Când au venit samaritenii la El, L-au rugat să rămână la ei. Şi El a rămas acolo două zile.
Numai dacă stărui de Hristos să rămână la tine, este dovada că ai venit la El. Şi că L-ai cunoscut.
Numai dacă faci totul ca Domnul să poată rămânea la tine, este dovada că ai gustat bucuria aflării Lui.
Numai dacă Hristos poate să rămână statornic la tine, ai un folos din faptul că ai venit la El.
- Altfel totul e zadarnic.
Mulţi au venit la Hristos într-un moment de entuziasm,
sau într-o clipă de puternică mişcare sufletească la o stăruitoare chemare sau la o mărturisire impresionantă.
Au ieşit puţin din cetatea pierzării, până afară spre fântână.
L-au văzut de departe pe Hristos sau poate chiar L-au întâlnit.
- Dar ei nu L-au chemat în casa lor, în inima şi în viaţa lor! Şi mai ales nu L-au oprit să rămână la ei.
După această întâlnire, în inima lor nu s-a schimbat nimic.
A fost o emoţie trecătoare, o înflăcărare de o clipă.
A fost o tresărire scurtă, iar după aceea ei s-au cufundat din nou în somnul pierzării. Viaţa şi faptele lor au revenit iarăşi tot la felul de păcat de mai înainte.
Iar astăzi întâlnirea cu Isus de atunci, mai este doar o amintire îndepărtată...
Poate duioasă, poate tristă, poate neplăcută...
Unii poate ar vrea s-o şi şteargă din faţa lor, dacă ar putea-o. Căci le este şi ruşine să şi-o amintească.
Dacă şi tu eşti între unii din aceştia care au venit totuşi cândva la Isus,
chiar dacă n-ai rămas atunci cu El,
nu respinge totuşi amintirea aceasta!... Chiar dacă totul ar fi pierdut, - amintirea n-ai pierdut-o!
Chiar când e sfărâmată harfa, coarda tot mai plânge,
chiar când e zdrobit altarul, focul nu se stânge,
chiar când cel drag nu mai este,
- tot mai ai iubirea,
când şi dragostea se pierde, caută-i amintirea!...
Aminteşte-ţi ce fericită a fost clipa aceea când ai auzit mărturisirea care te-a mişcat atât de mult că te-a făcut să vii şi tu atunci la Hristos...
Câţi au venit atunci odată cu tine! - dar ce puţini din voi aţi rămas la Hristos până la sfârşit!
Aminteşte-ţi cum şi tu ai spus atunci ca şi ceilalţi care erau îngenuncheaţi lângă tine, că niciodată nu vei părăsi pe Domnul.
- Dar cât de curând după aceea ai uitat!
Au venit atâtea altele care ţi-au umplut iarăşi inima din care ieşiseră răutăţile pentru un moment... Şi ai uitat.
Totuşi ce fericit ai fost atunci! Niciodată nu mai avuseseşi o stare fericită ca în ziua aceea, ca în ceasul acela... Dar nici de atunci, n-ai mai avut.
Acum stai pe gânduri, oftezi şi poate că o duioasă lacrimă ţi se prelinge din ochi...
Într-adevăr prin câte n-ai trecut de atunci!...
O, dacă multe din acestea nici n-ar fi fost în viaţa ta, ce bine era...
Ce bine era dacă şi tu ai fi rămas de atunci la Hristos, ca acei dintre voi care au rămas până astăzi.
Ei sunt atât de fericiţi căci viaţa lor ei n-au pierdut-o, cum ţi-ai pierdut-o tu deşi tot aşa ai fi putut s-o câştigi.
Ce senină este faţa şi viaţa lor pe lângă a ta...
Şi după aceasta, cu ce te-ai ales?
Alţii poate că s-au abătut de pe calea Domnului după o vreme. Ce rău le pare acum. Dacă nu le-ar fi ruşine, chiar acum ar veni înapoi la Hristos.
Dar diavolul care le-a luat ruşinea atunci când le-a dat păcatul, le dă din nou ruşinea acum, când se gândesc să se lepede de păcatul lor.
Sărmanii, decât să-şi zdrobească ruşinea aceasta, mai bine îşi zdrobesc pacea şi bucuria vieţii, conştiinţa şi mântuirea lor pe veci...
Tu dragul meu gândeşte-te la toate acestea.
Măcar amintirile să te facă să-ţi vii în fire. Să te scoli acum. Să laşi porcii păcatelor. Să arunci zdrenţele. Şi să vii acasă!...
Priveşte spre fântâna din vale... Acolo unde acum câţiva ani ai alergat şi tu şi L-ai întâlnit pe Hristos. Dar de care te-ai despărţit prea curând, atras de vraja păcatului...
Priveşte din nou şi priveşte atent. Hristos e tot acolo unde L-ai lăsat tu. Te aşteaptă să te întorci din nou la El.
Vino din nou...
Mai poţi încă să te întorci ca să fii salvat! Aleargă iarăşi şi cazi, prăbuşindu-te în braţele Lui şi roagă-L plângând să rămână la tine şi să rămâi şi tu la El.
Pe totdeauna.
Doamne şi Dumnezeul nostru,
care nu voieşti moartea nici unui păcătos
şi care eşti nespus de Bun şi iertător,
- trezeşte în toţi cei care Te-au părăsit amăgiţi fiind de lume şi de păcat, o adâncă pocăinţă şi o arzătoare durere pentru tot răul care l-au făcut.
Şi întorcându-se cu lacrimi amare din nou la Tine, să afle iarăşi pacea şi bucuria părtăşiei Tale,
pentru ca să nu se mai poată niciodată despărţi de Tine până la moarte.
Amin.
+
O, păcatul... Ce grozavă e a lui povară grea
cum te-apasă, te năbuşe şi te-afunzi în iad cu ea!
şi ce-aproape-i izbăvirea dar tu nu vrei s-o priveşti
- cum o vei dori odată, când nu poţi s-o mai primeşti!...
+
Cât rămâi în har, păcatul fie mare, fie mic
nu te poate nici atinge, nici supune-ntru nimic.