Amenințare și izbăvire
Traian Dorz - Cununile Slăvite
1 - Ce îngrozitor de grea este într-adevăr starea care te înghite ca o mlaștină, sau ca un balaur,
starea din care nu mai vezi nici o scăpare.
Dar nu deznădăjdui nici chiar atunci.
Mai este o salvare: la Dumnezeu! El are totdeauna încă o ușă de salvare.
Dar crede atât de puternic, cum cere minunea pe care o aștepți.
2 - Dar în cele mai grele din stările sale, sufletul nenorocit de tot, nu mai găsește nici o putere nici să se roage, nici să plângă, nici să mai îndrăznească o nădejde.
Ci stă pierdut, copleșit, leșinat - așteptând să fie înghițit.
O, atunci Doamne, fă numai Tu totul!
3 - Când sufletul doborât de tot nici măcar conștiința n-o mai are clară,
căci sufletește el este mort înainte de a muri trupește,
- fiindcă noaptea grozavă și grea, noaptea desăvârșită a prăbușirii, l-a cuprins acoperindu-l și îngropându-i tot mai adânc întreagă ființa sa și cea duhovnicească și cea sufletească și cea trupească.
Vai de cel ce a ajuns astfel. Acesta și-a pierdut până și speranța - singura frânghie de salvare cu care l-ar fi ridicat din valuri Dumnezeu.
4 - Atunci puterile credinței, adică înflăcărarea, râvna și dragostea - nu mai pot fi cum trebuie,
iar răul și nenorocirea se întind și se adâncesc peste tot.
Cangrena roade ucigător totul, până când pierzarea nu mai poate fi nici ocolită nici amânată.
Ce mântuitoare binefacere este o rămășiță curată, sănătoasă și vie în această Lucrare!
5 - Rămășița aceasta este conștiința acelei lucrări duhovnicești
- și totul depinde de lupta pe care o dă ea atât cu răul dinăuntru cât și cu cel dinafară,
atât cu duhurile vrăjmașe, cât și cu vrăjmașii văzuți,
care în ceasul cel mai slab dau năvala cea mai tare,
din toate părțile, cu gând să nimicească totul.
6 - O, Doamne Dumnezeul nostru Cel Nemărginit și Bun,
Te rugăm ai cea mai multă milă de noi când suntem în stări de grea nenorocire
și când răul ne cuprinde și ne întunecă de peste tot.
Oricare ar fi cauza nenorocirii noastre, Te rugăm Doamne Isuse, nu ne părăsi de tot, căci chiar atunci avem cea mai mare nevoie de ajutorul Tău.
7 - Preabunule Doamne noi știm că suntem nespus de vinovați în fața Ta,
căci numai din pricina neascultării noastre vine peste noi nenorocirea,
- dar vezi Doamne starea noastră care este de multe ori atât de grea, încât nu mai avem putere nici să ne mai rugăm sau să mai nădăjduim în ajutor.
Nu ne lăsa Preabunule Doamne să ajungem niciodată până la stări deznădăjduite,
pentru ca să nu ne pierdem cu totul și pe totdeauna.
8 - Sunt multe piedici în calea rugăciunilor noastre până la Dumnezeu.
De aceea, dacă rugăciunea nu este puternică, stăruitoare și mereu înaltă, adeseori nu poate birui piedicile potrivnice și nu poate ajunge până la Dumnezeu (Daniel 10, 12-13).
9 - Cea dintâi piedică în calea rugăciunii noastre este adesea lenevirea duhului nostru
și îndoielile inimii noastre.
și nădejdea cu care trebuie să ne adresăm lui Dumnezeu.
Nu avem credința biruitoare, fără de care puțină nădejde mai rămâne rugăciunii noastre.
10 - O altă piedică în calea rugăciunii noastre este oboseala și părăsirea noastră.
După cel mai mic efort duhovnicesc,
după cea mai mică luptă de rugăciune,
obosim îndată, slăbim și părăsim îndată lupta...
Atunci cum să ne prețuiască Dumnezeu rugăciunea noastră, când noi îi dăm așa de puțin preț?
