Calul troian pe care l-au folosit grecii

- cu înșelăciunea -

Dar și aici, arma cea mai puternică a diavolului este înșelăciunea. Pe cele mai multe cetăți sufletești, diavolul le cuprinde cu înșelăciunea. Nu cu puterea, ci cu înșelăciunea.

Istoria păstrează amintirea unui crâncen război ce s-a dat în vechime între greci și troieni pentru ocuparea cetății Troia. 10 ani de-a rândul au luptat grecii să cuprindă această cetate. 10 ani au dat mereu asalt asupra ei, dar n-au putut-o cuprinde. Troienii o apărau cu îndârjire.

Atunci grecii folosiră o înșelăciune. Făcură un cal uriaș de lemn, în pântecele căruia au intrat câțiva din cei mai viteji luptători. Calul era făcut cu mare meșteșug. Intrarea cea mincinoasă nu se putea observa. Pe urmă grecii se făcură că se retrag. Într-o noapte s-au retras lăsând pe câmpul de luptă calul cel de lemn cu înștiințarea mincinoasă că l-au lăsat în dar troienilor.

Dimineața, bucurie mare în tabăra troienilor. Au năvălit în câmpul de luptă părăsit de greci și înconjurând calul de lemn, s-au apucat să-l bage în cetate ca pe un dar prețios și semn de biruință. Câțiva din bătrânii troienilor se împotriviră acestui dar. Plini de îngrijorare ei ziceau: Aveți grijă căci lucrul acesta este o înșelăciune... feriți-vă de darul grecilor!...

Dar oamenii nu au luat în seamă sfatul bătrânilor. Au băgat în cetate darul grecilor și de bucuria acestei izbânzi, peste noapte se puseră pe chef și beție.

Și atunci ce s-a întâmplat? Un lucru grozav. Peste noapte, vitejii greci au ieșit din pântecele calului și au dat foc cetății. În același timp, sosi și armata grecilor retrași. O spaimă și zăpăceală mare i-a cuprins pe troieni. Totul era pierdut. Cetatea ardea, iar ei zăceau beți și amețiți de băutură. Grecii i-au trecut prin foc și sabie. Cetatea a fost arsă și distrusă până la pământ.

Întâmplarea aceasta - cu înșelăciunea calului de lemn - este cunoscută în istoria lumii sub denumirea de Calul troian.

O astfel de înșelăciune folosește și diavolul în lupta cea sufletească. Și diavolul își are un cal troian al său. Știți dv. care este acest cal troian? Este sticla cu băutură, este alcoolul (grecii au folosit un cal de lemn, diavolul folosește un cal de sticlă). Cu acest cal troian - cu această înșelăciune - umblă Satana să se furișeze în cetatea sufletelor noastre. Cu acest cal umblă să cucerească cetatea sufletului nostru.

Diavolul folosește acest cal întocmai așa cum l-au folosit grecii. Dintre tartorii săi, alege diavolul pe cei mai viteji luptători și îi vâră în pântecele sticlei cu alcool. Se preface apoi ispititorul că încetează lupta. Se dă pe lângă om cu cele bune. Ia sticla de alcool și o îmbie omului ca pe un dar. O îmbie cu vorbe frumoase ca acestea: Noroc bun, Doamne ajută, să dea Dumnezeu bine.

Dar pe urmă ce se întâmplă? Noaptea - adică după ce omului i se tulbură mintea - diavolii dau năvală în cetatea sufletului, aprind poftele cele rele și groaznic prăpăd și măcel sufletesc fac.

Ah, câte Troie, câte cetăți sufletești, câte suflete cuprinde și aprinde diavolul cu acest cal blestemat! Oriunde se vâră acest cal blestemat, rămâne pe urma lui sânge, prăpăd și măcel sufletesc.

Uitați-vă la un om credincios care apucă cu băutura și beția. Văzând cu ochii se ticăloșește și se prăpădește.

Uitați-vă la o casă și familie în care intră calul diavolului: băutura și beția. Văzând cu ochii slăbește și se duce pe gheață.

Eu am cunoscut la țară un om ce trăise o viață întreagă în frică de Dumnezeu și fapte bune. Dar într-o duminică s-a scăpat de s-a îmbătat la cârciumă: din beție a apucat la ceartă cu un vecin al său, și din ceartă la bătaie. Tulburat de băutură, a apucat o bâtă, l-a lovit de moarte pe de-aproapele său și a ajuns în temniță.

Oamenii vorbeau de ceasul cel rău în care a intrat la birt. Dar acest ceas rău era ceasul diavolului: era un ceas pregătit din bună vreme de diavolul; era blestematul de cal troian, cu care se vârâse în cetatea omului și prăpăd grozav făcuse cu el.

Uitați-vă în duminici și sărbători prin cele cârciumi și locuri de petrecere. Sunt pline de sânge sufletesc, sunt pline de cei morți și răniți cu sufletul pe care i-a făcut calul cel blestemat al diavolului.

Ah, ce prăpăd grozav face diavolul cu acest cal blestemat! Bătrânii troienilor au strigat cu îngrijorare: Oameni buni, aveți grijă că lucrul acesta este o înșelăciune... feriți-vă de darul grecilor!...

Din tot sufletul și din toată puterea strigăm și noi: oameni buni! Feriți-vă de acest cal blestemat; feriți-vă de alcool!

Aici este locul să întreb: cu ce-ți aperi tu, dragă cititorule, cetatea sufletului tău? Cu ce-ți aperi viața ta cea sufletească contra patimilor rele?

Ah, ce puțin se ocupă oamenii cu lucrul acesta! Cei mai mulți creștini își închipuie că se pot apăra cu câte un Tatăl nostru spus în graba mare și cu câteva cruci aruncate seara și dimineața. Dar cetatea se poate apăra numai cu priveghere neîncetată, cu rugăciune neîncetată și cu întărire neîncetată în darul și harul Duhului Sfânt.