Calea dreaptă - şi căi amăgitoare
Traian Dorz - Săgețile biruitoare
1 - Îndrumătorii care arată calea cea dreaptă, atunci când sunt sute de căi amăgitoare în faţa oamenilor,
iar biata mulţime nu ştie pe unde s-o ia ca să nu se piardă,
- îndrumătorii aceştia sunt cei mai necesari în lumea asta.
Ei sunt tot aşa cum sunt luminătorii de pe cer.
2 - Învăţătorii care să sfătuiască şi să călăuzească în vremile de întuneric sufletesc, de prigoniri şi de apăsare,
- sunt foarte puţini,
- nu numai pentru că a-i lumina pe alţii, li se cere lor înşişi mai întâi, o viaţă luminoasă, viaţă care este o ardere şi o jertfă personală,
- dar şi pentru că împotriva luminii în astfel de vremuri, se ridică cele mai multe furtuni şi cei mai mulţi vrăjmaşi.
3 - Pe cel ce luminează ziua binecuvântează-l de o sută de ori.
Dar pe cel ce te luminează noaptea, binecuvântează-l de o mie.
Căci luminătorii de vremi paşnice poţi găsi mai uşor, dar luminători de vremi furtunoase poţi găsi foarte greu.
4 - Binecuvântat este omul care vede înainte...
- şi vai de acela care vede numai în urmă!
Fericit este acela care merge în întâmpinarea viitorului
- şi nefericit este acela care fuge după timpul trecut.
5 - Cel înţelept ştie bine să folosească orice clipă, spre a-şi câştiga mântuirea sufletului său,
- dar cel nebun îşi pierde toţi anii săi în deşertăciune.
Deşertăciuni sunt toate cele ce nu rămân după moarte,
- iar cele ce rămân sunt singurele noastre comori.
6 - Acum înţeleg că lumina lui Dumnezeu e mai presus de oameni.
Şi felul în care călăuzeşte Duhul lui Hristos Profeţia şi Adevărul, este nespus mai înţelept.
7 - Ceea ce a grăit şi a scris Duhul Sfânt lumii prin profeţii Sfintelor Scripturi, nu este de fapt o descriere a propriei lor vieţi trecătoare.
Ci înfăţişarea unui adevăr veşnic cu ajutorul vieţii acestora.
8 - Duhul lui Hristos le-a pregătit sfinţilor alcătuitori ai Scripturii, nu numai care cărţi sunt inspirate de Sus, spre a fi alese şi aşezate în cuprinsul Cărţii Dumnezeieşti,
dar şi ordinea în care să fie aşezate, după adevărul cuprins de conţinutul fiecăreia din ele.
9 - Nu sunt ochi mai fericiţi ca ochii care văzând totul, ştiu să aleagă ceea ce este bun.
Şi alegând - ştiu să păstreze pentru totdeauna ceea ce a găsit adevărat şi frumos.
Tristul refren: O, deşertăciunea deşertăciunilor, - răsună ca o puternică înştiinţare tuturor celor ce au apucat şi merg pe calea lumii... Că au apucat rău. Şi că vor sfârşi rău.
Dar cine mai are urechi să audă astăzi acest glas?
10 - Prea rari sunt oamenii care stau de vorbă cu inima lor, spre a o sfătui şi îndruma bine,
spre a o mustra sau călăuzi înţelept,
pentru a şti ce să aleagă dintre toate, pe cele ce i le îmbie Dumnezeu,
nu pe cele ce i le îmbie lumea.
11 - Dintre acei prea rari care stau de vorbă cu inima lor,
- cât de rari pot fi acei care ştiu să-şi sfătuiască bine inima.
Şi ştiu să şi-o înfrâneze când văd că a luat o cale rea.
Solomon nu şi-a sfătuit bine, ci rău - inima sa!
Pentru că este scris: Şi n-a mai fost inima lui Solomon întreagă cu Domnul Dumnezeul său.
12 - Din firea ei inima noastră este aplecată spre plăcerea lumească şi păcătoasă.
Mai ales dacă, înainte de a se întoarce la Dumnezeu şi a-L primi pe Hristos, - a gustat din plin vinul înşelător al păcatului şi cupa vrăjită a desfrânării.
13 - Ştim cu lacrimi amare, de câte ori inima noastră s-a aruncat cu plăcere în braţele ispitei... Şi s-a lăsat cu uşurinţă cuprinsă de păcat.
Biruind slaba voinţă a sufletului, inima noastră ni l-a târât după ea, în focul ucigător şi aprins.
Ştim cu toţii cât de rea ne este inima adeseori.
Cât de gata este ea să primească, fără să judece, orice îndemn spre desfrânare sau rătăciri.
De aceea trebuie mereu să ne îndemnăm inima spre rugăciune şi renunţare.
14 - O, ce înşelătoare este pofta ochilor, care vin din pofta inimii!
Doar puţin să asculţi o muzică ispititoare,
doar puţin să priveşti o frumuseţe a păcatului,
doar puţin să te opreşti în unul dintre locurile alunecoase,
doar puţin să nu ţii strâns frânele inimii,
- şi te trezeşti cine ştie unde, după ce te-ai dus...
După ce ai căzut, după ce te-ai întinat, după ce te-ai ars...
15 - Cât te costă apoi să revii din nou de unde ai fost!
Câte lacrimi. Câte pierderi. Câtă durere. Câtă ruşine...
Câtă pocăinţă şi câtă milă a lui Dumnezeu.
E mai uşor să te păzeşti de o sută de ori să nu cazi, decât să te mai scoli după ce ai căzut o dată.
16 - Dar cu toate înştiinţările şi îndemnurile mulţi n-au mai revenit şi nu s-au mai ridicat niciodată.
S-au nimicit acolo, duşi de inima cuprinsă de vechea nebunie.
Vrăjită de vechiul şarpe.
Îmbrăţişată de vechiul păcat...
Iată inima celor mai mulţi oameni!
17 - Ce bine este când omul vede că nu este altă fericire decât să-L caute şi să-L asculte pe Dumnezeu.
Ce bine este când omul află că tocmai fericirea păcatului este o amară şi nebunească amăgire.
18 - Nu te bizui nici tu pe inima ta. Nici pe puterea ta. Nici pe înţelepciunea ta, - niciodată.
Ci chiar şi atunci când ţi se pare că te poţi încrede în ele, - o, mai ales atunci! - aleargă la Hristos, pune-ţi inima ta în lanţurile Crucii Lui,
pune-ţi voinţa ta în stăpânirea voii Lui
şi pune-ţi înţelepciunea ta în frâul ascultării de înţelepciunea Lui.
19 - Nu zice inimii tale: Haide aici, - ci porunceşte-i: stai acolo!
Nu zice: Doamne du-mă în ispită, ca să-Ţi arăt că eu voi birui.
Ci roagă-te: Şi nu mă duce pe mine în ispită...
Căci ispita este mai tare ca mine şi mă va birui ea...
20 - Cu o precizie uimitoare şi sfântă, fiecare lucru al lui Dumnezeu îşi are ceasul lui.
Şi fiecare lucrare a Lui, îşi are vremea ei.
Nimic nu vine înainte de a-i sosi vremea.
Şi nimic nu rămâne după ce vremea sa a trecut!
Doamne, învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă.
Amin.