Cetatea a căzut și a ajuns sub ocupație străină

Am arătat cu ce fel de atacuri și apucături umblă Satana să cucerească cetatea sufletelor noastre: cu asaltul, cu asediul, cu bolșevismul, cu înșelăciunea calului troian și altele...

Vai, câte cetăți cucerește Satana cu aceste atacuri. Și vai, în ce stare grozavă ajung aceste cetăți! Când omul se lasă biruit de ispititorul, Regele cel sufletesc Se retrage din cetatea sufletului său. Se retrage Domnul și în locu-I intră ispititorul cu gloatele lui și cu relele lui. Satana ia în stăpânire cetatea, surpă cele 7 turnuri ale ei (cele 7 virtuți)... unde străluceau cele 7 virtuți, se arată cele 7 păcate de moarte... unde strălucea Crucea credinței, fâlfâie steagul morții (cum se vede în chip). Diavolul distruge tot ce a clădit Regele cetății... pune la arest toate simțurile cele bune ale omului și umblă neîncetat să rupă orice legătură a cetății cu fostul ei Rege.

Grozavă este o astfel de stare! Și totuși primejdia pierzării sufletului nu stă încă în starea aceasta, ci în altceva. Vom arăta această stare folosind și aici o asemănare luată din războaiele cele pământești.

Când o cetate cade sub atacul vrăjmașului, regele ei se retrage. Dar această retragere nu înseamnă că regele își lasă dreptul ce-l are asupra cetății. Cetatea a căzut, dar ea nu aparține vrăjmașului. Cucerirea cetății este numai o ocupație străină și vremelnică.

Regele se consideră și pe mai departe ca stăpânitorul de drept al cetății. El așteaptă să scape iar cetatea de sub dominație străină ca să-și ocupe iar tronul.

Când capitala București a fost ocupată de nemți, regele Ferdinand s-a retras. Bucureștiul a ajuns sub stăpânire nemțească, dar stăpânitorul de drept al capitalei era tot regele Ferdinand. Capitala era numai sub ocupație străină, vremelnică.

Doi ani a ținut această ocupație și pe urmă regele Ferdinand și-a reocupat domnia și tronul.

Așa e și cu cetatea cea sufletească a omului. Când omul se lasă biruit de ispitele satanei, Regele Isus Se retrage din cetatea sufletului său. Omul rămâne sub cucerirea și stăpânirea lui Satana. Dar această cucerire nu este definitivă. E numai vremelnică. Cetatea e numai sub ocupație străină. Stăpânitorul de drept al cetății este Regele Isus. El așteaptă să ia sfârșit ocupația străină ca să-Și reocupe iar stăpânirea și tronul.

Oricât de păcătos ar fi cineva, oricât de căzut și de decăzut, el aparține Domnului. El este o cetate a Domnului care a ajuns sub ocupație și dominație străină. El poate fi mântuit dacă umblă să scape de această ocupație străină, și poate fi pierdut dacă își bagă capul de tot în jugul robiei.

Pierzania sufletului nu este păcatul, ci stăruirea în păcat. În zadar am vrea să ne lăudăm. Fiecare din noi, avem clipe când ispititorul se furișează în cetatea sufletului nostru. Fiecare avem clipe de înfrângere. Fiecare ajungem din când în când sub ocupație străină. Mântuirea sufletului stă în întrebarea: cum să scăpăm de această ocupație străină... cum să scuturăm jugul robiei și să dobândim iarăși libertatea cea dulce?