Căderea și ridicarea
Traian Dorz - Cununile Slăvite
1 - În multe feluri poate fi căderea unui suflet.
Dar ori de ce fel ar fi nenorocirea căderii unui suflet credincios,
sau a unei lucrări duhovnicești,
totdeauna ridicarea sa poate veni numai într-un singur fel și într-un singur loc, și anume:
de la Puterea lui Dumnezeu - și din puterea lacrimilor și îndreptării sincere și smerite.
2 - De la Dumnezeu Singur îi poate veni omului ridicarea și din celelalte orice căderi în nenorociri trupești.
Dacă sufletul se îndreaptă cu toată credința spre El - cerându-I ajutorul Său grabnic
și dacă așteaptă răbdător venirea izbăvirii Lui.
3 - Împăcarea poate veni cu adevărat numai când fiecare din cei certați recunoscându-și partea lui de vină, se va curăți și îndrepta prin pocăință.
Când tot ce a fost rău în ei și între ei, va fi înlăturat deplin,
când ei înnoiți prin focul și prin lacrimile căinței, sunt făcuți vrednici iarăși de încrederea Domnului Isus Hristos, ca El să le poată încredința din nou pacea și încrederea Sa.
4 - Dezbinarea vine din pricina despărțirii noastre de iubirea ascultării și de smerenia umblării după voia lui Dumnezeu în care ar trebui să fi rămas fiecare din noi.
Da numai din pricina depărtării de Domnul și de voia Lui, vine dezbinarea și depărtarea acelora care prin trufia inimii lor și prin rătăcirea minții, se pot rupe de frați,
și se pot ridica împotriva ascultării frățești
și pot strica învățătura de la început.
5 - Atunci când Dumnezeu Se îndură de cel căzut în dezbinare, ca să-i trezească pocăința și hotărârea de îndreptare,
- atunci cel dintâi lucru pe care îl face robul Domnului - este că urăște păcatul
și se depărtează hotărât și pe totdeauna de păcat.
Numai acestea sunt semnele adevăratei îndreptări.
6 - Iar următorul pas pe care îl face și chiar în același timp, cu toată ființa sa smerită,
într-o puternică izbucnire de lacrimi, de râvnă și de încredere, -
omul acela face sincer și fierbinte înnoirea legământului său cu Dumnezeu...
Înnoirea hotărârii și mai puternice de a nu se mai depărta niciodată de ascultarea lui Dumnezeu.
Prin aceasta el pecetluiește frumos, smerita lui îndreptare.
7 - Binecuvântat este și binecuvântat să fie acel suflet,
sau acel popor al lui Dumnezeu
- care făcând acest fericit salt spre Lumină și spre Adevăr, nu mai recade apoi niciodată de la harul în care a fost primit și așezat de Hristos.
Nu priviți niciodată îndreptat - pe acela ce nu face astfel.
8 - Deși litera Cuvântului Sfânt este atât de luminoasă,
deși sunetele limbii în care sunt spuse Cuvintele Domnului, sunt așa de clare și de frumoase pentru oricare dintre noi,
- totuși Glasul Domnului din Cuvântul Lui, este așa de puțin cunoscut, așa de slab ascultat și așa de rar înțeles cum trebuie.
De aceea sunt o sută și o mie de feluri în care este răstălmăcit.
9 - Îndrumătorii gloatelor, neînțelegând ei înșiși Glasul Domnului din Cuvintele Lui, își spun prin ele glasul lor.
Necunoscând gândul Domnului din Cuvântul Lui, își pun în el gândul lor...
Nenumărând foloasele lui Hristos, toarnă în inimile ascultătorilor duhul lor...
și vai, iată roadele dureroase și amare.
10 - Ai milă Tu Doamne tot mai mult de trista gloată creștină cu numele, dar și mai vinovată cu faptele, decât păgânii.
Căci creștinii sunt vinovați nu că n-au știut Glasul Tău, ci știindu-L că L-au răstălmăcit și sugrumat,
cu o minte înșelată și înșelătoare
și cu o inimă îmbolnăvită de păcat și vinovată de neascultare.
