Când spui ,,Femeia”

Când spui «Femeia», ai spus Mama, ai spus Soția, Fiica, Sora,

şi-ai spus ființa cea mai scumpă şi mai iubită tuturora,

şi-ai spus lubirea, şi Căldura, şi Frumusețea, fără care ar fi-un pustiu,

şi-ar fi-o durere, şi-ar fi-o tristețe tot sub soare.

Ce gol şi ce singurătate era în cele şase zile

când nu era în Rai femeia, pe toate luminându-i-le;

iar când a fost făcută, dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rană,

ce minunată întregire le-a dat ființa-i diafană.

E-adevărat că prin Femeie a mai venit şi întristarea,

dar fără ea n-ar fi nici viaţa şi n-ar fi binecuvântarea,

n-ar fi cântarea, nici sărutul, nici dor, nici lacrimă sub stele;

şi ce-ar fi lumea fără acestea, şi ce-ar fi viața fără ele?

Să-L binecuvântezi pe Domnul şi mulţumeşte-I c-a făcut-o,

iar fața mamei şi-a soției adie-o dulce şi sărut-o.

Pe fruntea sorei şi-a fetiței fă semnul binecuvântării,

cu mângâierea cea mai sfântă a bucuriei şi-a cântării!

N-o întristați, ci mângâiați-o şi ajutați-o cu iubire

să-şi ducă sarcina şi crucea frumos, şi ea, spre mântuire.

Căci când ea plânge, toate-toate sunt chinuite şi-ntristate,

iar când zâmbeşte ea, ce cântec şi ce lumină vine-n toate!

Fii binecuvântată, dulce şi scumpă mamă şi soţie,

şi sora, şi fetița noastră - fiți fericite pe vecie.

Cu lacrimi sărutăm obrajii şi ochii voştri-n sărbătoare,

şi-ntreagă dragostea ne-o punem pe-al vostru suflet, ca o floare.