Când a văzut Isus pe mamă-Sa, și lângă ea pe ucenicul, pe care-l iubea, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău!
Nimic nu te mângâie mai mult, dar nici nu te doare mai adânc, decât a vedea lângă suferința ta pe ființa cea mai iubită și cea mai îndurerată.
La nimic nu te gândești în cea din urmă despărțire, decât la soarta ființei celei mai scumpe și mai singure, care rămâne în urma ta. Nu te doare de nimeni pe lume mai mult decât de mama ta, când rămâne văduvă și orfană.
Dacă Dumnezeu a pus în orice inimă de fiu adevărat acest uman și divin simțământ, - cum oare să nu fi fost el nespus mai mult și mai desăvârșit în Inima Sa, față de mama Lui?
Dacă pe noi, care suntem răi, El ne-a făcut în stare să iubim atât de mult pe mama care ne-a născut, care ne-a crescut și care ne-a însoțit suferind pentru noi cu o dragoste, cu o grijă unică pe lume, - cum oare să nu fi avut El, Cel Nespus de Bun, o astfel de iubire, nespus mai mare, pentru Maica Lui, care a fost cea mai sfântă, cea mai bună, cea mai iubitoare și cea mai zdrobită mamă de pe lumea asta?
Chiar și numai gândul la mama ta îți umple sufletul de înfiorare și ochii de lacrimi oricând.
Dar în vremea suferinței, odată cu gândul acesta vin în suflet toate amintirile vieții, toate simțămintele legate de numele mamei, care pentru fiecare om sunt cele mai scumpe și mai frumoase amintiri din viața lui.
Un prieten de pâine îmi spunea odată:
Într-o noapte undeva, departe, călătoream și eu spre moarte, împreună cu mai mulți ca mine.
În cea mai grea dintre clipele vieții, cineva a început să cânte o cântare despre mama:
Nici un soare nu-i pe lume
să te încălzească-așa
ca iubirea mamei bune
în nefericirea ta...
Toți cântam cu ochii plini de lacrimi și nici unii nu ni le ascundeam.
Nimic nu ne ușura, dar nici nu ne apăsa sufletul în clipa aceea mai mult ca gândul la mama. Unora, gândul acesta le era cea mai amară mustrare pentru nerecunoștința față de mama lor. Altora le era cel mai dureros dor. Altora cea mai frământată grijă.
Cântam și eu cu cea mai zdrobită inimă din câte inimi am avut mai amare.
Toți plângeam împreună, dar fiecare se gândea la propria sa durere. Toți cântam despre mama celui care alcătuise cântarea, dar fiecare ne gândeam la propria noastră mamă.
În colțul de lângă ușă era un chinuit care nu cânta. Nu cânta, dar plângea mai amar și mai nestăpânit decât noi toți.
- De ce plângi chiar așa? - l-a întrebat în șoaptă unul, temându-se să nu i se întâmple cine știe ce.
- Pentru că mama despre care cântați voi este chiar mama mea - spuse el.
Era cel ce făcuse cântarea.
N-am mai putut cânta mai departe nici noi!
O, cine ne-a iubit cu adevărat pe noi, n-a putut niciodată să nu aibă și despre mama noastră decât cele mai respectuoase, mai sfinte și mai cerești gânduri.
Cu cât mai mult atunci, cine Îl iubește cu adevărat pe Hristos, cum ar putea vreodată să nu aibă pentru Preasfânta Lui Maică decât niște sfinte și fericite gânduri? De un preț nespus mai înalt decât despre oricare altă mamă din lumea asta.
Cea mai bună dovadă că Preasfânta Mamă a Domnului Isus n-a mai avut pe nimeni altcineva pe lume decât pe El este faptul că în clipa morții Sale, Fiul Sfânt Se îngrijește de un susținător al Mamei Sale. Încredințând-o în ocrotirea ucenicului Său, ucenicul statornic și nedespărțit.
Luați aminte voi, care nu vă temeți a vorbi cu gânduri necuviincioase despre Maica Domnului. Acei despre care este scris că erau frații Lui, erau de fapt fiii sorei Mamei Sale, fiii Mariei lui Cleopa. A acelei Marii care stătea și ea lângă Crucea Lui și împreună cu care locuise și Domnul Isus și Mama Sa până acum, de când se mutaseră din Nazaret (Matei 4, 13).
Cunoscând cât suferise și cât ar fi suferit mai departe în familia aceea - Fiul Dulce o ia de acolo în fața a doi martori - cele două Marii, Maria Magdalena și Maria lui Cleopa și tot în fața lor o încredințează ucenicului iubit.
Fiule, iată Mama ta - ne spune și nouă Domnul nostru.
Căci prin Isus, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este și Mama noastră, a fiecăruia din cei care suntem frații mai mici ai lui Isus. Să o luăm deci și noi în respectul și în cinstirea noastră, ca niște fii vrednici și credincioși ai dragostei lui Hristos, cum a făcut sfântul Ioan.
Mărire veșnică Ție, Isuse Doamne, Preaslăvită Jertfă și Preadulce Fiu. Mărire Ție care, în grija cea nemărginită de mântuirea lumii, n-ai uitat de scumpă Mama Ta. În cea mai mare durere a Ta, n-ai uitat de cea mai mare durere a ei.
Prin tot ceea ce ai făcut Tu ne-ai arătat atât de duios și de blând - ceea ce este și mai mult datoria noastră.
Ajută-ne, Doamne, să înțelegem și noi și să urmăm pilda Ta și în ce privește cinstirea Maicii Tale.
Amin.
+
În iubirea-adevărată nu-i nimic pe jumătate,
este ori întreg, ori nu e, ori tot, ori nimic, în toate;
e din plin umplut paharul și din plin golit întruna,
nu-i și da și nu - ci este da întreg și totdeauna.