Ameninţare şi izbăvire
Traian Dorz - Cununile Slăvite
1 - Ce îngrozitor de grea este într-adevăr starea care te înghite ca o mlaştină, sau ca un balaur,
starea din care nu mai vezi nici o scăpare.
Dar nu deznădăjdui nici chiar atunci.
Mai este o salvare: la Dumnezeu! El are totdeauna încă o uşă de salvare.
Dar crede atât de puternic, cum cere minunea pe care o aştepţi.
2 - Dar în cele mai grele din stările sale, sufletul nenorocit de tot, nu mai găseşte nici o putere nici să se roage, nici să plângă, nici să mai îndrăznească o nădejde.
Ci stă pierdut, copleşit, leşinat - aşteptând să fie înghiţit.
O, atunci Doamne, fă numai Tu totul!
3 - Când sufletul doborât de tot nici măcar conştiinţa n-o mai are clară,
căci sufleteşte el este mort înainte de a muri trupeşte,
- fiindcă noaptea grozavă şi grea, noaptea desăvârşită a prăbuşirii, l-a cuprins acoperindu-l şi îngropându-i tot mai adânc întreagă fiinţa sa şi cea duhovnicească şi cea sufletească şi cea trupească.
Vai de cel ce a ajuns astfel. Acesta şi-a pierdut până şi speranţa - singura frânghie de salvare cu care l-ar fi ridicat din valuri Dumnezeu.
4 - Atunci puterile credinţei, adică înflăcărarea, râvna şi dragostea - nu mai pot fi cum trebuie,
iar răul şi nenorocirea se întind şi se adâncesc peste tot.
Cangrena roade ucigător totul, până când pierzarea nu mai poate fi nici ocolită nici amânată.
Ce mântuitoare binefacere este o rămăşiţă curată, sănătoasă şi vie în această Lucrare!
5 - Rămăşiţa aceasta este conştiinţa acelei lucrări duhovniceşti
- şi totul depinde de lupta pe care o dă ea atât cu răul dinăuntru cât şi cu cel dinafară,
atât cu duhurile vrăjmaşe, cât şi cu vrăjmaşii văzuţi,
care în ceasul cel mai slab dau năvala cea mai tare,
din toate părţile, cu gând să nimicească totul.
6 - O, Doamne Dumnezeul nostru Cel Nemărginit şi Bun,
Te rugăm ai cea mai multă milă de noi când suntem în stări de grea nenorocire
şi când răul ne cuprinde şi ne întunecă de peste tot.
Oricare ar fi cauza nenorocirii noastre, Te rugăm Doamne Isuse, nu ne părăsi de tot, căci chiar atunci avem cea mai mare nevoie de ajutorul Tău.
7 - Preabunule Doamne noi ştim că suntem nespus de vinovaţi în faţa Ta,
căci numai din pricina neascultării noastre vine peste noi nenorocirea,
- dar vezi Doamne starea noastră care este de multe ori atât de grea, încât nu mai avem putere nici să ne mai rugăm sau să mai nădăjduim în ajutor.
Nu ne lăsa Preabunule Doamne să ajungem niciodată până la stări deznădăjduite,
pentru ca să nu ne pierdem cu totul şi pe totdeauna.
8 - Sunt multe piedici în calea rugăciunilor noastre până la Dumnezeu.
De aceea, dacă rugăciunea nu este puternică, stăruitoare şi mereu înaltă, adeseori nu poate birui piedicile potrivnice şi nu poate ajunge până la Dumnezeu (Daniel 10, 12-13).
9 - Cea dintâi piedică în calea rugăciunii noastre este adesea lenevirea duhului nostru
şi îndoielile inimii noastre.
şi nădejdea cu care trebuie să ne adresăm lui Dumnezeu.
Nu avem credinţa biruitoare, fără de care puţină nădejde mai rămâne rugăciunii noastre.
10 - O altă piedică în calea rugăciunii noastre este oboseala şi părăsirea noastră.
După cel mai mic efort duhovnicesc,
după cea mai mică luptă de rugăciune,
obosim îndată, slăbim şi părăsim îndată lupta...
Atunci cum să ne preţuiască Dumnezeu rugăciunea noastră, când noi îi dăm aşa de puţin preţ?
