Calea dreaptă - și căi amăgitoare
Traian Dorz - Săgețile biruitoare
1 - Îndrumătorii care arată calea cea dreaptă, atunci când sunt sute de căi amăgitoare în fața oamenilor,
iar biata mulțime nu știe pe unde s-o ia ca să nu se piardă,
- îndrumătorii aceștia sunt cei mai necesari în lumea asta.
Ei sunt tot așa cum sunt luminătorii de pe cer.
2 - Învățătorii care să sfătuiască și să călăuzească în vremile de întuneric sufletesc, de prigoniri și de apăsare,
- sunt foarte puțini,
- nu numai pentru că a-i lumina pe alții, li se cere lor înșiși mai întâi, o viață luminoasă, viață care este o ardere și o jertfă personală,
- dar și pentru că împotriva luminii în astfel de vremuri, se ridică cele mai multe furtuni și cei mai mulți vrăjmași.
3 - Pe cel ce luminează ziua binecuvântează-l de o sută de ori.
Dar pe cel ce te luminează noaptea, binecuvântează-l de o mie.
Căci luminătorii de vremi pașnice poți găsi mai ușor, dar luminători de vremi furtunoase poți găsi foarte greu.
4 - Binecuvântat este omul care vede înainte...
- și vai de acela care vede numai în urmă!
Fericit este acela care merge în întâmpinarea viitorului
- și nefericit este acela care fuge după timpul trecut.
5 - Cel înțelept știe bine să folosească orice clipă, spre a-și câștiga mântuirea sufletului său,
- dar cel nebun își pierde toți anii săi în deșertăciune.
Deșertăciuni sunt toate cele ce nu rămân după moarte,
- iar cele ce rămân sunt singurele noastre comori.
6 - Acum înțeleg că lumina lui Dumnezeu e mai presus de oameni.
Și felul în care călăuzește Duhul lui Hristos Profeția și Adevărul, este nespus mai înțelept.
7 - Ceea ce a grăit și a scris Duhul Sfânt lumii prin profeții Sfintelor Scripturi, nu este de fapt o descriere a propriei lor vieți trecătoare.
Ci înfățișarea unui adevăr veșnic cu ajutorul vieții acestora.
8 - Duhul lui Hristos le-a pregătit sfinților alcătuitori ai Scripturii, nu numai care cărți sunt inspirate de Sus, spre a fi alese și așezate în cuprinsul Cărții Dumnezeiești,
dar și ordinea în care să fie așezate, după adevărul cuprins de conținutul fiecăreia din ele.
9 - Nu sunt ochi mai fericiți ca ochii care văzând totul, știu să aleagă ceea ce este bun.
Și alegând - știu să păstreze pentru totdeauna ceea ce a găsit adevărat și frumos.
Tristul refren: O, deșertăciunea deșertăciunilor, - răsună ca o puternică înștiințare tuturor celor ce au apucat și merg pe calea lumii... Că au apucat rău. Și că vor sfârși rău.
Dar cine mai are urechi să audă astăzi acest glas?
10 - Prea rari sunt oamenii care stau de vorbă cu inima lor, spre a o sfătui și îndruma bine,
spre a o mustra sau călăuzi înțelept,
pentru a ști ce să aleagă dintre toate, pe cele ce i le îmbie Dumnezeu,
nu pe cele ce i le îmbie lumea.
11 - Dintre acei prea rari care stau de vorbă cu inima lor,
- cât de rari pot fi acei care știu să-și sfătuiască bine inima.
Și știu să și-o înfrâneze când văd că a luat o cale rea.
Solomon nu și-a sfătuit bine, ci rău - inima sa!
Pentru că este scris: Și n-a mai fost inima lui Solomon întreagă cu Domnul Dumnezeul său.
12 - Din firea ei inima noastră este aplecată spre plăcerea lumească și păcătoasă.
Mai ales dacă, înainte de a se întoarce la Dumnezeu și a-L primi pe Hristos, - a gustat din plin vinul înșelător al păcatului și cupa vrăjită a desfrânării.
13 - Știm cu lacrimi amare, de câte ori inima noastră s-a aruncat cu plăcere în brațele ispitei... Și s-a lăsat cu ușurință cuprinsă de păcat.
Biruind slaba voință a sufletului, inima noastră ni l-a târât după ea, în focul ucigător și aprins.
Știm cu toții cât de rea ne este inima adeseori.
Cât de gata este ea să primească, fără să judece, orice îndemn spre desfrânare sau rătăciri.
De aceea trebuie mereu să ne îndemnăm inima spre rugăciune și renunțare.
14 - O, ce înșelătoare este pofta ochilor, care vin din pofta inimii!
Doar puțin să asculți o muzică ispititoare,
doar puțin să privești o frumusețe a păcatului,
doar puțin să te oprești în unul dintre locurile alunecoase,
doar puțin să nu ții strâns frânele inimii,
- și te trezești cine știe unde, după ce te-ai dus...
După ce ai căzut, după ce te-ai întinat, după ce te-ai ars...
15 - Cât te costă apoi să revii din nou de unde ai fost!
Câte lacrimi. Câte pierderi. Câtă durere. Câtă rușine...
Câtă pocăință și câtă milă a lui Dumnezeu.
E mai ușor să te păzești de o sută de ori să nu cazi, decât să te mai scoli după ce ai căzut o dată.
16 - Dar cu toate înștiințările și îndemnurile mulți n-au mai revenit și nu s-au mai ridicat niciodată.
S-au nimicit acolo, duși de inima cuprinsă de vechea nebunie.
Vrăjită de vechiul șarpe.
Îmbrățișată de vechiul păcat...
Iată inima celor mai mulți oameni!
17 - Ce bine este când omul vede că nu este altă fericire decât să-L caute și să-L asculte pe Dumnezeu.
Ce bine este când omul află că tocmai fericirea păcatului este o amară și nebunească amăgire.
18 - Nu te bizui nici tu pe inima ta. Nici pe puterea ta. Nici pe înțelepciunea ta, - niciodată.
Ci chiar și atunci când ți se pare că te poți încrede în ele, - o, mai ales atunci! - aleargă la Hristos, pune-ți inima ta în lanțurile Crucii Lui,
pune-ți voința ta în stăpânirea voii Lui
și pune-ți înțelepciunea ta în frâul ascultării de înțelepciunea Lui.
19 - Nu zice inimii tale: Haide aici, - ci poruncește-i: stai acolo!
Nu zice: Doamne du-mă în ispită, ca să-Ți arăt că eu voi birui.
Ci roagă-te: Și nu mă duce pe mine în ispită...
Căci ispita este mai tare ca mine și mă va birui ea...
20 - Cu o precizie uimitoare și sfântă, fiecare lucru al lui Dumnezeu își are ceasul lui.
Și fiecare lucrare a Lui, își are vremea ei.
Nimic nu vine înainte de a-i sosi vremea.
Și nimic nu rămâne după ce vremea sa a trecut!
Doamne, învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă.
Amin.