
Slavă-n tine Cer curat
Traian Dorz - Hristos - Jertfa noastră
- colind -
Slavă-n tine Cer curat
celui ce prin Cruce
un popor răscumpărat
sfânt, de jos, ţi-aduce.
Slavă Ţie Sus şi jos
Dumnezeu şi Om - Hristos
Slavă Ţie jos şi Sus
Om şi Dumnezeu - Isus.
Pace-n tine, drag pământ
preasfinţit prin Cruce
Celui ce prin haru-I sfânt
slava ţi-o aduce.
Slavă Sus şi pace jos
Celui ce prin Cruce
Dumnezeu şi Om - Hristos
Raiul iar ne-aduce...
+
Oastea Domnului este o armată strânsă la lupta împotriva vrăjmaşului diavol.
Taina biruinţei noastre este semnul care i s-a arătat împăratului Constantin Crucea Domnului Isus.
Păr. Iosif Trifa.