spre a ne uni cu ele.
Şi adesea ne amăgim că Te putem duce şi pe Tine cu noi, în nedespărţirea noastră de cel neascultător de Tine.
Nu ne lăsa Doamne să căutăm şi nici să găsim temeiuri biblice pentru păcatele noastre sau pentru ale celor de care nu vrem să ne despărţim.
Ci ajută-ne să avem faţă de Tine un cuget curat şi o dragoste gata de orice despărţire străină, când ascultarea de Tine ne-o cere aceasta.
Nu ne lăsa să facem nimic fără Tine.
Să nu mergem cu nimeni fără Tine.
Să nu stăm nici unde fără Tine.
Să nu primim şi să nu dăm nimic fără de Tine.
Căci tot ce-am face fără Tine ar fi spre nenorocirea noastră şi alor noştri.
Amin.
+
Isus Singur ne învaţă ce-i cu-adevărat Iubirea
ce nu face niciodată între oameni osebirea
nici de rasă, nici de stare, nici de crez, nici de păcate
ci iubeşte totdeauna şi pe toţi cu bunătate.