11 - Când sufletul omului se împotrivește mereu la orice chemare, - Dumnezeu nu luptă la nesfârșit cu el.
Când trufia inimii omului rămâne nesupusă la orice înștiințare, - vine vremea când Domnul îl lasă.
Când voința omului nu ascultă nici un îndemn bun, - Dumnezeu nu-i mai trimite nici unul.
Iar după aceasta vine sigur numai iadul.
12 - Când lăcomia ființei omului după slava lumii, nu se satură,
și când pofta firii, lăudăroșenia vieții și îndărătnicia neascultării, pun stăpânire totală pe inima omului,
- atunci Dumnezeu îl lasă pe om în voia pornirilor unei minți blestemate
- și astfel omul ajunge plin de orice fel de nelegiuire... de desfrânare, de viclenie, de răutate, de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de tot răul...
Căci nu trebuie o mai mare nenorocire decât mintea blestemată.
13 - Dumnezeu ne-a înzestrat cu puterea liberei voințe nu numai să știm deosebi clar voia lui Dumnezeu și binele de rău
- dar să o și facem.
Și o facem așa de ușor - când cu adevărat noi avem și voința să o facem.
14 - În această voință spre a face voia lui Dumnezeu, luptând contra pornirilor rele din inima noastră firească,
stă tot meritul nostru
și toată datoria noastră.
În această luptă și muncă se arată valoarea noastră,
pe măsura eforturilor pe care le facem spre acele fericite realizări care sunt roadele Duhului Sfânt și trăirea voii lui Hristos.
15 - Prin această luptă și muncă noi avem biruințele sfinte
și pe măsura biruințelor cât mai strălucite pe care le avem în această luptă dusă neîntrerupt și până la moarte, - avem răsplata cerească.
16 - Acei care și-au putut îndruma și stăpâni echilibrat viața lor au ajuns înțelepți prin înfrânarea lor...
Iar cei care s-au lăsat biruiți de patimi au ajuns nebuni și pierduți.
În aceste două feluri se împart toți oamenii de pe pământ.
17 - După realizările sau prăbușirile în munca și lupta dintre bine și rău, vor fi răsplătiți oamenii, sau vor fi pedepsiți.
Vor fi răsplătiți sau pedepsiți nu totdeauna în viață, dar totdeauna în moarte.
Nu totdeauna și de către oameni, dar totdeauna de către Dumnezeu.
18 - Iată cât de atenți urmăresc ochii Domnului tot ce se petrece înaintea Feței Sale
și astăzi și pretutindeni și tot ce se face în Numele Său.
Cât de mult ține El la sfințenia Cauzei Sale și cum răsplătește El fiecăruia din cei care merg în adunarea Lui, după cum merită fiecare (2 Cronici 6, 30).
Cine n-a văzut încă, vine vremea curând să vadă.
19 - Cu ce frică sfântă ar trebui să ne înfățișăm noi toți, întotdeauna înaintea Domnului Dumnezeu, în locul Său și în adunarea Sa, unde stă El!
Cum ar trebui să vorbim și să tăcem acolo!
Cum ar trebui să mergem și să stăm acolo, în fața Lui!
Cum ar trebui să mărturisim și să ascultăm Cuvintele Lui!
Cum ar trebui să știm mereu și să nu uităm niciodată că Dumnezeu Însuși stă acolo binecuvântând și judecând.
Ca să ne învrednicim de binecuvântarea și nu de judecata Lui.
20 - Ferește-te de adunările păcatului și ale desfrânării.
De ale neascultării și de ale rătăcirilor,
de ale minciunii și ale batjocoririi.
Ca nu cumva, pe neașteptate să vină acolo mânia lui Dumnezeu în vreun fel peste ei.
Să nu te afle și pe tine în mijlocul acelora, ca nu cumva să pieri cu ei.
Dumnezeule al Milei, dă-ne vegherea și rugăciunea prin care să fim izbăviți de ispită și ispititor.
Amin.