Cetatea a căzut şi a ajuns sub ocupaţie străină
Pr. Iosif Trifa - Intrați în Oastea Domnului
Am arătat cu ce fel de atacuri şi apucături umblă Satana să cucerească cetatea sufletelor noastre: cu asaltul, cu asediul, cu bolşevismul, cu înşelăciunea calului troian şi altele...
Vai, câte cetăţi cucereşte Satana cu aceste atacuri. Şi vai, în ce stare grozavă ajung aceste cetăţi! Când omul se lasă biruit de ispititorul, Regele cel sufletesc Se retrage din cetatea sufletului său. Se retrage Domnul şi în locu-I intră ispititorul cu gloatele lui şi cu relele lui. Satana ia în stăpânire cetatea, surpă cele 7 turnuri ale ei (cele 7 virtuţi)... unde străluceau cele 7 virtuţi, se arată cele 7 păcate de moarte... unde strălucea Crucea credinţei, fâlfâie steagul morţii (cum se vede în chip). Diavolul distruge tot ce a clădit Regele cetăţii... pune la arest toate simţurile cele bune ale omului şi umblă neîncetat să rupă orice legătură a cetăţii cu fostul ei Rege.
Grozavă este o astfel de stare! Şi totuşi primejdia pierzării sufletului nu stă încă în starea aceasta, ci în altceva. Vom arăta această stare folosind şi aici o asemănare luată din războaiele cele pământeşti.
Când o cetate cade sub atacul vrăjmaşului, regele ei se retrage. Dar această retragere nu înseamnă că regele îşi lasă dreptul ce-l are asupra cetăţii. Cetatea a căzut, dar ea nu aparţine vrăjmaşului. Cucerirea cetăţii este numai o ocupaţie străină şi vremelnică.
Regele se consideră şi pe mai departe ca stăpânitorul de drept al cetăţii. El aşteaptă să scape iar cetatea de sub dominaţie străină ca să-şi ocupe iar tronul.
Când capitala Bucureşti a fost ocupată de nemţi, regele Ferdinand s-a retras. Bucureştiul a ajuns sub stăpânire nemţească, dar stăpânitorul de drept al capitalei era tot regele Ferdinand. Capitala era numai sub ocupaţie străină, vremelnică.
Doi ani a ţinut această ocupaţie şi pe urmă regele Ferdinand şi-a reocupat domnia şi tronul.
Aşa e şi cu cetatea cea sufletească a omului. Când omul se lasă biruit de ispitele satanei, Regele Isus Se retrage din cetatea sufletului său. Omul rămâne sub cucerirea şi stăpânirea lui Satana. Dar această cucerire nu este definitivă. E numai vremelnică. Cetatea e numai sub ocupaţie străină. Stăpânitorul de drept al cetăţii este Regele Isus. El aşteaptă să ia sfârşit ocupaţia străină ca să-Şi reocupe iar stăpânirea şi tronul.
Oricât de păcătos ar fi cineva, oricât de căzut şi de decăzut, el aparţine Domnului. El este o cetate a Domnului care a ajuns sub ocupaţie şi dominaţie străină. El poate fi mântuit dacă umblă să scape de această ocupaţie străină, şi poate fi pierdut dacă îşi bagă capul de tot în jugul robiei.
Pierzania sufletului nu este păcatul, ci stăruirea în păcat. În zadar am vrea să ne lăudăm. Fiecare din noi, avem clipe când ispititorul se furişează în cetatea sufletului nostru. Fiecare avem clipe de înfrângere. Fiecare ajungem din când în când sub ocupaţie străină. Mântuirea sufletului stă în întrebarea: cum să scăpăm de această ocupaţie străină... cum să scuturăm jugul robiei şi să dobândim iarăşi libertatea cea dulce?