11 - Mai sunt apoi și alte piedici în calea rugăciunilor noastre, mai ales aceea că ne rugăm cerând ceea ce nu este permis, ceea ce este împotriva voii lui Dumnezeu...
În astfel de cazuri răspunsul cel mai bun pe care ni-l dă Dumnezeu, este neprimirea rugăciunii noastre,
orice alt răspuns ne-ar fi numai spre rău.
12 - Rugăciunea este o luptă pentru grăbirea biruinței Lucrării Domnului,
un ajutor pentru desăvârșirea altora,
pentru statornicia lor,
O astfel de rugăciune este totdeauna binecuvântată și primită.
13 - Rugăciunea este un mare sprijin pe care îl putem da mai marilor noștri în munca și în lupta lor,
O, cât de des ar trebui să folosim această rugăciune!
14 - Rugăciunea poate întoarce prin voia lui Dumnezeu, multe planuri ale celor răi, spre mântuirea și biruința noastră (Filip. 1, 19).
15 - Sufletul care a umblat vreme îndelungată în întunericul apăsării și al durerilor,
în cel al umilirilor zilnice, și al răpirii drepturilor sale,
sau în cel al batjocoririi sălbatice și abuzive,
sufletul acela își adună înăuntrul său atâta putere de a răbda și atâta voință de a răzbi,
încât rugăciunile lui îndelungi, stăruitoare și puternice nu pot să nu le învingă până la urmă.
16 - Duhul rugăciunii credincioase, oricât de apăsat și nedreptățit ar fi, nu se roagă ca arătarea Domnului în apărarea și ajutorul lui - să se facă în răzbunare, în mânie sau în judecată,
ci în strălucire.
Căci numai strălucirea este o arătare vrednică de Dumnezeu.
Strălucirea măreață și slăvită este cadrul vrednic de Chipul Domnului.
17 - O, credincioși slujitori ai lui Hristos din toate timpurile, nu uitați că și voi trebuie să-L arătați pe Dumnezeu prin faptele și cuvintele voastre în chipul cel mai strălucit.
Dacă vorbiți despre Hristos, căutați să vorbiți despre El cât mai strălucit...
Dacă scrieți despre El, scrieți cât mai strălucit.
Dacă umblați cu El, umblați strălucit...
Și răsplata voastră va fi în strălucirea Lui.
18 - Căderea poate fi de multe feluri.
Poate fi o cădere în păcat... Aceasta este starea cea mai rea... Starea cea mai fără Dumnezeu. Starea cea mai deznădăjduită.
Cea mai fără de lumină și fără de mântuire.
Toate celelalte căderi nu-s atât de grele ca asta.
Dumnezeu poate salva chiar și din asta. Dar adesea cel care a căzut așa, nu se mai roagă niciodată.
19 - Poate fi o cădere în ispită...
într-una din multele ispite pe care vrăjmașul sufletelor noastre le seamănă în calea vieții noastre de credință, ca pe niște curse viclene și ucigașe (2 Tim. 2, 26).
Din această stare se poate scăpa ușor, dar trebuie neapărat o mare credință.
Și adeseori - o răscumpărare pe măsura căderii.
20 - Poate fi o cădere în lenea duhovnicească,
în nepăsarea față de Lucrarea lui Dumnezeu,
în nepăsarea de rugăciune, în nepăsarea față de cercetarea bisericii și a fraților...
În izolarea de frățietatea și de biserica lui Hristos.
În răcirea dragostei.
În slăbirea râvnei...
Multe pot fi căderile omului duhovnicesc, dar dacă se poate ridica cu lacrimi de căință și cu rugăciune fierbinte și cu inima zdrobită - Sângele lui Hristos îl curăță din nou.
Dar îi poruncește: să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva și mai rău.
Doamne și Dumnezeul nostru, Te rugăm nu ne lăsa să cădem.
Iar dacă am căzut, ajută-ne să ne ridicăm îndată, cu lacrimi și cu pocăință.
Amin.