Când au venit samaritenii la El, L-au rugat să rămână la ei. Și El a rămas acolo două zile.
Numai dacă stărui de Hristos să rămână la tine, este dovada că ai venit la El. Și că L-ai cunoscut.
Numai dacă faci totul ca Domnul să poată rămânea la tine, este dovada că ai gustat bucuria aflării Lui.
Numai dacă Hristos poate să rămână statornic la tine, ai un folos din faptul că ai venit la El.
- Altfel totul e zadarnic.
Mulți au venit la Hristos într-un moment de entuziasm,
sau într-o clipă de puternică mișcare sufletească la o stăruitoare chemare sau la o mărturisire impresionantă.
Au ieșit puțin din cetatea pierzării, până afară spre fântână.
L-au văzut de departe pe Hristos sau poate chiar L-au întâlnit.
- Dar ei nu L-au chemat în casa lor, în inima și în viața lor! Și mai ales nu L-au oprit să rămână la ei.
După această întâlnire, în inima lor nu s-a schimbat nimic.
A fost o emoție trecătoare, o înflăcărare de o clipă.
A fost o tresărire scurtă, iar după aceea ei s-au cufundat din nou în somnul pierzării. Viața și faptele lor au revenit iarăși tot la felul de păcat de mai înainte.
Iar astăzi întâlnirea cu Isus de atunci, mai este doar o amintire îndepărtată...
Poate duioasă, poate tristă, poate neplăcută...
Unii poate ar vrea s-o și șteargă din fața lor, dacă ar putea-o. Căci le este și rușine să și-o amintească.
Dacă și tu ești între unii din aceștia care au venit totuși cândva la Isus,
chiar dacă n-ai rămas atunci cu El,
nu respinge totuși amintirea aceasta!... Chiar dacă totul ar fi pierdut, - amintirea n-ai pierdut-o!
Chiar când e sfărâmată harfa, coarda tot mai plânge,
chiar când e zdrobit altarul, focul nu se stânge,
chiar când cel drag nu mai este,
- tot mai ai iubirea,
când și dragostea se pierde, caută-i amintirea!...
Amintește-ți ce fericită a fost clipa aceea când ai auzit mărturisirea care te-a mișcat atât de mult că te-a făcut să vii și tu atunci la Hristos...
Câți au venit atunci odată cu tine! - dar ce puțini din voi ați rămas la Hristos până la sfârșit!
Amintește-ți cum și tu ai spus atunci ca și ceilalți care erau îngenuncheați lângă tine, că niciodată nu vei părăsi pe Domnul.
- Dar cât de curând după aceea ai uitat!
Au venit atâtea altele care ți-au umplut iarăși inima din care ieșiseră răutățile pentru un moment... Și ai uitat.
Totuși ce fericit ai fost atunci! Niciodată nu mai avuseseși o stare fericită ca în ziua aceea, ca în ceasul acela... Dar nici de atunci, n-ai mai avut.
Acum stai pe gânduri, oftezi și poate că o duioasă lacrimă ți se prelinge din ochi...
Într-adevăr prin câte n-ai trecut de atunci!...
O, dacă multe din acestea nici n-ar fi fost în viața ta, ce bine era...
Ce bine era dacă și tu ai fi rămas de atunci la Hristos, ca acei dintre voi care au rămas până astăzi.
Ei sunt atât de fericiți căci viața lor ei n-au pierdut-o, cum ți-ai pierdut-o tu deși tot așa ai fi putut s-o câștigi.
Ce senină este fața și viața lor pe lângă a ta...
Și după aceasta, cu ce te-ai ales?
Alții poate că s-au abătut de pe calea Domnului după o vreme. Ce rău le pare acum. Dacă nu le-ar fi rușine, chiar acum ar veni înapoi la Hristos.
Dar diavolul care le-a luat rușinea atunci când le-a dat păcatul, le dă din nou rușinea acum, când se gândesc să se lepede de păcatul lor.
Sărmanii, decât să-și zdrobească rușinea aceasta, mai bine își zdrobesc pacea și bucuria vieții, conștiința și mântuirea lor pe veci...
Tu dragul meu gândește-te la toate acestea.
Măcar amintirile să te facă să-ți vii în fire. Să te scoli acum. Să lași porcii păcatelor. Să arunci zdrențele. Și să vii acasă!...
Privește spre fântâna din vale... Acolo unde acum câțiva ani ai alergat și tu și L-ai întâlnit pe Hristos. Dar de care te-ai despărțit prea curând, atras de vraja păcatului...
Privește din nou și privește atent. Hristos e tot acolo unde L-ai lăsat tu. Te așteaptă să te întorci din nou la El.
Vino din nou...
Mai poți încă să te întorci ca să fii salvat! Aleargă iarăși și cazi, prăbușindu-te în brațele Lui și roagă-L plângând să rămână la tine și să rămâi și tu la El.
Pe totdeauna.
Doamne și Dumnezeul nostru,
care nu voiești moartea nici unui păcătos
și care ești nespus de Bun și iertător,
- trezește în toți cei care Te-au părăsit amăgiți fiind de lume și de păcat, o adâncă pocăință și o arzătoare durere pentru tot răul care l-au făcut.
Și întorcându-se cu lacrimi amare din nou la Tine, să afle iarăși pacea și bucuria părtășiei Tale,
pentru ca să nu se mai poată niciodată despărți de Tine până la moarte.
Amin.
+
O, păcatul... Ce grozavă e a lui povară grea
cum te-apasă, te năbușe și te-afunzi în iad cu ea!
și ce-aproape-i izbăvirea dar tu nu vrei s-o privești
- cum o vei dori odată, când nu poți s-o mai primești!...
+
Cât rămâi în har, păcatul fie mare, fie mic
nu te poate nici atinge, nici supune-ntru nimic.