Când arde casa de nebuni

Mai anii trecuți am citit despre cum a ars o casă de nebuni din New York. Ce lucru înfricoșat a fost acolo! Aproape toți nebunii au pierit în foc. N-au putut fi salvați. De ce? Pentru că erau nebuni, pentru că n-aveau pricepere.

Când s-au ivit flăcările, o parte din ei au sărit în foc arzând. Credeau că focul e o jucărie.

O altă parte au stat locului liniștiți. Focul nu i-a înfricat. Iar când au ajuns la ei pompierii să-i mântuie, s-au năpustit asupra lor. Un nebun striga cât ce putea: Pe ei fraților, au venit să ne omoare! Câțiva pompieri au fost omorâți de nebuni.

Eu mă gândesc ce adânc înțeles sufletesc are acest foc pentru vremile și oamenii de azi. În înțeles sufletesc, oare nu este întrucâtva și lumea de azi în chipul unei case de nebuni ce a luat foc? În înțeles sufletesc oare, nu sunt întrucâtva și mulți, mulți dintre oamenii de azi în chipul nebunilor care au pierit în foc?

Lumea este plină de focul ispitelor, de focul fărădelegilor, de focul stricăciunilor sufletești; câți însă umblă să scape de acest foc?

În chipul nebunilor din New York, unii râd de acest foc și se bagă râzând în el. Bețivii, chefuitorii, desfrânații, etc, oare nu sunt tot atâția nebuni care se bagă râzând în focul pierzării sufletești? Râd de chemările mântuirii sufletești.

Și iarăși, alții nu suferă să li se vestească mântuirea și să fie mântuiți. Cei mai mulți păcătoși se îndârjesc când aud de vestea mântuirii. Nu le trebuie mântuire, ba sunt gata să-i ia și la bătaie pe cei care umblă să-i scoată din focul pieirii sufletești.

Cu adevărat oamenii de azi stau lângă un foc mistuitor și nu se îngrozesc, stau lângă niște flăcări veșnice și nu se cutremură. (Isaia 33, 14).