Calul troian pe care l-au folosit grecii

- cu înşelăciunea -

Dar şi aici, arma cea mai puternică a diavolului este înşelăciunea. Pe cele mai multe cetăţi sufleteşti, diavolul le cuprinde cu înşelăciunea. Nu cu puterea, ci cu înşelăciunea.

Istoria păstrează amintirea unui crâncen război ce s-a dat în vechime între greci şi troieni pentru ocuparea cetăţii Troia. 10 ani de-a rândul au luptat grecii să cuprindă această cetate. 10 ani au dat mereu asalt asupra ei, dar n-au putut-o cuprinde. Troienii o apărau cu îndârjire.

Atunci grecii folosiră o înşelăciune. Făcură un cal uriaş de lemn, în pântecele căruia au intrat câţiva din cei mai viteji luptători. Calul era făcut cu mare meşteşug. Intrarea cea mincinoasă nu se putea observa. Pe urmă grecii se făcură că se retrag. Într-o noapte s-au retras lăsând pe câmpul de luptă calul cel de lemn cu înştiinţarea mincinoasă că l-au lăsat în dar troienilor.

Dimineaţa, bucurie mare în tabăra troienilor. Au năvălit în câmpul de luptă părăsit de greci şi înconjurând calul de lemn, s-au apucat să-l bage în cetate ca pe un dar preţios şi semn de biruinţă. Câţiva din bătrânii troienilor se împotriviră acestui dar. Plini de îngrijorare ei ziceau: Aveţi grijă căci lucrul acesta este o înşelăciune... feriţi-vă de darul grecilor!...

Dar oamenii nu au luat în seamă sfatul bătrânilor. Au băgat în cetate darul grecilor şi de bucuria acestei izbânzi, peste noapte se puseră pe chef şi beţie.

Şi atunci ce s-a întâmplat? Un lucru grozav. Peste noapte, vitejii greci au ieşit din pântecele calului şi au dat foc cetăţii. În acelaşi timp, sosi şi armata grecilor retraşi. O spaimă şi zăpăceală mare i-a cuprins pe troieni. Totul era pierdut. Cetatea ardea, iar ei zăceau beţi şi ameţiţi de băutură. Grecii i-au trecut prin foc şi sabie. Cetatea a fost arsă şi distrusă până la pământ.

Întâmplarea aceasta - cu înşelăciunea calului de lemn - este cunoscută în istoria lumii sub denumirea de Calul troian.

O astfel de înşelăciune foloseşte şi diavolul în lupta cea sufletească. Şi diavolul îşi are un cal troian al său. Ştiţi dv. care este acest cal troian? Este sticla cu băutură, este alcoolul (grecii au folosit un cal de lemn, diavolul foloseşte un cal de sticlă). Cu acest cal troian - cu această înşelăciune - umblă Satana să se furişeze în cetatea sufletelor noastre. Cu acest cal umblă să cucerească cetatea sufletului nostru.

Diavolul foloseşte acest cal întocmai aşa cum l-au folosit grecii. Dintre tartorii săi, alege diavolul pe cei mai viteji luptători şi îi vâră în pântecele sticlei cu alcool. Se preface apoi ispititorul că încetează lupta. Se dă pe lângă om cu cele bune. Ia sticla de alcool şi o îmbie omului ca pe un dar. O îmbie cu vorbe frumoase ca acestea: Noroc bun, Doamne ajută, să dea Dumnezeu bine.

Dar pe urmă ce se întâmplă? Noaptea - adică după ce omului i se tulbură mintea - diavolii dau năvală în cetatea sufletului, aprind poftele cele rele şi groaznic prăpăd şi măcel sufletesc fac.

Ah, câte Troie, câte cetăţi sufleteşti, câte suflete cuprinde şi aprinde diavolul cu acest cal blestemat! Oriunde se vâră acest cal blestemat, rămâne pe urma lui sânge, prăpăd şi măcel sufletesc.

Uitaţi-vă la un om credincios care apucă cu băutura şi beţia. Văzând cu ochii se ticăloşeşte şi se prăpădeşte.

Uitaţi-vă la o casă şi familie în care intră calul diavolului: băutura şi beţia. Văzând cu ochii slăbeşte şi se duce pe gheaţă.

Eu am cunoscut la ţară un om ce trăise o viaţă întreagă în frică de Dumnezeu şi fapte bune. Dar într-o duminică s-a scăpat de s-a îmbătat la cârciumă: din beţie a apucat la ceartă cu un vecin al său, şi din ceartă la bătaie. Tulburat de băutură, a apucat o bâtă, l-a lovit de moarte pe de-aproapele său şi a ajuns în temniţă.

Oamenii vorbeau de ceasul cel rău în care a intrat la birt. Dar acest ceas rău era ceasul diavolului: era un ceas pregătit din bună vreme de diavolul; era blestematul de cal troian, cu care se vârâse în cetatea omului şi prăpăd grozav făcuse cu el.

Uitaţi-vă în duminici şi sărbători prin cele cârciumi şi locuri de petrecere. Sunt pline de sânge sufletesc, sunt pline de cei morţi şi răniţi cu sufletul pe care i-a făcut calul cel blestemat al diavolului.

Ah, ce prăpăd grozav face diavolul cu acest cal blestemat! Bătrânii troienilor au strigat cu îngrijorare: Oameni buni, aveţi grijă că lucrul acesta este o înşelăciune... feriţi-vă de darul grecilor!...

Din tot sufletul şi din toată puterea strigăm şi noi: oameni buni! Feriţi-vă de acest cal blestemat; feriţi-vă de alcool!

Aici este locul să întreb: cu ce-ţi aperi tu, dragă cititorule, cetatea sufletului tău? Cu ce-ţi aperi viaţa ta cea sufletească contra patimilor rele?

Ah, ce puţin se ocupă oamenii cu lucrul acesta! Cei mai mulţi creştini îşi închipuie că se pot apăra cu câte un Tatăl nostru spus în graba mare şi cu câteva cruci aruncate seara şi dimineaţa. Dar cetatea se poate apăra numai cu priveghere neîncetată, cu rugăciune neîncetată şi cu întărire neîncetată în darul şi harul Duhului Sfânt.