Când a văzut Isus pe mamă-Sa, şi lângă ea pe ucenicul, pe care-l iubea, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău!
Nimic nu te mângâie mai mult, dar nici nu te doare mai adânc, decât a vedea lângă suferinţa ta pe fiinţa cea mai iubită şi cea mai îndurerată.
La nimic nu te gândeşti în cea din urmă despărţire, decât la soarta fiinţei celei mai scumpe şi mai singure, care rămâne în urma ta. Nu te doare de nimeni pe lume mai mult decât de mama ta, când rămâne văduvă şi orfană.
Dacă Dumnezeu a pus în orice inimă de fiu adevărat acest uman şi divin simţământ, - cum oare să nu fi fost el nespus mai mult şi mai desăvârşit în Inima Sa, faţă de mama Lui?
Dacă pe noi, care suntem răi, El ne-a făcut în stare să iubim atât de mult pe mama care ne-a născut, care ne-a crescut şi care ne-a însoţit suferind pentru noi cu o dragoste, cu o grijă unică pe lume, - cum oare să nu fi avut El, Cel Nespus de Bun, o astfel de iubire, nespus mai mare, pentru Maica Lui, care a fost cea mai sfântă, cea mai bună, cea mai iubitoare şi cea mai zdrobită mamă de pe lumea asta?
Chiar şi numai gândul la mama ta îţi umple sufletul de înfiorare şi ochii de lacrimi oricând.
Dar în vremea suferinţei, odată cu gândul acesta vin în suflet toate amintirile vieţii, toate simţămintele legate de numele mamei, care pentru fiecare om sunt cele mai scumpe şi mai frumoase amintiri din viaţa lui.
Un prieten de pâine îmi spunea odată:
Într-o noapte undeva, departe, călătoream şi eu spre moarte, împreună cu mai mulţi ca mine.
În cea mai grea dintre clipele vieţii, cineva a început să cânte o cântare despre mama:
Nici un soare nu-i pe lume
să te încălzească-aşa
ca iubirea mamei bune
în nefericirea ta...
Toţi cântam cu ochii plini de lacrimi şi nici unii nu ni le ascundeam.
Nimic nu ne uşura, dar nici nu ne apăsa sufletul în clipa aceea mai mult ca gândul la mama. Unora, gândul acesta le era cea mai amară mustrare pentru nerecunoştinţa faţă de mama lor. Altora le era cel mai dureros dor. Altora cea mai frământată grijă.
Cântam şi eu cu cea mai zdrobită inimă din câte inimi am avut mai amare.
Toţi plângeam împreună, dar fiecare se gândea la propria sa durere. Toţi cântam despre mama celui care alcătuise cântarea, dar fiecare ne gândeam la propria noastră mamă.
În colţul de lângă uşă era un chinuit care nu cânta. Nu cânta, dar plângea mai amar şi mai nestăpânit decât noi toţi.
- De ce plângi chiar aşa? - l-a întrebat în şoaptă unul, temându-se să nu i se întâmple cine ştie ce.
- Pentru că mama despre care cântaţi voi este chiar mama mea - spuse el.
Era cel ce făcuse cântarea.
N-am mai putut cânta mai departe nici noi!
O, cine ne-a iubit cu adevărat pe noi, n-a putut niciodată să nu aibă şi despre mama noastră decât cele mai respectuoase, mai sfinte şi mai cereşti gânduri.
Cu cât mai mult atunci, cine Îl iubeşte cu adevărat pe Hristos, cum ar putea vreodată să nu aibă pentru Preasfânta Lui Maică decât nişte sfinte şi fericite gânduri? De un preţ nespus mai înalt decât despre oricare altă mamă din lumea asta.
Cea mai bună dovadă că Preasfânta Mamă a Domnului Isus n-a mai avut pe nimeni altcineva pe lume decât pe El este faptul că în clipa morţii Sale, Fiul Sfânt Se îngrijeşte de un susţinător al Mamei Sale. Încredinţând-o în ocrotirea ucenicului Său, ucenicul statornic şi nedespărţit.
Luaţi aminte voi, care nu vă temeţi a vorbi cu gânduri necuviincioase despre Maica Domnului. Acei despre care este scris că erau fraţii Lui, erau de fapt fiii sorei Mamei Sale, fiii Mariei lui Cleopa. A acelei Marii care stătea şi ea lângă Crucea Lui şi împreună cu care locuise şi Domnul Isus şi Mama Sa până acum, de când se mutaseră din Nazaret (Matei 4, 13).
Cunoscând cât suferise şi cât ar fi suferit mai departe în familia aceea - Fiul Dulce o ia de acolo în faţa a doi martori - cele două Marii, Maria Magdalena şi Maria lui Cleopa şi tot în faţa lor o încredinţează ucenicului iubit.
Fiule, iată Mama ta - ne spune şi nouă Domnul nostru.
Căci prin Isus, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este şi Mama noastră, a fiecăruia din cei care suntem fraţii mai mici ai lui Isus. Să o luăm deci şi noi în respectul şi în cinstirea noastră, ca nişte fii vrednici şi credincioşi ai dragostei lui Hristos, cum a făcut sfântul Ioan.
Mărire veşnică Ţie, Isuse Doamne, Preaslăvită Jertfă şi Preadulce Fiu. Mărire Ţie care, în grija cea nemărginită de mântuirea lumii, n-ai uitat de scumpă Mama Ta. În cea mai mare durere a Ta, n-ai uitat de cea mai mare durere a ei.
Prin tot ceea ce ai făcut Tu ne-ai arătat atât de duios şi de blând - ceea ce este şi mai mult datoria noastră.
Ajută-ne, Doamne, să înţelegem şi noi şi să urmăm pilda Ta şi în ce priveşte cinstirea Maicii Tale.
Amin.
+
În iubirea-adevărată nu-i nimic pe jumătate,
este ori întreg, ori nu e, ori tot, ori nimic, în toate;
e din plin umplut paharul şi din plin golit întruna,
nu-i şi da şi nu - ci este da întreg şi totdeauna.