Când eşti trimes... - 2
Traian Dorz - Cântările Căinței
Când eşti trimes să cauţi pe alţii şi să-i aduci la Dumnezeu
atunci şi-n fruntea lor se cere, şi-n urma lor - să fii mereu
să fii şi-n frunte îndrumându-i şi-n urmă să-i ajuţi pe toţi
- stăpân, poţi fi oricum la oameni, - părinte doar aşa le poţi.
Când eşti trimesul mântuirii, atunci tu trebuie să ştii
să treci prin tot ce-ai tăi pot trece - de la bătrâni - pân-la copii
şi-n orice stări pot ei s-ajungă, tu să le simţi şi să trăieşti
ca de la starea lui, pe-oricare spre Dumnezeu să-i străluceşti.
Să fii mai nalt ca cel mai vrednic şi mai prejos ca cel mai mic
să fii desăvârşit cu-un meşter şi-ncepător cu-un ucenic
să poţi să-nveţi pe-un sfânt lumina,
să poţi să gemi cu-un păcătos
de la nivelul său pe-oricare să-l nalţi mai sus, pân-la Hristos.
Să ştii trăi şi-n stări înalte cum numa-n ceruri se trăiesc
şi-n stări ce pot trăi doar porcii, în cel mai josnic fel lumesc
să cânţi cum numa-n rai se cântă,
să plângi cum plâng doar cei din iad
spre-a da avânt la cei ce zboară
spre-a da curaj la cei ce cad.
Nu poţi fi prieten şi părinte şi frate şi îndrumător
când nu poţi să te faci asemeni cu suferinţa tuturor
ca de la starea lui pe-oricare pân-la Hristos să-i duci pe toţi
- orice poţi fi oricând la oameni
părinte doar atunci le poţi!...