11 - Mai sunt apoi şi alte piedici în calea rugăciunilor noastre, mai ales aceea că ne rugăm cerând ceea ce nu este permis, ceea ce este împotriva voii lui Dumnezeu...
În astfel de cazuri răspunsul cel mai bun pe care ni-l dă Dumnezeu, este neprimirea rugăciunii noastre,
orice alt răspuns ne-ar fi numai spre rău.
12 - Rugăciunea este o luptă pentru grăbirea biruinţei Lucrării Domnului,
un ajutor pentru desăvârşirea altora,
pentru statornicia lor,
O astfel de rugăciune este totdeauna binecuvântată şi primită.
13 - Rugăciunea este un mare sprijin pe care îl putem da mai marilor noştri în munca şi în lupta lor,
O, cât de des ar trebui să folosim această rugăciune!
14 - Rugăciunea poate întoarce prin voia lui Dumnezeu, multe planuri ale celor răi, spre mântuirea şi biruinţa noastră (Filip. 1, 19).
15 - Sufletul care a umblat vreme îndelungată în întunericul apăsării şi al durerilor,
în cel al umilirilor zilnice, şi al răpirii drepturilor sale,
sau în cel al batjocoririi sălbatice şi abuzive,
sufletul acela îşi adună înăuntrul său atâta putere de a răbda şi atâta voinţă de a răzbi,
încât rugăciunile lui îndelungi, stăruitoare şi puternice nu pot să nu le învingă până la urmă.
16 - Duhul rugăciunii credincioase, oricât de apăsat şi nedreptăţit ar fi, nu se roagă ca arătarea Domnului în apărarea şi ajutorul lui - să se facă în răzbunare, în mânie sau în judecată,
ci în strălucire.
Căci numai strălucirea este o arătare vrednică de Dumnezeu.
Strălucirea măreaţă şi slăvită este cadrul vrednic de Chipul Domnului.
17 - O, credincioşi slujitori ai lui Hristos din toate timpurile, nu uitaţi că şi voi trebuie să-L arătaţi pe Dumnezeu prin faptele şi cuvintele voastre în chipul cel mai strălucit.
Dacă vorbiţi despre Hristos, căutaţi să vorbiţi despre El cât mai strălucit...
Dacă scrieţi despre El, scrieţi cât mai strălucit.
Dacă umblaţi cu El, umblaţi strălucit...
Şi răsplata voastră va fi în strălucirea Lui.
18 - Căderea poate fi de multe feluri.
Poate fi o cădere în păcat... Aceasta este starea cea mai rea... Starea cea mai fără Dumnezeu. Starea cea mai deznădăjduită.
Cea mai fără de lumină şi fără de mântuire.
Toate celelalte căderi nu-s atât de grele ca asta.
Dumnezeu poate salva chiar şi din asta. Dar adesea cel care a căzut aşa, nu se mai roagă niciodată.
19 - Poate fi o cădere în ispită...
într-una din multele ispite pe care vrăjmaşul sufletelor noastre le seamănă în calea vieţii noastre de credinţă, ca pe nişte curse viclene şi ucigaşe (2 Tim. 2, 26).
Din această stare se poate scăpa uşor, dar trebuie neapărat o mare credinţă.
Şi adeseori - o răscumpărare pe măsura căderii.
20 - Poate fi o cădere în lenea duhovnicească,
în nepăsarea faţă de Lucrarea lui Dumnezeu,
în nepăsarea de rugăciune, în nepăsarea faţă de cercetarea bisericii şi a fraţilor...
În izolarea de frăţietatea şi de biserica lui Hristos.
În răcirea dragostei.
În slăbirea râvnei...
Multe pot fi căderile omului duhovnicesc, dar dacă se poate ridica cu lacrimi de căinţă şi cu rugăciune fierbinte şi cu inima zdrobită - Sângele lui Hristos îl curăţă din nou.
Dar îi porunceşte: să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva şi mai rău.
Doamne şi Dumnezeul nostru, Te rugăm nu ne lăsa să cădem.
Iar dacă am căzut, ajută-ne să ne ridicăm îndată, cu lacrimi şi cu pocăinţă.
Amin.